Educație și cultură

Ziua mondială a educației, sărbătorită la școlile din Ibănești
Ziua mondială a educației, sărbătorită la școlile din Ibănești
5 octombrie, Ziua mondială a educației, a fost sărbătorită în toate școlile din Ibănești printr-o serie de activități care au avut rolul de a le arăta elevilor importanța acesteia pentru viitorul lor și pentru societate, în ansamblu.

"Purtam încălțări din lemn cu talpa făcută din salcă, pentru că era un lemn mai ușor, și partea de deasupra dintr-un papuc vechi. Apoi, pantalonii… unii aveau pantaloni de pănură albă, că se țesea pe vremea aceea (erau multe oi și femeile țeseau pănură de lână și din ea se făceau cioarici albi sau alții purtau și pantaloni din stofă). Pe spătiuc, o cămășuță, un pieptar, un pulovăr făcut de bunica, de lână, și pe deasupra un suman de la un frate mai mare sau de la tata sau ce a rămas de la alții. Pe cap, o căciulă. Îmbrăcămintea pentru copii erau o țâr' cam sumară. Eram cam pestriți pe vremea aia pentru că fiecare mergea cu ce putea. Ghiozdan am avut în clasa întâi, dar mai târziu, o traistă roșie, de la mama Sâie, de la buna, o traistă roșie cu niște dungi, țesută în război, și cu o ață, și pe spate… și du-te la școală, copile!", povestește copiilor de la Școala Gimnazială Ibănești, domnul Eugen Matei, fost secretar la Primăria Ibănești. Le mai spune și că nu lipsea de la școală decât la tăiatul porcului, când se învoia, și că dădea binețe tuturor celor mai în vârstă pe care îi întâlneau pe stradă, nu întorcea capul în altă altă parte...

La Școala Primară Dulcea, domnul Vasile Petra se află din nou în fața elevilor. Timp de 43 de ani a fost dascăl, profesor de limba română și director de școală, de opt ani este în pensie și acum povestește copiilor despre începuturile învățământului în zona Dulcea (anul 1926), despre construirea școlii acolo unde este acum căminul cultural (începută în anul 1936, cu doar două săli de clasă) și continuă cu istoria acesteia până în zilele noastre. "Numărul cel mai mare de elevi la școala Dulcea a fost în 1987, când erau 200 de elevi", spune domnul Petra. "Asta era viața atunci... în curtea școlii când ieșeau, era o gălăgie! Pentru școală, elevii înseamnă viață!" 

Nu a încheiat fără a le oferi copiilor câteva sfaturi. "Să vă bucurați că aveți educatori care pun suflet, iar voi să fiți foarte atenți la ce se face în școală. S-a modernizat școala, sunt alte vremuri... educație înseamnă nu numai să înveți, să acumulezi cunoștințe, educație înseamnă și să știi să te comporți, să fii un om civilizat, manierat, politicos, când treci pe stradă și întâlnești un om mai în vârstă, îl saluți, zici Bună ziua, să nu uitați acest lucru! Să nu uitați de părinții care se străduiesc pentru voi să vă trimită la școală, care vă îmbracă așa frumos, să le mulțumiți. Cât trăiți, să le mulțumiți învățătorilor și educatoarelor, părinților și bunicilor care au grijă de voi!"

***

Cu ocazia Zilei Mondiale a Educației, la școlile din Ibănești au avut loc o serie de activități tematice: elevii au participat la prezentări în care s-a subliniat importanța educației, pentru ei și societate, s-au întâlnit cu oameni minunați care le-au povestit despre cum se făcea școala pe vremuri sau despre începuturile școlii în zonă, au desenat pe asfalt și au făcut copaci ai educației pe care i-au împodobit cu bilețele multicolore pe care au scris mesajele lor dedicate acestei zile. În final, nori de baloane multicolore s-au ridicat spre cer, însoțite de râsetele zglobii ale copiilor!

10.05.2018
Cu drag, despre Lăpușna și Valea Gurghiului. Impresii de la Simpozionul internațional de artă "Renaștere prin artă".
Cu drag, despre Lăpușna și Valea Gurghiului. Impresii de la Simpozionul internațional de artă "Renaștere prin artă".
Entuziastă, sensibilă, iubitoare de artă, Marilena Iepan a organizat la Castelul de Vânătoare de la Lăpușna un eveniment de excepție, care a adunat artiști din România, Albania, Bulgaria, Grecia, Macedonia, Republica Moldova, Polonia, Tunisia, Tadjikistan, Marea Britanie și Ucraina. În continuare, am invitat-o să ne povestească despre atmosfera simpozionului "Renaștere prin artă".

Cum v-a venit ideea acestui simpozion internațional de artă? V-a inspirat ceva anume?

Ideea simpozionului mi-a venit în urma experiențelor mele artistice din ultimii ani. Lucrez de peste 12 ani în domeniul evenimentelor, mă ocup de partea juridico-administrativă, dar de patru ani pictez în acuarelă și călătoresc în străinătate la expoziții, festivaluri, simpozioane și tabere de artă. În ultimii doi ani, m-am implicat în organizarea de cursuri, expoziții și tabere de pictură în România. Acest simpozion internațional este o continuare a demersurilor mele de a recrea și în România atmosfera pe care am trăit-o în alte țări: o atmosferă care favorizează dialogul intercultural creând legături de prietenie și toleranță între oameni, care trezește interesul pentru artă, cultură, educație și care, prin creația și viziunea artistică, pune în valoare patrimoniul cultural și natural al unor ținuturi, într-un mod nobil.

Marilena Iepan, alături de artiștii participanți

De ce castelul  de la Lăpușna? De ce aceste locuri?

De castelul de la Lăpușna și Valea Gurghiului eram deja legată afectiv datorită familiei mele. Mama mea, care m-a ajutat foarte mult la organizarea proiectului, s-a născut la câțiva kilometri de castel, fratele mamei a fost  pictor și obișnuia să caute inspirație în jurul castelului, bunicul meu fusese pădurarul zonei prin anii '40 și îl întâmpina pe Regele Mihai la scările castelului… iar eu m-am născut la Reghin. Dorința de a ajunge la castel împreună cu artiștii o aveam mai demult. Mi se părea un loc ideal pentru creație, cu o istorie fascinantă, într-o zona superbă, poate chiar mai frumoasă și mai bogată decât cele pe care le văzusem în străinătate.

Intenția de a organiza un proiect internațional de artă aici, am împărtășit-o în primăvară doamnei Claudia Pescar, la finalul unei expoziții personale de acuarelă la Hotelul Grand din Târgu Mureș, principalul partener al simpozionului. Dânsa aprecia arta, cultura, frumusețea, era de o bunătate, modestie și profesionalism rar întâlnite. Era încântată de activitățile mele artistice și mi-a oferit imediat susținerea și toate încurajările să mă ocup de acest simpozion, la castel. În weekendul de dinaintea simpozionului, am aflat vestea tragică a dispariției ei, atât de prematură. O durere adâncă și un gol sufletesc a cuprins inimile tuturor celor care am cunoscut-o. Sincer, nu  știam cum voi mai reuși să duc la bun sfârșit programul însă, am crezut foarte mult în valoarea acestui proiect și, la fel ca doamna Claudia, îmi doream să devină realitate.

Cum ați descrie atmosfera săptămânii?

