Lumea mea. Lumea - văzută din perspectiva a trei generații

Lumea mea. Lumea - văzută din perspectiva a trei generații
FOTO: Ibănești, vedere de pe Piatra Plocoanei


Vârstnic, matur și tânăr. Trei perspective asupra lumii care pun față-n față nostalgia trecutului, obiectivitatea și spiritul practic al maturității și entuziasmul tinerei generații. 

“Ș-apoi, când era să dejghiocăm cucuruzii, meream în seara asta la noi, în seara cealaltă la altul și doamne, fain era, și doamne, bine era, și-apoi spuneam povești, de-ale lui Ion Creangă sau nu mai știu ale cui erau, că nu mai mi-aduc aminte, și citeam, și care știam povesteam, că ăi bătrâni nu știau carte și ascultau. Eu citeam povești, le țineam minte și apoi le povesteam. Și toți tăceau când le spuneam povestea. Povestea porcului, povestea cu ce făcea Ion Creangă (Amintiri din copilărie), povești d-alea de care erau în cărți, că nu erau filme, că și filmele tot din poveștile alea sunt făcute. Ai doamne, bine mai era! Aș mai vrea să mă fac o dată  la 20 de ani, la 18 ani, să mai fiu o dată la 16 ani, dar cu mintea de amu’.” Serile copilăriei și ale adolescenței, așa cum și le amintește Floarea Cofariu (76 de ani, foto), împrumută ceva din atmosfera și nostalgia amintirilor lui Creangă, pe care le citea sau povestea în timpul lucrului. Întotdeauna la curent cu ceea ce se întâmplă în sat, în țară, în lume, urmărind cu aviditate știrile și evenimentele de la televizor, pe care le trece prin sita viziunii, a interpretărilor și judecăților personale, este unul dintre cei mai informați oameni pe care-i cunosc. De data asta însă, discuția alunecă în trecut, la vremurile în care era tânără, în care lucrurile aveau altă rânduială.

 

 “M-am născut acasă, în Orșova. Pe atunci, era moașă adevărată, o chema Floricică. Nu era casă de nașteri, nu era nimica. Era doctor, dar era departe. Și moașa venea și sta cu lăuza câte două-trei zile. Ea înfășa și ea spăla copilul. Pe când știa ori când era anunțată (că în sat se știa și doar moașa era din sat), venea la femeia care năștea și apoi stătea vreo trei zile cu ea. Nu erau muieri tinere să facă copii atuncea. Erau mai bătrâne. Făceau copilul când erau către 20 de ani (dar mama s-a măritat degrabă. S-o măritat degrabă c-o fugit la Hodac, o fost de 16 ani).”

“Noi ne făceam păpuși din cârpe. Și tot din cârpe făceam capul la păpușă, și aici îi făceam ochi, nas, o umpleam cu ceva ca mâini și la picioare și aia era păpușa. Ne mai jucam cu coceni de porumb, aia chiar nu ți-o spune nimeni. Făceam casă, făceam colibă, boldă. Nu mari, dar așa le ziceam noi. Asta era tot jocul nostru iarna, în casă. Vara, afară, ne jucam de-a prinsea. Ăla era jocul ăl mare. Și puneam toți degetele așa și spuneam Ala bala portocala, ieși fetiță la portiță, că te-așteaptă Talion, Talion, fecior de domn, cu căruța Radului, cu caii-mpăratului, în mijlocul satului/ Clan, clan dorobanț, Ai rămas cu capu-n lanț. Și-atunci ceilalți fugeau și el prindea. Sau mai ziceam Unuligu – Unuligu donuligu, tu pal te, ti bo labo omo ne, eis boc plin de smoc, șais bes boc. Și ăl care rămânea de șais bes boc trebuia să-i prindă pe ceilalți. Mai era jocul cu ascunsu, cu fugitu, ne dădeam peste cap. Mergeau cu vitele, cu oile, cu caprele și ne întâlneam, Făceam trăsnăi. Stricam căpițele oamenilor. Chiar făceam prostii, numai chiar cât nu le dădeam foc. Erau exact povești din copilărie.”

