Evaluarea Națională a început!

Evaluarea Națională a început!
FOTO: Candidații înaintea intrării la proba de limba și literatura română


Este dimineață, festivitățile de final de an școlar au trecut și elevii se bucură deja de vacanță. Dar nu toată lumea este liniștită: pentru absolvenții claselor a VIII-a începe Evaluarea Națională.

Cei 40 de absolvenți ai claselor a VIII-a așteaptă  să fie chemați în săli pentru proba de limba și literatura română, din cadrul Evaluării Naționale 2017. În urmă cu câteva zile, erau pe scenă – proaspăt absolvenți, emoționați și fericiți, dar și întristați oarecum de despărțirea de școală, mirați de trecerea anilor, dar optimiști. I-am admirat, i-am aplaudat și încurajat. Dar acum, emoțiile sunt și mari. Se împletesc cu teamă. Băieții încearcă să mai facă glume, dar nu prea reușite, fetele se gândesc la ce subiecte ar fi bine să le vină. Se sperie când au impresia că au uitat și se liniștesc când își reamintesc datele.

„De n-ar pica doina și balada… Ce bine-ar fi să ne vină genul dramatic, e mai ușor”, se aude printre ei. De compunere nu le este teamă, spun că la punctul acesta se vor descurca.

Nu au mult de așteptat. În scurt timp sunt chemați, în ordinea de pe liste, în sălile de examen, prevăzute cu monitorizare audio-video. Își fac curaj, unii au puterea să mai arunce câte un zâmbet și intră pe rând în școală. Mult succes tuturor!

Pe 21 iunie, urmează proba scrisă la matematică.