Cred că cei mai în măsură să vorbească despre atmosfera săptămânii ar fi invitații și oamenii care au venit fie la castel, fie la Reghin sau în satul alegoric de la Fâncel. Invitații mi-au spus că a fost unul dintre cele mai bune simpozioane la care au participat, artiștii au fost inspirați și impresionați și, până la final, au pictat fiecare câte două și unii chiar mai multe lucrări de artă excepționale. Au legat prietenii, au împărtășit din experiențele lor, a fost o atmosferă creativă. Prezența celor doi critici și istorici de artă, Emmanuel Mavrommatis, din Grecia și Marius Tita, din România, a fost extrem de importantă și apreciată. Interacțiunea și  dialogurile  interculturale  în limba română, engleză, franceză dintre aceștia și artiști, la fel și vernisajele pe care le-au prezentat în public, cred că au adus tuturor o înțelegere mult mai profundă a creației contemporane  și  a valorii acesteia. Datorită contribuției lor, dar și a prezenței artiștilor profesioniști din atâtea țări, la Lăpușna nu a fost doar o simplă tabăra de artă, ci un eveniment de înalta ținută artistică. Am conceput un program zilnic pe ore, complex, din dorința de oferi invitaților cât mai multe ocazii de a cunoaște istoria și cultura zonei. Au fost momente de reculegere în memoria doamnei Claudia Pescar, artiștii i-au pictat portretul. Acesta va fi dăruit fiicei doamnei Claudia, Anca Pescar care, cu toată durerea pierderii mamei ei, a fost prezentă și la castel.

Ce părere au avut participanții de locația aleasă?

Invitații au fost impresionați de castel, de istoria lui și de frumusețea sălbatică a Văii Gurghiului. Marea parte se aflau pentru prima oară în România, iar unii dintre invitații români erau, la fel, pentru prima dată în zonă. Au avut ocazia să afle multe informații despre Valea Gurghiului și istoria Castelului de vânătoare Lăpușna chiar în a doua zi. Doamna prof. dr. Ionela Simona Oprea, profesor la Școala Gimnazială Gurghiu, și fiica dânsei, Adnana, au făcut o prezentare a reperelor culturale, istorice și turistice  de pe Valea Gurghiului, obiceiuri și tradiții din zonă, în limbile franceză și engleză. De asemenea, a fost apreciat și meniul tradițional servit la castel. Fusese ales împreună cu doamna Claudia și a inclus și preparate locale, brânzeturi oferite de Mirdatod Ibănești și mezeluri de la Coniflor Gurghiu, toate pregătite de familia Fărcaș, cei în grija cărora se află castelul.

Cum s-a derulat simpozionul?

Artiștii au creat, au avut loc vernisaje, dialog intercultural. Principala activitate a fost pictura, inspirați de castel, de împrejurimi și apoi vizitele din cadrul simpozionului. Artiștii au pictat în interiorul și în curtea castelului, în atelierul din fosta popicărie, în curtea Mânăstirii  Sf. Nicolae și în Satul Alegoric. Au realizat lucrări în acrilic, ulei și acuarelă. În lucrările lor se regăsesc  teme și motive din zonă, castelul, urși, coroane, viori, coarne de cerb, motive populare, obiecte de decor din castel, peisaje, monumentele istorice pe care le-au vizitat. În a doua zi, a a avut loc vernisajul expoziției personale a artistei Evi Kirmakidou din Grecia, prezentat de criticul de artă Emmanuel Mavrommatis în limba franceză și tradus în limba română de criticul de artă Marius Tita și o prezentare a activității Dominikai Rostocka, arhitect invitat.

A treia zi a fost destinată vizitelor și vernisajelor celor două expoziții de grup de la Reghin. S-a plecat de dimineață cu autocarul pus la dispoziție de Primăria Reghin. La Gurghiu, invitații au vizitat castelul și parcul dendrologic Rakoczi-Bornemisza, la Reghin au vizitat Fabrica de Instrumente Muzicale Gliga, unde domnul Vasile Gliga a prezentat istoria și activitatea fabricii și a Școlii de dans, centrul orașului Reghin, Biblioteca Municipală "Petru Maior", unde a avut loc vernisajul expoziției internaționale de grup, prezentat de criticul de artă Marius Tita. La Muzeul Etnografic "Anton Badea" Reghin, a avut loc expoziția de acuarelă “Unire prin Artă” a artiștilor Ion Carchelan - Moldova și Mugur Popa - România. La program a participat și meșterul popular, sculptor Chirteș Petruț din Dulcea, împreună cu soția. Prezența lor în costume populare a fost apreciată de artiști și public.

A patra zi, activitatea de creație s-a desfășurat în satul alegoric, ocazie cu care artiștii au vizitat și Muzeul De Vânătoare al prințului Dimitrie Sturdza. Artiștii au continuat lucrările de artă începute la Castel, iar unii dintre ei au făcut schițe inspirate din zonă. Au vizitat biserica și casele din satul alegoric și s-a servit prânzul chiar în satul alegoric, pe terasa casei Ibănești. La finalul zilei, s-a vizitat casa și expoziția personală a artistului Nicu Baltaru, din Ibănești, unul dintre artiștii invitați și, în drum spre castel, s-a vizitat casa și atelierul meșterului popular Chirteș Petruț. Ultimele două zile au fost dedicate activităților de creație la castel și dialogurilor interculturale.

Sperăm la o a doua ediție?

Simpozionul internațional de la Lăpușna a fost intitulat "Renaștere prin artă". Mă gândisem mult la un nume potrivit pentru acest proiect și doream că titlul să sugereze cel puțin o îmbogățire culturală și spirituală a zonei. Mulțumesc din suflet tuturor celor care s-au implicat și sper să continuăm cu o a doua ediție anul viitor, la castel, cu o renaștere prin artă în memoria dnei Claudia Pescar. 

Despre eveniment

Simpozionul a fost organizat în parteneriat cu S.C. GRAND S.A, Târgu Mureș, Primăria Municipiului Reghin, Primăria Ibănești, Direcția Județeană pentru Cultură Mureș, Biblioteca Municipală „Petru Maior” și Muzeul Etnografic „Anton Badea” din Reghin, de Marilena Iepan, director de program al Asociației Media Matrix din Târgu Mureș. Sponsori ai evenimentului: Nevskaya Palitra – St. Petersburg, Rusia, ProfiArt – București, Baterii-lux.ro Grohe – București, „Rezidența pentru Vârstnici Valea Izvoarelor”, Pacovis România S.R.L., Mirdatod, Rubik Globe, Laborator „Căsuța Bunicii”, Restaurant Terasa Gliga.

Au participat : Azem Kucana (artist plastic din Albania), Robin Chuter (artist plastic din Anglia), Elisaveta Angelova și Nikolai Angelov (artișți plastici din Bulgaria), Evi Kirmakidou (artist plastic, profesor și curator din Grecia), Emmanuel Mavrommatis (profesor emerit, critic, istoric de artă, curator și Președinte al Asociației Internaționale a Criticilor de Artă, filiala Grecia), Burhan Ahmeti (artist plastic, profesor, curator din Macedonia), Ion Carchelan (artist plastic acuarelist din Moldova), Anastasia Tarasenko și Violetta Mishchenko (artiste plastice din Ucraina), Aysha Debbish (artist plastic din Tunisia), Dominika J. Rostocka (arhitect și designer din Polonia). Din România - Maria Gliga (artist plastic), Carmen Olteanu (artist plastic), Mugur Popa (arhitect și artist plastic), Marius Tita (critic, istoric de artă și curator), Lucian Bichigean (artist plastic) și Nicu Baltaru (artist plastic), Ioana Condurățeanu - București, creator bijuterii, artist acuarelist cu fiica, Sofia Condurățeanu.

09.22.2018
Pe urmele lui Badea Cârțan
Pe urmele lui Badea Cârțan
Proiect cultural inclus în calendarul Centenarului Marii Uniri, "Pe urmele lui Badea Cârțan" a fost un eveniment de excepție în cadrul căruia, promotori ai culturii și valorilor românești, din județul Mureș, au mers la Roma, la Columna lui Traian, pentru a evoca personalitatea lui Badea Cârţan - care, în 1896, a mers pe jos până la Columna lui Traian, simbolul originii latine a poporului român - și pentru a marca Ziua Limbii Române. 

Biblioteca comunală Ibănești a fost unul dintre partenerii evenimentului, din partea comunei noastre participând Nicoleta Man, bibliotecară, Dorina Farcaș, director cămine culturale, și Maria Suciu, învățător pensionar.