“De când am fost de zece ani, am căpălit și am secerat și mâna mi-am tăiat-o cu secera… Nu că-i mai și ajutam pe părinți... că numai alea erau jucăriile noastre alea mari! Și cântam acolo, la căpălit, la secerat, și făceam clacă și meream unii la alții. Amu’ seceram la ăla, apoi la ălalalt. Și acolo mâncam, întindeam masa, fața mesei jos, și puneam pită și slănină și brânză și ceapă și, care avea, erau muieri de-avea viteu, aducea lapte acru, de-ăla cu smântână și puneau o oală de lut și cu linguri, și toți din oala aia mâncam lapte scopt. Era acolo câte o muiere bătrână care făcea în cuptor și-apoi ne făcea câte o pupăză."

"M-am măritat la 19 ani, la 20 de ani l-am născut pe Nicu. Că atunci nu mereau fetele la școală atât, dacă erai de 20 de ani erai fată bătrână. Adică, se spunea că nu mai are pețitori la vremea aia. Am fost la școală, dar n-am fost la școli înalte și am mers la Gurghiu (de la a patra la a șaptea). Și clasele I-IV în sat, la Orșova. Nu le-am gătat pe toate șapte că am început să am probleme cu ochii. La școală m-am trudit tare și eu am avut de mică vederea de aproape, nu de departe. Mă trudeam să citesc, să învăț și au început să deraieze ochii, că nu era ca acum oftalmologie. M-a dus tata la ochi, Reghin, și i-au spus că îmi trebuie făcuți ochelari. Și atunci nu se purtau ochelari, cine purta ochelari era vai de capul lui în sat! Și nu m-a mai dus nicăieri. Și au început ochii să-și revină, nu mi-o mai tremurat vederea și-am cusut, și-am țesut și-am făcut toate elea. Dar și aici, când mi-am făcut ochelari, că eram de 30 de ani, erau muieri d-alea bătrâne care nu purtau ochelari, care ziceau că „no, las, că aia numa' de mândră poartă ochelarii”. Că adică sunt mândră că am haine faine și d-alea care nu mai erau, că mama mi-o făcut și cătrânță, și șorț, și poale, și cămăși și tot ce trebuia!"

"Eu m-am îmbrăcat așa, țărănesc. La nuntă, niciodată nu ne-am dus cu altfel de haine. Niciodată, până la Revoluție. După Revoluție, atunci a fost ultima oară când ne-am îmbrăcat țărănesc, ne-am dus până la Tîrgu Mureș la Polivalentă. Așa, în țărani, eram o cursă de țărani. Acum, rochiile, care mai de care mai stufoase! Parcă-parcă te gândești că au început iar să se îmbrace autohton. Că n-o fost Revoluție, o fost un fel de nebuneală. Ce-o fost mai prost și mai rău, o luat din America și din țările alea cu democrație de 200 de ani." 

"La nunta mea, a fost Nicu născut. Amândoi eram betegi, și nu am putut să făcem nunta cu călăreți, așa cum era de făcut. Am făcut-o numai cu năframă, fără șlaiăr, am avut o rochie cusută toată în albastru, cămașa în albastru. Era făcută acasă. Inele și d-alea, verighetă, nici n-am avut."

"Mâncarea preferată era când făcea mama, în fiecare seară, păsățel (griș) ori tăiței în lapte. Acum, îmi place ce mai pot mânca, dar cel mai mult zeama de fasole făcută cu os."

"Am călătorit aproape toată țara. Prima oară m-am dus cu tata, fie iertat, la Satu Mare, la Zaharie, că a făcut acolo școală de tractorist, vreo șase luni (tata a fost ordonanță la un general. Nu știa carte, dar era mai deștept decât alții care știau carte). O dată m-am dus cu tata și a doua oară m-am dus singură cu trenul. Dar nu aveai legătură și m-am dus la Deda și apoi la Satu Mare. Nu mă temeam de nimic. Aveam vreo 23 de ani, eram și tare, eram și mare, nu putea pune nimeni mâna pe mine, dar și acum mă întreb: cum m-am dus eu atunci? Dup-aia am umblat cu mașina, că am avut mașină, și acum știu toată țara, am fost la București (de câte ori!), la Târgu Neamț și la Piatra Neamț, Satu Mare, Baia Mare, către Banat. Am umblat foarte mult și ce nu am umblat, știu unde e de pe hartă. Știu și de la școală, eram foarte bună la hartă, la geografie.”

