Final de an școlar în Ibănești

Final de an școlar în Ibănești
FOTO: Clasa a VIII-a, Școala Gimnazială Ibănești


Săptămâna aceasta a fost dedicată festivităților de sfârșit de an care au avut loc în toate școlile și grădinițele din Ibănești: au început u festivitatea d ela Isticeu, dedicată tradițiilor, și au continuat cu toate școlile din Ibănești.

Evenimentele au debutat cu festivitatea de la Ibănești Pădure, ciclul primar (Isticeu), cu un spectacol dedicat obiceiurilor și tradițiilor populare (Obiceiuri și costume tradiționale la final de an școlar), care a fost urmat, miercuri și joi, de programe artistice la Ibănești, Ibănești Pădure și Dulcea.

Ca în fiecare an, elevii au fost recompensați pentru participările și rezultatele obținute la concursuri și olimpiade, au fost evidențiate rezultatele școlare bune și foarte bune și s-au acordat diplome de absolvire.

Elevii clasei a opta, din Ibănești, sub coordonarea doamnei Man Nicoleta, au pregătit un moment emoționant pentru a marca despărțirea de domnul profesor Petrea Ioan, care a primit câte un trandafir roșu de la fiecare elev, alături de mesajele acestora de mulțumire. La final, panglicile albe, de promoție,  au fost tăiate, într-un gest care simbolizează libertatea tinerilor de a zbura spre viitor.

Pe comună, au fost acordate patru burse de merit care au mers la elevii care au terminat anul școlar 2016-2017 cu media 10 pe linie, fiecare în valoare de 501 lei. Este vorba de: Fiț Nicolae Sebastian, Pașca Miriam Valeria, Someșan Andreas (toți trei de la Școala din Ibănești) și Suceava Antonia (Ibănești Pădure), care, în plus, s-a calificat la faza pe țară la olimpida de matematică.

Le urăm tuturor vacanță plăcută și mult succes absolvenților claselor a opta, care luni încep Evaluarea Națională!

GALERIE FOTO