„Un dac a coborât de pe Columnă: cu plete, cu cămașă și cușmă, cu ițari și cu opinci”

Gheorghe Cârțan (1846 - 1911), cunoscut ca Badea Cârțan, a fost un țăran român, un cioban din Cârțișoara (Sibiu) care a luptat pentru independența românilor din Transilvania, distribuind cărți românești pe care le aducea clandestin în sate. "Badea Cârțan a folosit cea mai eficientă armă: cartea. Badea Cârțan, care a îndrăgit cu patimă cartea, cartea românească și cartea de istorie, a trecut timp de 30 de ani de mai multe ori munții, din porunca inimii, aducând din Vechiul Regat în Transilvania, în traistă, sute de cărți românești. Ajuns de mai multe ori la București, a cunoscut mai mulți oameni de cultură, de la care a învățat istoria românilor și mai ales ideea romanității poporului român. A călătorit pe jos până la Roma pentru a vedea cu ochii săi Columna lui Traian și alte mărturii despre originea latină a poporului român. Cum era singur și al nimănui, cum se făcuse seară, s-a așezat pe trotuar și s-a culcat la picioarele Columnei. A doua zi dimineața, trecătorii, polițiștii, ziariștii, au avut o revelație: un țăran din Corjați, un dac la picioarele Columnei lui Traian. Presa din Roma a scris în ziua următoare: Un dac a coborât de pe Columnă: cu plete, cu cămașă și cușmă, cu ițari și cu opinci”. I s-a publicat fotografia, i s-au luat interviuri. Badea Cârțan a făcut senzație la Roma, a fost invitat la mediile politice, culturale, jurnalistice din Italia, fiind primit cu simpatie și prietenie." (wikipedia.ro, foto - Badea Cârțan-wikipedia.ro)

Eveniment cultural cu dublă semnificație

Evenimentul desfășurat la Roma a avut ca obiective evocarea personalității lui Badea Cârțan și marcarea prin momente artistice și simbolice a Zilei Limbii Române, pe care o sărbătorim pe 31 august. Acțiunile s-au desfășurat în imediata vecinătate a monumentului „Columna lui Traian” din Via dei Fori Imperiali (Piazza Venezia). 

"Respect și prețuire celor prezenți, pentru efortul și dorința de a-și păstra și afirma identitatea românească", a scris Rotalianul - Revista Românului din Italia. "Când mă gândesc că am fost prezentă acolo, la 100 de ani de la Marea Unire, parcă nu realizez că este adevarat. Pe 31 august, când am sărbătorit Ziua Limbii Române au fost momente pline de emoție și fericire. Am purtat costume populare, am început cu intonarea Imnului Național și am continuat cu interpretarea unor cântece patriotice: Hai să-ntindem hora mare, Treceți batalioane române Carpații, Așa-i românul. S-a dus pământ și grâu din România și s-au presărat pe pământul Romei, lângă Columnă", spune Nicoleta Man, bibliotecară la Biblioteca Comunală Ibănești, care s-a numărat printre promotorii mureșeni ai valorilor culturale românești.

Proiectul a fost organizat de Primăria municipiului Reghin, Biblioteca Municipală „Petru Maior” din Reghin, în parteneriat cu Direcţia Judeţeană pentru Cultură Mureş, Biblioteca orăşenească „Liviu Rusu” din Sărmaşu, Biblioteca comunală Ibăneşti, Associazione ”Cenaclul de la Roma” și s-a derulat sub egida Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România.

Coordonatorii evenimentului au fost Sorina Bloj, directorul Bibliotecii Municipale "Petru Maior", din Reghin, și Nicolae Băciuț, directorul Direcţiei Judeţene pentru Cultură, Culte şi Patrimoniul Cultural Naţional Mureş.

- Foto: Dinuca Burian/ Biblioteca orăşenească „Liviu Rusu” din Sărmaşu

09.12.2018
Un nou an școlar a început!
Un nou an școlar a început!
Un nou an școlar a început astăzi, iar școlile din Ibănești s-au pregătit pentru a întâmpina elevii așa cum se cuvine. 

An de an, profesorii, învățătorii și educatoarele lucrează cu dedicație pentru a le oferi copiilor o primire prietenoasă și călduroasă în prima zi de școală. Pregătesc materialele de lucru, sălile de clasă, caută să le arate elevilor că le-au lipsit în aceste luni sau că abia așteaptă să se împrietenească cu cei mai mici, care pășesc pentru prima oară pe ușa sălii de clasă, și să pornească împreună într-o frumoasă călătorie a cunoașterii. 

Pe lângă acestea, la școlile din Isticeu, Ibănești și Ibănești Pădure s-au făcut investiții care constau, în principal, în lucrări de reparații. Este vorba de reparații la fațada clădirii din Isticeu unde funcționează Școala Primară Ibănești Pădure, care vor continua până la finalizarea întregii clădiri. De asemenea, s-a finalizat fațada la Școala Gimnazială Ibănești și, cu sprijinul Primăriei și al Consiliului Local al comunei Ibănești, s-a construit magazia de lemne la Ibănești Pădure. Tot aici a fost schimbată gresia de la cele două intrări din spate și a fost reparată fațada deteriorată. Și aici lucrările vor continua până la finalizare.

Toate catedrele sunt acoperite cu personal didactic calificat

"În ceea ce privește colectivul de cadre didactice, toate catedrele sunt acoperite cu personal didactic calificat, din care în proporție de 90% sunt titulari", spune Ingrid Dan, directoarea Școlii Gimnaziale Ibănești. "Pentru prima dată, din acest an școlar, avem și director adjunct, în persoana drei profesoare Petra Mariana Camelia, funcție care ne-a fost atribuită deoarece au fost îndeplinite condițiile impuse de legea educației, peste 10 clase la ciclul primar". Pentru manualele care încă nu s-au primit, comanda a fost depusă  - este vorba de clasele I și a VI-a unde se schimbă toate manualele (clasa a VI-a intră pe programă nouă, întrucât noul plan cadru de învățământ a ajuns la clasa a VI-a).  

Rețeaua școlară este formată în anul școlar 2018-2019 din următoarele structuri școlare: Școala Gimnazială Ibănești (cu două grupe de grădiniță, cinci clase de ciclul primar și patru clase de ciclul gimnazial), Școala Primară Ibănești Pădure (o grupă de grădiniță și 5 clase de ciclul primar), Școala Gimnazială Ibănești Pădure (două grupe de grădiniță și patru clase de ciclu gimnazial) și Școala Primară Dulcea (o grupă de grădiniță și două clase de ciclu primar). 

"Tuturor, dragi elevi, vă doresc un an şcolar rodnic, în care să învăţaţi lucruri noi, să vă descoperiţi pasiunile, să aveţi alături oameni dăruiţi - părinţi şi profesori deopotrivă - care să vă susţină, astfel încât să vă bucuraţi de reuşitele voastre! Să le arătaţi mereu respect şi recunoştinţă pentru că vă călăuzesc în drumul spre cunoaştere şi devenire personală! Dragi colegi, căutaţi să aduceţi şcoala mai aproape de viaţa elevilor pe care îi educaţi! Căutaţi să găsiţi ce este mai bun în fiecare elev pe care îl veţi avea anul acesta! Să ne propunem să petrecem mai mult timp împreună cu ai noştri copii, să fim mai aproape de ei, să le ascultăm cu mai mare atenţie întrebările şi să le oferim la timp răspunsurile necesare! Pentru noi toţi să fie un an plin de împliniri, un an cu rezultate pe măsura aşteptărilor", este mesajul directoarei Școlii Gimnaziale Ibănești, Ingrid Dan, la începutul acestui an școlar.