"Ce planuri să mai am??? Ăsta mi-i planul, ăsta pentru făcut aer la creier, că nu am oxigen la creier. 16 ore trebuie să consum pe zi.”

"Cel mai scump lucru pe care l-am cumpărat pentru mine a fost o îmbrăcăminte cu blană, strălucitoare. Am văzut-o, mi-a plăcut și numai cu gândul la ea eram. A doua zi, că nu am putut să viu fără întrebare, am zis: Mă lași să mă duc să-mi iau? Atâta era de faină, a fost cea mai scumpă și mai dragă haină a mea.

“Copiii să fie sănătoși și să-i putem ajuta, restul vin ele treptat”. Preocupările, dorințele și proiectele Florinei Gliga (44 de ani) gravitează în jurul familiei. Observă cum schimbările din jur, din lumea în care în care trăiește, au loc tot mai rapid, iar pentru asta nu este nevoie de comparații între cum este acum și cum era pe vremuri. Este suficient să-și privească cei doi băieți, pe Sergiu (21 de ani) și Dragoș (6 ani) - foto, ca să vadă cât de diferită este copilăria unuia față de a celuilalt.”

"M-am născut la maternitatea din Ibănești Sat. Suntem trei frați – doi băieți și o fată. Am urmat opt clase aici, la Isticeu, pe urmă Liceul Agricol (clasele 9 și 10) și apoi Numărul 2, la Reghin (clasele 11, 12). Concomitent, la Arad, am umat școala de coafură, frizerie, manichiură, pedichiură, timp de un an și jumătate. O lună pe trimestru mă lăsau de la școală și puteam merge și la Arad.”

"Mama, de mici ne-a învățat cu munca. Duceam lemne în casă, nu aveam apă și mergeam la fântână după apă cu găletuța, o ajutam în grădină, te miri ce făceam, smulgeam o buruiană, mergeam să clătesc ceva la apa, acolo în spate. Dar bine, ea era cu noi, nu ne lăsa singuri.” 

"Îmi aduc aminte de o păpușă care cred că și acum este acasă, la maică-mea. Și cu aia eram, non-stop, era primită de la o mătușă de la bucurești și nu erau foarte multe jucării. Ne jucam afară, mai ales iarna. Făceam trambulină, mergeam la sanie, la schiuri, făceam fotolii din zăpadă și stăteam acolo, făceam cuptor, adică așa zăpadă mare era că puteai să faci așa un bulgăre mare, apoi îl scobeam înăuntru și intram și stăteam acolo. Sunt lucruri de care-mi aduc aminte cu drag.”

"Nu erau atâtea dulciuri cum sunt acum. Dulcele nostru, al copilăriei, era pâinea cu dulceață. Făcea maică-mea de mâncare, făcea orice, mâncam, dar nu trecea jumătate de oră - o oră și... pâine cu dulceață. Toți copiii care erau la joacă mâncau pâine cu dulceață. Ne mai făcea plăcinte, googoși sau cozonac, dar dulcele rapid râmânea pâinea (sau biscuiții) cu dulceață. Preferatele mele erau prăjitura cu nucă pe care ne-o făcea mama (a rămas și acum prăjitura preferată a tuturor fraților) și clătitele.”

"M-am măritat la 21 de ani. Când l-am născut pe Sergiu, care totuși are 21 de ani, era o mămică și la 42 de ani avea primul copil. Acum nu mi se mai pare, dar atunci mi s-a părut ciudat. La nuntă, am fost îmbrăcată în mireasă, am avut chemători, altfel nu se putea, și am avut și tineri în costum popular care au jucat cât a fost cununia în biserică.”

