„De la lume adunate” și „Vis creț pe Gurghiu”. Evenimentul de lansare

„De la lume adunate” și „Vis creț pe Gurghiu”. Evenimentul de lansare
FOTO: Eveniment lansare volume, la Căminul Cultural din Ibănești


Lansările de carte, care au avut loc la Căminul Cultural din Ibănești, au prilejuit o emoționantă întâlnire cu Mihai Teodor Nașca și Carmen-Ioana Frandeș, autorii volumelor „De la lume adunate” și „Vis creț pe Gurghiu”.

Ambele cărți au fost prezentate de Nicolae Băciuț, directorul Direcției Județene de Cultură Mureș, moderator – Nicoleta Man (bibliotecară Ibănești). Printre participanți s-au numărat și Dan Vasile Dumitru, primarul comunei, și membri ai Consiliului Local.

„O carte document”,  a fost numită de Nicolae Băciuț lucrarea cunoscutului jurnalist și realizator de emisiuni de folclor Mihai Teodor Nașca, aceasta fiind o însăilare de interviuri realizate în perioada 2005-2010 cu cei care se apleacă asupra cântecului trdaițional românesc. „Mă gândesc cu ce emoții își vor reciti protagoniștii interviurilor poveștile surprinse atunci. E ca și cum ai deschide o cutie a amintirilor, pentru ca totuși au trecut câțiva ani buni de la realizare”, spune autorul.

Despre „Vis creț pe Gurghiu”, al tinerei Carmen-Ioana Frandeș, Nicolae Băciuț  spune că este o veritabilă „terapie prin artă”, o carte foarte interesantă, ca scriitură, dar și din punct de vedere compozițional. Sunt povești atât despre sine, fiind inspirate din viața autoarei, cât și despre alții (care se pot regăsi în ele), într-o formă originală în care alternează povestea cu poezia. „O să vă regăsiți în rândurile acestei cărți, e născută dintr-o nostalgie, dintr-o iubire foarte mare pentru sat”, spune Carmen-Ioana Frandeș. Cartea a mai fost lansată în Cluj, Reghin, „visul creț” urmând să poposească și în New York și Chicago.

Atât Carmen Ioana Frandeș, cât și artista Elena Harja, născută în Ibănești Pădure, care a expus o suită de picturi ce redau aspecte din viața satului, au vorbit despre frumusețea și calitatea vieții la țară. „Aduc pe pânză satul – satul pe care-l iubesc din tot sufletul”, a spus pictorița, născută în Ibănești Pădure. „Educația din satul meu este de înaltă clasă. Educația pe care le-o dați copiilor în familie și la școală e o educație sănătoasă, care face din copii OAMENI”, a mai zis doamna Harja.

La rândul ei, autoarea „Visului creț pe Gurghiu” a subliniat cât de importante îi sunt rădăcinile și faptul că s-a născut la țară, aici, pe „Vale”. „Cred în calitatea talentelor și în educația de la sat. Nu ajungeam unde sunt dacă nu eram de aici, de la sat, dacă nu aveam sprijinul părinților. Plec și duc Valea în lume, dar plec ca să mă întorc și să o pun în valoare.”

Mai mult decât o simplă lansare de carte, evenimentul a adus în fața publicului artiști, interpreți și ansambluri. Pe scenă au urcat interpretele Adriana Niculici, Diana Farcaș, Gizella Ianko, care a obținut mențiune la „Concursul Național de Interpretare a Muzicii Românești Sigmund Toduță”, Bistrița, ansamblul „Astea-s ibăștencele”, cu o șezătoare, ansamblul de dansuri „Ibășteana”, instructor Adrian Boier, grupul folcloric „Graiul Câmpiei”, din Sărmașu, condus de Dinuca Burian și echipa de dansuri din Toaca, Curly Dreams (coordonată de Carmen-Ioana Frandeș, aceasta fiind o surpriză făcută tinerei autoare).

GALERIE FOTO