"Urez mult succes copiilor care intră în clasa pregătitoare, dar și celor care se despart astăzi de învățători, învățătoare și trec în ciclul gimnazial! Multă putere de muncă celor care trec astăzi în clasa a VIII-a și în ultimul an de liceu! Cadrelor didactice, care an de an se străduiesc să sădească în sufletele copiilor noștri dragostea de carte, pasiunea pentru cunoaștere, le urez să aibă un an școlar încununat de rezultate excelente!", transmite, la rândul său, primarul comunei, Dan Vasile Dumitru. 

Anul școlar însumează 168 de zile lucrătoare, reprezentând 34 de săptămâni de cursuri. Se încheie pe 14 iunie, iar clasele a VIII-a termină cu o săptămână înainte, pe 7 iunie. Structura anului școlar cuprinde semestrul I (10 septembrie 2018 - 1 februarie 2019) şi semestrul al II-lea (11 februarie 2019 - 14 iunie 2019).

La festivitatea de deschiderea a anului școlar de la școala din Ibănești au fost prezenți și primarul comunei, Dan Vasile Dumitru, membri ai Consiliului Local Ibănești, preotul Genu Oprea și reprezentantul poliției locale, Florin Suceava.


 

09.10.2018
Simpozion internațional de artă „Renaștere prin artă”, ediția I
Simpozion internațional de artă „Renaștere prin artă”, ediția I
Artiști plastici, designeri, arhitecți, istorici, profesori și critici de artă din România și străinătate participă, în această săptămână, la simpozionul internațional de artă „Renaștere prin artă”, aflat la ediția I, o ediție dedicată doamnei Claudia Carmen Pescar, manager general S.C. Grand SA și proprietar al Castelului Regal de Vânătoare Lăpușna.

Simpozionul internațional de artă „Renaștere prin artă” reunește, începând de astăzi, la Castelul Regal de Vânătoare Lăpușna, 20 de artiști și personalități culturale din Albania, Bulgaria, Grecia, Macedonia, Republica Moldova, Polonia, Tunisia, Tadjikistan, Marea Britanie și Ucraina, care vor realiza opere artistice „într-un demers de punere în valoare a patrimoniului cultural al Văii Gurghiului și a județului Mureș, prin intermediul artei”, potrivit Marilenei Iepan, directorul programului.

Această primă ediție îi este dedicată Claudiei Carmen Pescar, trecută brusc în neființă, mare iubitoare de artă, susținător constant al evenimentelor culturale, care s-a implicat direct în organizarea simpozionului. “Și-a dorit foarte mult acest eveniment, era foarte implicată, trup și suflet, își dorea să arătăm lumii aceste meleaguri de poveste”, spune Marilena Iepan. 

Evenimentele deschise publicului se vor derula timp de mai multe zile la Castelul Regal de Vânătoare, Biblioteca Municipală din Reghin „Petru Maior”, Muzeul Etnografic „Anton Badea", Reghin și la satul alegoric din Fâncel, Ibănești, după cum urmează:

Marți, ora 17.00: vernisajul expoziției personale a artistului Evi Kirmakidou, din Grecia (Castelului Regal de Vânătoare, Lăpușna)

Miercuri, ora 12.00: expoziție internațională colectivă a artiștilor invitați la simpozion (Biblioteca Municipală "Petru Maior", din Reghin)

Miercuri, 15.30 - 17.30: activități de creație și dialog intercultural (Muzeul Etnografic „Anton Badea”, Reghin)

Miercuri, 17.30 – 18.30: vernisajul expoziției „Unire prin Artă”: Republica Modova, Ion Carchelan - România, Mugur Popa (Muzeul Etnografic „Anton Badea”, Reghin)

Joi,15.00 – 18.00: activități de creație și dialog intercultural (satul alegoric, Fâncel, Ibănești).

Sâmbătă,17.00: închiderea simpozionului și vernisajul expoziției artiștilor participanți.

Organizatorul evenimentului este Asociația Media Matrix, în parteneriat cu S.C. GRAND S.A, Tîrgu Mureș, Primăria Municipiului Reghin, Primăria Ibănești, Direcția Județeană de Cultură, Culte și Patrimoniou Mureș, Biblioteca Municipală „Petru Maior” Reghin, Muzeul Etnografic „Anton Badea”, Reghin.

08.27.2018
FOTO: Hramul mănăstirii de la Lăpușna
FOTO: Hramul mănăstirii de la Lăpușna
În ziua de pomenire a Sfinților Martiri Brâncoveni (Sfinții Martiri Brâncoveni Constantin Vodă cu cei 4 fii ai săi: Constantin, Ştefan, Radu, Matei şi sfetnicul Ianache), cu ocazia prăznuirii hramului mănăstirii de la Lăpușna, Sfânta Liturghie a fost oficiată de un sobor de preoți și diaconi, în frunte cu Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei.

Cu această ocazie, în predica rostită în fața credincioșilor veniți la mănăstirea de la Lăpușna, ÎPS Irineu a evocat personalitatea voievodului martir și sacrificiul acestuia. "A fost prins, legat, dus la Instanbul, şi decapitat, împreună cu cei patru fii ai săi şi cu sfetnicul Ianache, în ziua Adormirii Maicii Domnului, această ucidere mişelească impresionând pe toţi diplomaţii Europei care se aflau în acest oraş vestit al Imperiului Otoman. El a ales să îşi pecetluiască mărturisirea şi credinţa cu sângele roşu, al vieţii sale, de aceea se desfătează de-a pururi în slava Împărăţiei, rămânând pentru noi un model veritabil de iubire de neam şi de credinţă ortodoxă." În finalul cuvântării sale, acesta l-a felicitat pe părintele stareț și i-a binecuvântat pe cei prezenți: "Îl felicit pe părintele stareţ Arsenie cu prilejul sărbătorii hramului şi totodată îl felicit pentru modul în care îngrijeşte această oază duhovniceacă din care iradiază până în depărtări mireasma rugăciunilor curate, puterea exemplului bun şi lumina mesajului evanghelic. Vă mulţumesc tuturor pentru participarea numeroasă la această sărbătoare românească şi creştinească şi îl rog pe bunul Dumnezeu să vă binecuvânteze pe toţi şi să vă răsplătească osteneala pelerinajului." 

La rândul său, Părintele Protosinghel Arsenie, starețul mănăstirii, i-a mulțumit pentru faptul că a poposit în mijlocul credincioșilor de la Lăpușna, într-o zi atât de importantă pentru mănăstire. „Ne-am bucurat pentru că în mijlocul nostru se află Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop. Multă binecuvântare am primit prin mijlocirea Înaltpreasfinţiei sale, prin slujirea pe care a făcut-o, prin cuvântul de învăţătură bun, puternic şi aducător de har. Ne-am bucurat şi pentru numărul destul de mare de credincioşi care astăzi au poposit în această curte. Fie ca bunul Dumnezeu să răsplătească fiecăruia osteneala pe care a făcut-o venind aici şi rugăciunii pe care a lansat-o către ceruri. Vă mulţumesc, Înaltpreasfinţite Părinte, pentru dragostea cu care poposiţi în mijlocul nostru. E o mănăstire mică în comparaţie cu alte mănăstiri şi iată că nu o treceţi cu vederea."

Mulțumiri le-au mai fost adresate Claudiei Pescar, proprietara Castelului de Vânătoare de la Lăpuşna, pentru permanentul sprijin oferit acordat mănăstirii de la Lăpuşna, primarului comunei Ibănești, Dan Vasile Dumitru, și tuturor celor care au ajutat la organizarea hramului.

08.17.2018
Icoane pe sticlă realizate de copiii din Ibănești Pădure
Icoane pe sticlă realizate de copiii din Ibănești Pădure
Prima ediție a "Taberei de icoane pe sticlă", organizată de preotul Florin Franc, de la parohia Ibănești Pădure, a fost primită cu mult entuziasm de copii, care au realizat 22 de icoane pe sticlă, sub îndrumarea reputatului artist reghinean, Marcel Naste.