"Odată ce ai familie, vrei nu vrei, trebuie să gătești, nu ai ce face. Supe, ciorbe, băieților mei le place tocănița de pui cu mămăliga sau păpăraie cu varză murată. De multe ori mă gândesc la cum mâncau bătrânii. Erau foarte echilibrați. Tăiau un porc și dintr-un porc mâncau tot anul. Acum, sunt care taie porcul și-l mănâncă în două luni. Deci e o diferență! Una este să mănânci de trei ori pe zi numai carne-carne-carne și alta e ca dintr-o bucată să mănânce toată familia, chiar dacă erau mai mulți. O bucată era făcută cubulețe mai mici, cu un pic de untură, întindeau acolo, puneau mai multă mămăligă și se săturau. Acum se face mâncare multă, dar și risipă multă. Și mai ales de sărbători este risipa foarte mare. Se lucrează mult, să gătește mult și, chiar dacă ai musafiri, nu reușești să mănânci tot ce ai făcut.”

"Mă uit la Sergiu (21 de ani) și la Dragoș (6 ani) și văd cât de mult s-au schimbat lucrurile și cum s-au schimbat copiii. Dragoș este în stare acum, la șase ani, să descarce orice aplicație de pe un telefon sau tabletă dacă îl lași, dar eu nu prea îl las. A avut tabletă o perioadă, dar am văzut că tindea să devină dependent. Sergiu (21 de ani) în schimb, se juca, avea copii prin vecini, se dădea mult cu bicicleta, își făceau vara cort, dormeau vara acolo. Avea diferite activități, dar acuma, cu Dragoș, dacă-i trebuie un copil, trebuie să-l chem eu să vină. Nu se mai știu juca, trebuie să stau eu cu ei, să le dau idei de jocuri, se plictisește repede. Cred că asta este prima diferența. Sergiu se juca foarte mult singur, chiar dacă nu avea copii lângă el, Dragoș nu știe. Dacă eu nu stau cu el să mă joc, nu știe să se joace, dacă cheamă un copil, tot de vârsta lui, trebuie să le arăt – faceți asta, faceți asta!”.

"Am călătorit mult în țară și de câteva ori și în străinătate. Cel mai mult mi-a plăcut într-o excursie în Israel, deși la început nu am fost foarte încântată. Dar acum, zic că toată lumea ar trebui să ajungă o dată în viață. Simți o încărcătură energetică specială. Am mai fost în Ungaria. În țară, am vizitat multe zone. Avem multe locuri frumoase, nici nu ajungem să le vizităm pe toate, doar că nu știm să le punem în valoare. Mi-au plăcut mult zona Maramureșului, mănăstirile din Moldova și zona Mării Negre deși nu știm să o promovăm cum ar trebui.”

"Când vine vorba de modă, știi cum se zice - fiecăruia îi stă bine cum îi place, cum se simte bine. Că degeaba e ceva la modă dacă pe tine nu vine bine. Fiecare trebuie să se simtă bine în pielea lui.”

"În primul rând, trebuie să fim sănătoși. Copiii să fie sănătoși și să-i putem ajuta, restul de lucruri vin treptat. În primul rând sunt planuri pentru familie, gospodărie, firmă și apoi celelalte. Degeaba îți zici că eu am un plan, nu știu ce idee, și nu ține de familie. Mai greu, odată ce ai familie. Îl faci și pe ăla, dar când îi vine timpul sau locul.”

"Cel mai scump lucru pe care l-am cumpărat pentru mine... Nu pot să spun. Nu am făcut excese, am învățat să fiu temperată. Am avut întotdeauna ce mi-am dorit, fără să-mi iau lucrurile cele mai scumpe. Poți să fii elegant și bine îmbrăcat cu haine de la un magazin normal, numai să știi ce îți stă bine și cu ce îți stă bine. Și să ai atitudinea potrivită! Eu de părerea asta sunt.”

