Societatea are ca şi domeniu de activitate colectarea laptelui materie primă şi obţinerea de produse lactate. Personalul angajat, la toate nivelele de producţie este în număr de peste 100 de persoane, fiind calificat pe acest segment al producţiei, urmându-se permanent cursuri de calificare şi perfecţionare.
Sortimentele obţinute în cadrul societăţii sunt în număr de 39, cuprinzând următoarele sortimente/clase de produse: caşcaval, telemea, brânză burduf, urdă, smântână, brânză de vaci, brânză topită, rulade afumate cu condimente, ruladă cu urdă şi mărar, unt.
Unitatea are capacitate de producţie mare, procesând o cantitate de 35.000 litri lapte/zilnic și o mare parte din produse (sortimentele de Caşcaval Calup şi Triunghiular) sunt atestate de către Ministerul Agriculturii. Fiind un produs 100% local (materia primă provine strict din acest areal, de pe raza comunelor Hodac, Gurghiu și Ibănești), iar producerea, prepararea și procesarea au loc în Ibănești, sortimentul Telemea de Ibăneşti a obținut în data de 13 martie 2016 certificarea DOP (Produs de origine protejată).
Website: www.mirdatod.ro
Povestea de seară
Zilnic După ora 17.00Festival de pricesne, 1 martie, Ibănești
1 Martie 16.00Spectacol de Crăciun, organizat de Școala Gimnazială Ibănești
19 Decembrie 2019 16.00Aniversare Asociația Comunelor Europene
august 2019 13:00Duminică, 20 octombrie, spectacol dedicat persoanelor vârstnice - Căminul Cultural din Ibănești Pădure, de la ora 13.00
20 Octombrie 2019 13:00Festivalul Văii Gurghiului, 2019
16-18 August 2018 După ora 17.00"Sunt suflet în sufletul neamului meu" - concurs de recitare poezie patriotică, Ibănești, ediția a II-a
14 mai 2019 13:00Festivalul de pricesne și cântări bisericești, ediția 2019
10 martie 2019 16.00Festivalul de colinde și obiceiuri de iarnă 2018
26 Decembrie 2018 16:00Centenarul Marii Uniri, 1918-2018!
30 Noiembrie 2018 12:00Duminică, 14 octombrie 2018, spectacol dedicat persoanelor vârstnice
14 Octombrie 2018 13Festivalul de pricesne și cântări bisericești
18 Februarie 2018 16:00Festivalul Văii Gurghiului
17-19 August 2018 După 17.00Duminică, 1 octombrie 2017, spectacol dedicat persoanelor vârstnice
1 Octombrie 2017 14:00Festivalul de colinde și obiceiuri de iarnă 2017
26 Decembrie 2017 16:00