Pensulele nu se opresc o clipă, conduse, cu mici ezitări, de mânuțe devenite din ce în ce mai pricepute în aceste zile. Pe măsură ce avansează, picturile devin tot mai spectaculoase, iar încântarea copiilor crește cu fiecare culoare nou adăugată. Până să ajungă aici, au început cu contururile, trasate pe sticlă cu tuș negru, după un model, o etapă minuțioasă, care le-a pus răbdarea la încercare (dar a meritat!), apoi au adăugat umbre, au colorat detaliile feței (ochi, gură), mâinile și, după ce s-au uscat, au început să aplice culoare pe porțiunile mai largi, pe veșminte și fundal.

Sunt atât de absorbiți de lucru, încât nici nu realizează când zboară trei ore. Și, mai ales, sunt curioși și nerăbdători. Nici urmă de plictiseală. Când îndrumătorul lor din aceste zile, artistul și omul de cultură Marcel Naste, face o mică demonstrație, ridicând de pe masă una dintre lucrări și îndemnându-i să se uite pe partea cealaltă, își dau seama care este secretul picturii pe sticlă și abia așteaptă să-și vadă gata propriile picturi. Marcel Naste îi îndeamnă să aibă răbdare și să nu se grăbească, dar entuziasmul lor este greu de ținut în frâu pe măsură ce sfinții și scenele biblice se conturează tot mai bine.

Preotul Florin Franc se plimbă printre mese, îi încurajează pe micuții artiști, pune, la rândul lui, întrebări și este tot mai uimit de rezultatele muncii lor. "Îmi place că învăț ceva nou", spune una dintre participante când, după trei ore de lucru, colorează cu spor faldurile unor veșminte fără să dea semne că ar fi obosit sau că s-ar fi plictisit.

"Cele mai frumoase icoane"

Școala Gimnazială Ibănești Pădure a găzduit timp de câteva zile "Tabăra de icoane pe sticlă", un eveniment organizat de preotul Florin Franc și susținut de Asociația Izvor de Viitor și Consiliul Județean Mureș, în cadrul căruia 22 de copii au deprins, direct de la un artist, tehnica picturii pe sticlă. Au învățat despre culori, nuanțe, contururi, au descoperit că, în acest caz, se pictează pe spatele materialului de lucru (sticlă) și, în final, au realizat 22 de lucrări impresionante.

Pe 15 august (Adormirea Maicii Domnului), la sfârșitul Sfintei Liturghii, părintele a sfințit, în prezența tinerilor artiști, cele 22 de lucrări, finalizate și înrămate, expuse în biserică. “Sunt cele mai frumoase icoane. Sunt icoane făcute de copiii noștri, cu mânuțele lor”, a spus acesta, subliniind că își dorește să continue frumosul demers și să organizeze o  tabără de icoane pe sticlă și anul viitor.

 

08.16.2018
După 50 de ani. Întâlnirea absolvenților din 1968
După 50 de ani. Întâlnirea absolvenților din 1968
"Bună ziua, copii! Ce faceți, v-ați pregătit pentru astăzi? Să știți că sunt foarte încântată, ați avut niște idei extraordinare, ați reușit să organizați această întrunire. Vă mulțumesc tuturor că v-ați prezentat și vă mulțumesc mult de tot pentru că nu ați uitat de învățătoarea voastră și, la 50 de ani, v-ați gândit să mă mai chemați și pe mine să vă mai văd."

Doamna Silvia Matei se află din nou la catedră, în fața elevilor cărora le-a fost învățătoare și au absolvit școala generală în 1968. Absolvenții sunt așezați în bănci ca pe vremea în care erau doar niște puști, iar dânsa le vorbește ca atunci când îi îndruma, de parcă timpul nu s-ar fi scurs, iar ei nu au părul alb și mulți dintre ei nu sunt în pragul pensiei sau deja pensionari. Dar pentru dânsa, ei au rămas copiii neastâmpărați de atunci, iar pentru ei, învățătoarea cea dragă și respectată. 

Când Nastasia Gliga, diriginta clasei, citește catalogul, fiecare dintre ei se ridică și vorbește. Unii dintre ei însă nu mai răspund, sunt absenți motivați, nemaifiind printre noi, și amândouă trec cu greu peste absența lor. Se ține un moment de reculegere pentru ei și, apoi, fiecare povestește ce a făcut în acești 50 de ani și încotro l-a dus viața. 50 de ani de bucurii, de tristețe, de realizări și obstacole sunt rezumați în câteva cuvinte, în câteva minute. Apar lacrimi în ochi, iar glasurile sunt înecate de emoție. După ora de dirigenție, se îndreaptă cu toții spre biserică, unde se ține o slujbă de pomenire pentru colegii plecați dintre cei vii.

Momente încărcate de emoție

Cei 21 de absolvenți au fost întâmpinați de cadrele didactice ale Școlii Gimnaziale Ibănești, conduse de Ingrid Dan, directoarea școlii, nu mai puțin emoționate, și de elevi îmbrăcați în costume populare, cu flori în mână. La intrare, au fost invitați să guste din tradiționalul colac cu sare. S-au regăsit, s-au recunoscut (unii, cu greu), și-au salutat învățătoarea și diriginta, după care, la sunetul clopoțelului, au mers în fosta lor clasă. Și-au amintit cum stăteau în bănci când erau elevi și s-au așezat ca atunci, au primit flori și fotografiile scanate, realizate cu ocazia absolvirii clasei a VIII-a. Le-au fost înmânate diplome, iar doamnele Matei Silvia și Nastasia Gliga au primit diplome de excelență.

"Școala noastră este încărcată de emoție, este îmbrăcată în straie de sărbătoare, deoarece are loc un eveniment unic: revederea de 50 de ani a promoției 1968 (1968-2018). Mai rar se întâmplă ca absolvenții clasei a VIII-a să se reîntâlnească după o anumită perioadă, la fel cum se marchează terminarea liceului sau a facultății. Și totuși, iată, astăzi, sâmbătă, 7 iulie 2018, în an centenar, la Școala Gimnazială Ibănești asistăm la momente emoționante, pline de nostalgia și de bucuria revederii, datorită întâlnirii, după 50 de ani, a absolvenților fostei Școli Generale clasele I-VIII din Ibănești Sat, cum i se spunea în 1968", a spus directoarea Școlii Gimnaziale Ibănești.

07.09.2018
Comuna Ibănești a participat la Festivalul Neamului „Ştefan cel Mare şi Sfânt”, Chișinău, ediția a V-a
Comuna Ibănești a participat la Festivalul Neamului „Ştefan cel Mare şi Sfânt”, Chișinău, ediția a V-a
La invitația Centrului de Cultură Europeană „Dacia”, din Chișinău, comuna Ibănești a fost prezentă, printr-o delegație condusă de primarul Dan Vasile Dumitru, la ediția a V-a a "Festivalului Neamului ȘTEFAN CEL MARE ȘI SFÂNT” - o ediție dedicată Centenarului Marii Uniri.

Timp de patru zile, delegația a dus frumusețea cântecului, a dansului și costumelor populare la Chișinău și Vadul lui Vodă. Programul, intitulat "Suflet geamăn de român", a fost format din cântece din zona Ibăneștiului și cântece patriotice în interpretarea grupului vocal “Ecou din Ibănești”, dansuri tradiționale, un moment instrumental, iar melodiile Florinei Oprea i-au îndemnat pe cei prezenți la joc și voie bună. Cu această ocazie, primarul comunei a înmânat diplomele și premiile obținute de elevii din Republica Moldova la secțiunea de "Creație" a concursului de poezie patriotică "Sunt suflet în sufletul neamului meu". 

Cântecele, jocurile, obiceiurile tradiționale au fost completate de o impresionantă paradă a portului popular în Chișinău, care a început la Teatrul Național "Mihai Eminescu" și a mers pe bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt până în Parcul Grădina Publică Ștefan cel Mare și Sfânt.