 

Maria Petronela Ilić are 21 de ani, este studentă în anul trei și prioritățile ei sunt finalizarea studiilor și realizarea profesională. Îi place să călătorească, să petreacă timp cu prietenii și pasiunea ei este fotografia. 

"Am 21 de ani. M-am născut în Hunedoara. Frați biologici nu am. Mama mea fiind asistent maternal, de la vârsta de 3 ani, am crescut cu copii în plasament, pe care i-am considerat frați.” 

"Jocurile copilariei mele au fost Şotron, De-a v-aţi ascunselea, Țară, ţară, vrem ostaşi!, Raţele şi vânătorii. Ca jucarii, preferam mașinile.” 

"Sunt studentă în anul III la Universitatea “Petru Maior” din Tîrgu Mureș, Facultatea de Inginerie, specializarea Inginerie Economică Industrială. După terminarea facultatii, m-am gândit să continui studiile, înscriindu-mă la master, specializarea Managementul sistemelor calității. Legat de ce îmi doresc sa devin, am rezolvat această dilemă din anul 1 universitar, când am decis să mă înscriu la stagiu de practică în cadrul companiei Kastamonu din Reghin. Am făcut practică și în următorul an, iar anul acesta am decis să mă angajez în domeniul producției în cadrul aceleiași companii. Pot spune că fac parte dintr-o generație norocoasă, o generație în care firmele își caută studenți și se oferă să le asigure un loc de muncă după finalizarea studiilor.” 

"Căsătoria nu intră în proiectele mele din viitorul apropiat. Nu cred că există o vârstă optimă pentru a te căsători sau pentru a avea copii. Spun asta deoarece consider că acest lucru depinde de mentalitatea fiecăruia. Pentru mine, căsătoria și copii reprezintă anumite responsabilități la care nu vreau să mă gândesc înainte de a mă realiza profesional.”  

"Puținul timp liber pe care îl am, îmi place să mi-l petrec cu prietenii, călătorind, ascultând muzică, mergând la spectacole, uitându-mă la meciuri de fotbal. Când vine vorba de muzică, aș sta ore întregi să povestesc. Sunt iubitoare a tot ceea ce înseamnă muzică populară. Printre artiștii mei preferați , țin să îi mentionez pe: Costel Popa, Florin Vos, Ioan Dordoi, surorile Suzana și Daciana Vlad, Ovidiu Furnea și, desigur, frumoasa noastră ibășteancă, Florina Oprea.” 

"În general, îmi place să mă îmbrac comod. Comod pentru mine înseamnă Boyfriend Jeans și o bluza lejeră, deși am momente când până și cele mai strâmte haine mi se par comode. Când vine vorba de eleganță, cred că eleganța constă prea puțin în ceea ce îmbraci. Totuși, zic că hainele de satin dau o notă de eleganță.

"Nu pot spune că am o anumită mâncare preferată, dar dacă ar fi să aleg, aș prefera pizza. Nu sunt cea mai bună prietenă cu bucătaria, dar la mâncăruri de bază mă descurc. Chiar dacă am crescut la țară, nu am prea avut tangențe cu gospodăria, deoarece se ocupa mama de asta. Când eram mică, îmi amintesc că un plan de viitor era acela de a avea o fermă în mijlocul naturii.” 

"Începând cu excursiile din clasele primare până acum, am ajuns să văd aproape toate zonele din România. Nu am fost în Maramureș, dar mi-am propus să ajung în viitorul apropiat în zonele folclorice de aici. La sfarșitul lui 2017, am trecut granițele tării, alegând ca destinație Parisul. Fiind o iubitoare de natură, continui să cred că Valea Gurghiului este una dintre frumoasele zone ale țării.” 

"Îmi place să investesc în amintiri, de aceea pun preț pe călătorii. Am și o pasiune pentru fotografie pe care, cu timpul, sper să o dezvolt. Cel mai scump lucru care l-am cumpărat pentru mine a fost aparatul foto, DSLR NIKON 5300. A costat 2.800 de lei, destul de mult pentru bugetul meu de studentă, dar sunt fericită că am investit în ceea ce îmi place.”