"Pe bulevardul central al Capitalei a avut loc parada portului, muzicii și dansului popular, punând în valoare valorile strămoșești, portul tradițional, dansul şi cântul - tot ce avem mai sfânt, mai scump și mai drag pe acest pământ. Astfel, se vedea toată țara, tot neamul, toată tradiția populară adunată la un loc la acest Festival al Neamului nostru. În cadrul acestui eveniment de suflet neam și țară, publicul a putut admira formaţii artistice, rapsozi populari, interpreți şi dansatori din Județele Arad, Mureș, Vâlcea, Bacău, Maramureș, Suceava, formații din regiunea Cernăuți, formații din municipiul Chișinău și din 10 raioane ale Moldovei", se arată pe pagina de Facebook a evenimentului.

În cele 4 zile de program artistic (28 iunie - 1 iulie) au participat aproximativ 35 de formații, ansambluri folclorice, solişti, instrumentiști, rapsozi populari și ansambluri de dans popular. La final, participanților le-a fost înmânat trofeul festivalului, care-l înfățișează pe voievodul Ștefan cel Mare și Sfânt. 

Mai multe detalii, găsiți aici: RadioChișinău.md, Festivalul Neamului Stefan cel Mare și Sfânt (site-ul evenimentului) și pe Canal2.md
 

07.04.2018
Costumele populare, dansurile și cântecele din Ibănești - la loc de cinste în România și Republica Moldova
Costumele populare, dansurile și cântecele din Ibănești - la loc de cinste în România și Republica Moldova
Sunt zile de sărbătoare pentru costumele populare, tradițiile și cântecele zonei noastre care sunt promovate, în această perioadă, în cadrul unor evenimente cultural-folclorice desfășurate în România și Republica Moldova.

Festivalului Neamului Ștefan cel Mare și Sfânt, 27 iunie-2 iulie

O delegație a comunei Ibănești va duce frumusețea dansului, a costumului tradițional și a cântecelor de pe Valea Gurghiului pe scenele din Chișinău, Cricova și Vadul lui Vodă, din Republica Moldova, în cadrul celei de-a V-a ediții a “Festivalului Neamului ȘTEFAN CEL MARE ȘI SFÂNT”. Participarea la ediția dedicată în acest an Centenarului Marii Uniri se face cu sprijinul Primăriei și al Consiliului Local al Comunei Ibănești, iar programul, intitulat "Suflet geamăn de român", include cântece din zona Ibăneștiului și cântece patriotice în interpretarea grupului vocal “Ecou din Ibănești”, o suită de dansuri tradiționale, un moment instrumental (saxofon și clarinet). În plus, vocea și melodiile îndrăgitei Florina Oprea vor bucura, cu siguranță, sufletele celor prezenți.

Sărbătoarea iei și a portului popular la Sadu, 24 iunie

"Ia este cămașa albă, cu poveste", spune Andreea Tănăsescu, fondatoarea comunității online "La Blouse Roumaine", cea care a dat startul unui eveniment care a devenit, încă din primul an, o sărbătoare internațională a iei - Ziua Universală a Iei, celebrată cu ocazia Sânzienelor. Este cămașa cu poveste, pentru că, în trecut, femeia cosea pe cămașă motive care erau semne de belșug, noroc, sănătate și protecție, iar modelele îndeplineau astfel mai mult decât o funcție estetică. Nu erau doar modele și flori cusute sau brodate ori îmbinări meșteșugite de culori, ci transmiteau un mesaj, deveneau un limbaj cusut pe cămașă. Pe vechile ii regăsim, astfel, semne purtătoare de sensuri, precum romburi (simboluri ale fertilității), coarnele berbecului și cârligul ciobanului (reprezentând puterea, forța, energia și regenerarea), dar pot fi motive cosmice, precum stelele, sau coloane care simbolizează legătura dintre cer și pământ sau motive avimorfe.

Cămașa veche și mândră, cu mărgele viu colorate, cusută pe pânză de casă, din colecția Dorinei Farcaș și-a spus povestea la "Sărbătoarea iei și a portului popular", de la Sadu (jud. Sibiu) și a câștigat locul II la concursul „Cea mai frumoasă ie”. Emoționată, Dorina Farcaș și-a prezentat cămasa încrețită cu modelul „pătrunjălul”, urmat de un gard lucrat cu acul de petele, strânsă la gât cu cănaci, cu ciupag în față și model de-a lungul mânecii care este încrețită în partea de jos cu lunceț, după care urmează fodorii pe marginea cărora sunt colțișori lucrați cu acul de petele.

Frumusețea, armonia și arhitectura cămășilor tradiționale din Ibănești, „șurțul cu piană”, cu cromatică vie, au fost purtate și arătate cu mândrie la parada portului de la Sadu de Dorina Farcaș, Nicoleta Man, Ingrid Dan, Doris Farcaș, Delia Gliga, Todoran Rafila, Maria Gliga și Elena Pop.

Cununa grâului la Sânpetru de Câmpie, 23 iunie

Sâmbătă, 23 iunie, la Sânpetru de Câmpie a avut loc ediția a IV-a a evenimentului "Cununa grâului", o reeditare a momentului secerișului. "La țară, mai demult, în această perioadă, oamenii se pregăteau de secerișul grâului. Chiar dacă în mare parte această tradiție s-a pierdut, obiceiul rămâne unul dintre cele mai importante evenimente din lumea satului. În majoritatea satelor din Transilvania, oamenii înstăriți făceau clacă la secerat, adică erau chemați fete și feciori din sat ca să-i ajute la strânsul grâului. Claca avea loc, de obicei, într-o sărbătoare de peste săptămână. Astfel, cei chemați la secerat, veneau la gazdă dimineața devreme și, după ce erau omeniți cu mâncare și băutură, se duceau în hotar, unde era holda. Fetele secerau iar feciorii în urma lor legau snopii. Apoi feciorii mergeau în pădure, tăiau pari de clăi. În timpul seceratului, femeile glumeau și povesteau ce s-o mai întâmplat prin sat, care cu care se întâlnește și cine face nuntă până la toamnă", explică Dinuca Burian, managerul de proiect

În cadrul evenimentului, au fost organizate expoziții ("Cămașa românească" și "Drumul pâinii"), au avut loc recitaluri folclorice și, desigur, ritualul împletirii cununii grâului la un lan de grâu. La eveniment au participat, din Ibănești: Dorina Farcaș, Nicoleta Man, Doris Farcaș, Camelia Todoran, Elena Pop, Livia Man, Nicoleta Todoran, Rafila Gliga Matei.

GALERIE FOTO: repetiții pentru "Festivalului Neamului ȘTEFAN CEL MARE ȘI SFÂNT" și "Sărbătoarea iei și a portului popular la Sadu"

06.26.2018
Final de an școlar 2017-2018 în Ibănești
Final de an școlar 2017-2018 în Ibănești
Finalul școlii, întâmpinat cu bucurie și nerăbdare de elevi, a fost și momentul unor despărțiri: micuții din grupa mare au spus "la revedere" doamnei educatoare, elevii din clasa a IV-a s-au despărțit de doamna învățătoare, iar cei din VIII-a au spus "rămas bun" școlii generale.

De la cei mai micuți, de grădiniță, până la absolvenții clasei a VIII-a, copiii ne-au încântat cu un program plin de veselie, ritm și dinamism. Au dansat, au cântat, au recitat poezii, au interpretat la clarinet, au fost actori, prezentându-ne două scenete amuzante, iar în Ibănești Sat am asistat la piesa "Albă ca Zăpada", o interpretare modernă și originală a celebrului basm. Prințul care vine "călare" pe trotinetă sau pe un căluț de lemn, Albă ca Zăpada - Miss, cei șapte pitici cu carnete și note mici, în pantaloni scurți și ciorapi trei sferturi, mărul otrăvit din basm înlocuit de margarină cu verdeață au făcut să se audă hohote de râs în public. Un moment emoționant a fost despărțirea clasei a IV-a de la Isticeu de Graur Niculina, care timp de patru ani le-a fost copiilor învățătoare, părinți, elevi și învățătoare având cu toții lacrimi în ochi.

Cinci medii generale de 10

În cadrul festivităților, au fost evidențiați elevii cu activitate deosebită și care au participat la concursuri desfășurate la limba română, limba franceză, limba engleză, istorie, matematică și educație fizică. De asemenea, au fost premiați elevii fiecărei clase care au obținut rezultate foarte bune la învățătură și, în final, au fost acordate patru burse de merit și diplome de excelență pentru elevii care au încheiat acest an școlar cu media zece pe linie: Someșan Andreas (clasa a VIII-a), Gliga Alexandra Elena (clasa a VIII)-a, Pașca Miriam Valeria (clasa a VII-a), Fiț Nicolae Sebastian (clasa a VII-a) și Costea David Cristian (clasa a V-a).

Felicitări, copii, și vacanță plăcută!

GALERIE FOTO (Ibănești, Isticeu, Ibănești Pădure)

06.15.2018
Elevii claselor a VIII-a și-au luat rămas bun de la școală
Elevii claselor a VIII-a și-au luat rămas bun de la școală
Fericiți, zâmbitori, cu ochii umezi de emoție, intră cântând în cancelaria plină de profesori. Este ziua lor - a absolvenților claselor a VIII-a, de la Școala Gimnazială Ibănești.

În mijlocul lor, îmbrăcat ca și ceilalți băieți, în cămașă albă și cu papion albastru, prof. Emilian Mărginean, dirigintele clasei a VIII-a de la Ibănești Pădure, pare unul dintre absolvenți. În Ibănești, în clasa împodobită festiv, cu petale de trandafir, prof. Petruța Dumbravă, diriginta clasei a VIII-a, abia își stăpânește lacrimile.

Afară, cu buchete mari de flori, părinții așteaptă. Sunt gânditori, nostalgici, mulți dintre ei, tăcuți. Momentul în care au intrat pentru prima oară pe poarta școlii, ținând strâns mânuțele copiilor, și le-au arătat-o pe doamna învățătoare, care trebuia ascultată de acum încolo, sau clipele în care, după ce s-au obișnuit cu școala, cei mici fugeau neastâmpărați pe coridoare, învățau, erau ascultați, felicitați sau mustrați sunt vii în mintea lor. Parcă totul s-a întâmplat ieri, dar iată că acum au în față niște tineri emoționați, frumoși și plini de visuri și speranțe. 

"Țineți-i pe cei dragi aproape și dăruiți cât puteți de mult. Nu se pierde nimic trăind cu generozitate, cu noblețe, amabil, hrănind în inimă sinceritatea, dreptatea și bunăvoința (...) Vă doresc să aveți o viață plină de reușite, în care planurile voastre să devină realitate, iar greutățile să nu vă stingă gingășia și frumusețea sufletească pe care am regăsit-o la voi", le urează prof. Camelia Petra tinerilor absolvenți.

"Sper ca peste ani, pentru fiecare dintre voi, pupitrele, băncile, terenul de sport din curte, caloriferele pe care ați stat în clasă să vă fie amintiri dragi, ce vă vor umple de plăcere sau poate de nostalgie, vizavi de școala care i-a stresat pe unii, dar care, cu siguranță (ne dorim și sperăm să fie așa) v-a format ca oameni (...) Sper să ne reîntâlnim peste ani cu aceeași voioșie tinerească în suflet", le spune prof. Ingrid Dan, directoarea Școlii Gimnaziale Ibănești.

Absolvenții claselor a VIII-a își iau rămas bun de la profesori, învățători, de la colegii mai mici, de la sălile de clasă, de la coridoare, de la curtea școlii și predau cheia succesului claselor a șaptea. Primesc sfaturi și încurajări pentru examenul care începe luni, sunt felicitați, primesc flori, sunt îmbrățișați și fac fotografii. La rândul lor, ne vorbesc despre anii de școală, despre materii, despre bătaia de cap pe care le-au dat-o unele dintre ele. Dar acum, în prag de despărțire și de metamorfozare în amintiri dragi, toate aceste lucruri sunt poleite cu drag și nostalgie. Este o zi plină de emoție, cu bucurie, zâmbete, dar și lacrimi care nu pot fi stăpânite.

06.08.2018
"Sunt suflet în sufletul neamului meu” - ediția I
"Sunt suflet în sufletul neamului meu” - ediția I
Prima ediție a concursului de poezie patriotică “Sunt suflet în sufletul neamului meu”, organizat de Biblioteca Comunală Ibănești, s-a desfășurat pe 17 mai, cu ocazia Zilei Eroilor, la Căminul Cultural din Ibănești.

"Scumpă ţară românească/ Cuib în care ne-am născut/ Câmp pe care s-a văzut/ Vitejia strămoşească,/ Scumpă țara românească/ Te salut!/ Și-a mea frunte ți se-nchină Ca-naintea unui sfânt/ Căci deși copil eu sunt/ Inima de dor mi-e plină/ Să te văd mereu regină/ Pe pământ." ("Scumpă țară românească", de George Coșbuc).

Au recitat și ne-au emoționat. Ne-au reamintit versurile lui George Coșbuc, pe care unii dintre cei prezenți le-au șoptit emoționați odată cu ei. În ziua în care ne-am cinstit eroii, acești copii ne-au transmis în suflete, viu și puternic, fiorul dragostei de țară. Ei sunt viitorul și ne-au făcut mândri și încrezători. "Să dea bunul Dumnezeu ca aceste lăstare ale României să nu se lepede niciodată de țara noastră!", a rostit preotul Călin Romanți, la începutul evenimentului.

"Având tema România 100, concursul de poezie patriotică este dedicat în primul rând Centenarului Marii Unirii. De asemenea, luna aceasta comemorăm 100 de ani de la moartea poetului George Coșbuc, fiind un prilej să ne amintim de personalitatea și opera marelui om de cultură română. Nu în ultimul rând, data desfășurării concursului nu este întâmplătoare, aceasta fiind ziua în care ne cinstim eroii", explică Nicoleta Man, bibliotecară la Biblioteca Comunală Ibănești, inițiatoarea concursului “Sunt suflet în sufletul neamului meu”.

Concursul a adunat la prima ediție 67 de concurenți la secțiunea "Interpretare" și lucrările a 15 concurenți la secțiunea "Creație" din: Pepeni (Republica Moldova), Sărmașu (Sărmașu, Sărmășel Gară, Balda), Cămărașu (Cluj), Grebenișu de Câmpie, Gurghiu (Cașva),  Reghin și Ibănești. Juriul a fost format la secțiunea "Interpretare" din: Cornelia Todoran și Ambruș Zaharie, cadre didactice pensionare, președintele juriului fiind Nicolae Băciuț, directorul Direcţiei Judeţene pentru Cultură, Culte şi Patrimoniul Cultural Naţional Mureş și la secțiunea "Creație"  din preoții celor patru parohii din Ibănești: Genu Oprea, Călin Romanți, Florin Franc, Daniel Sava, președintele juriului fiind Sorina Bloj, directorul Bibliotecii Municipale "Petru Maior", din Reghin. 

Câștigătorilor le-au fost înmânate diplome și premii oferite de Primăria și Consiliul Local al Comunei Ibănești, după cum urmează: premiul III – 50 lei, premiul II – 100 lei, premiul I – 150 lei și premiul special al juriului – 200 lei.

Câștigători la secțiunea Creație

Premiul special al juriului: Bolohan Antonia, Pepeni (Republica Moldova)

Premiul I - Manoilă Cristian, Pepeni (Republica Moldova), Ignat Brenda (Grebenișu de Câmpie)

Premiul II – Pop Daria Adelina (Grebenișu de Câmpie), Jigău Ioan (Pepeni, Moldova)

Premiul III – Duma Ana (Grebenișu de Câmpie), Gliga Robert (Ibănești)

Câștigători la secțiunea Interpretare

Premiul special al juriului: Cenan Olivia – Balda

Premiul I: Sav Ioana Larisa (Cămărașu), Lăcătuș Luiza Roberta (Cămărașu), Pașca Miriam Valeria (Ibănești), Tinca Giulia Ioana (Ibănești)

Premiul II: Nistor Octavian (Sărmașu), Todoran Andreea Florina (Ibănești), Dumbravă Delia (Reghin), Badiu Diandra Florina (Ibănești)

Premiul III: Fola Rihanna Ioana (Ibănești), Ciurba Simona (Cămărașu), Fiț Nicolae Sebastian (Ibănești), Roșca Bianca Larisa (Sărmășel Gară).

Partenerii evenimentului: Consiliul Local și Primăria Comunei Ibănești, Direcția Județeană pentru Cultură Mureș, Biblioteca Orășenească „Liviu Rusu” Sărmașu, Biblioteca Municipală „Petru Maior” Reghin, Școala Gimnazială Ibănești, Căminul Cultural Ibănești. 

 

05.19.2018
Elevii din Ibănești s-au întors cu premii de la concursul "În pași de dans" din Răstolița
Elevii din Ibănești s-au întors cu premii de la concursul "În pași de dans" din Răstolița
Elevi ai Școlii Gimnaziale Ibănești Pădure, ciclul primar (Isticeu), au participat la prima ediție a concursului "În pași de dans", desfășurat în Răstolița, în data de 26 aprilie. Evenimentul a fost organizat de Școala Gimnazială Răstolița, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Mureș, Biblioteca Municipală Reghin și Primăria Comunei Răstolița.

Concursul a avut două secțiuni - dansuri populare și dansuri moderne - elevii din Ibănești, sub coordonarea Elenei Cofariu, Niculinei Graur și Marianei Gliga, profesori în învățământul primar, participând cu trei echipe de dans, la prima secțiune. Fetele din clasa a IV-a ("Ibăștencele") au participat cu "Fecioreasca din Crihalma", băieții din clasele a III-a și a IV-a ("Brăduțul") cu "Fecioreasca" și fetele din clasele a II-a și a III-a, "Mlădițe ibăneștene", cu "Brâul fetelor".

Toate cele trei echipe de dans au obținut premii: Ibăștencele - premiul I, Brăduțul - premiul II și Mlădițe ibăștene - premiul III.

"Competiția a fost strânsă și juriul a fost pus în dificultate. Toți participanții s-au prezentat foarte bine. Formațiile au fost foarte bine pregătite și tocmai de aceea mă bucur că am participat și că ne-am întors cu premii și diplome", a spus Ingrid Dan, directoarea Școlii Gimnaziale Ibănești, prezentă la eveniment, alături de elevi și cadrele didactice coordonatoare.

 

 

04.28.2018
În vizită la Casa de Cultură "Eugen Nicoară", din Reghin
În vizită la Casa de Cultură "Eugen Nicoară", din Reghin
Cu ocazia Zilei Mondiale a Teatrului, elevii de la Școala Gimnazială Ibănești Pădure au vizitat Casa de Cultură "Eugen Nicoară", din Reghin, și au avut ocazia să descopere câtă muncă presupune punerea în scenă a unei piese de teatru.

Inițiativa i-a aparținut profesoarei Smaranda German, este ea însăși membru al trupei de teatru "Din culise" și care, cu ocazia acestei zile, a dorit să le transmită elevilor ei un strop din pasiunea și din dragostea ei pentru această îndeletnicire. Astfel, timp de aproximativ o oră, cei 16 elevi (clasele V-VIII, câte patru din fiecare clasă) au descoperit ce înseamnă activitatea într-o casă de cultură, ce presupune organizarea și punerea în scenă a unui spectacol, de la aspectele tehnice până la prezentarea propriu-zisă pe scenă. Sistemele de luminină, sunet, cortinele, fundalurile, cabinele de schimb, de machiaj, balconul sălii de spectacole, totul a fost explorat de elevi, îndrumați și ghidați de Ana-Maria Cristiana și Enea German. "Copiii trebuie îndrumați cât mai mult spre artă și cultură. Trebuie încurajați să vină, să vadă spectacole, iar eu sprijin din tot sufletul inițiativele precum cea de astăzi. Ușa Casei de Cultură Eugen Nicoară este mereu deschisă unor astfel de acțiuni", a fost mesajul lui Ioan Conțiu, directorului Casei de Cultură "Eugen Nicoară"

Elevilor li s-au explicat și câteva aspecte legate de conduita într-o sală de spectacole. "Am discutat despre cum trebuie să ne comportăm într-o sală de teatru: cu telefoanele oprite, fără pungi (popcorn, pufuleți etc), ieși doar când sunt aplauze pentru că nu ești la film, ci la un spectacol cu oameni pe scenă pe care îi poți deranja", a spus Smaranda German. "Teatrul este un lucru minunat și mi-am dorit să arăt copiilor acest lucru, să le demonstrez că o piesă de teatru nu este plictisitoare. Sunt și piese cu melodii și dans care pot fi captivante chiar și pentru ei."

Impresii de la elevi

"Mie mi-a plăcut foarte mult acolo pentru că am învățat lucruri noi despre teatru și cei care ne-au prezentat Casă de cultură sunt de gașcă." - Keresszegi Ionuț, clasa a 8-a

"Vizita la Casă de Cultură a fost o experiență grozavă, deoarece mi-a făcut deosebită plăcere să aflu câte ceva despre actorie și despre viața unui actor." - Gliga Andreea, clasa a 8-a

"Mi-a plăcut mult la Casă de Cultură, și pe lângă tot ce am văzut acolo, am înțeles ce era mai important: atât timp cât îți place ceea ce faci, o faci indiferent de riscuri, așa cum o fac și alți oameni care lucrează acolo." - Petra Antonia, clasa a 8-a

"În dată de 27 Martie am avut ocazia să vizităm Casă Municipală de Cultură Eugen Nicoară și tot ce am văzut acolo a fost impresionant. A fost o zi deosebită." - Anton Roxana, clasa a 8-a

"A fost o experiență uluitoare, am învățat lucruri noi. După acest tur, cred că voi merge mai des la teatru." - Chirteș Mihnea, clasa a 7-a

"Teatrul este o opera de artă. Pentru mine, este mirific. Prin intermediul teatrului se exprimă sentiment profunde. Este perfect și foarte interesant." - Dan Casian, clasa a 7-a

"Mie mi-a plăcut tot la teatru. Totul a fost frumos, mai ales luminile care erau superbe. După ce am fost la Casă de Cultură am simțit sentimente de fericire și entuziasm." - Horga Cristina, clasa a 7-a

"Mie mi-a plăcut foarte mult setul de lumini. Mi-au plăcut decorurile din spatele scenei. Sforile de la grinzile de deasupra scenei mă făceau să simt nevoia să trag de ele. Mi-a plăcut priveliștea de la balcon. M-am simțit foarte bine și am învățat multe." - Frandeș Veronica, clasa a 7-a

"Mi-a plăcut foarte mult. Acolo totul este minunat, este un loc fericit." - Acalinei Gabriela, clasa a 6-a

"Am văzut multe lucruri frumoase, am învățat despre teatru. Am văzut lumini frumoase." - Bloj Karina, Pop Adrian, Todoran Alexandru, clasa a 6-a

"Vizită la Casă de Cultură a fost cea mai tare excursie. Acolo am aflat cum să devin actor." - Gliga Rareș, clasa a 5-a

"La Reghin a fost frumos. Am învățat despre teatru." - Matei Andrei, clasa a 5-a

"Casă Municipală de Cultură " Eugen Nicoară" din Reghin este unică și foarte frumoasă. Niciodată nu o să mai avem ocazia să ne fie prezentată atât de frumos. Este un loc în care îți poți face prieteni și un loc în care poți vedea piese de teatru uimitoare. Pentru o simplă excursie la teatru am rămas surprinsă de toate lucrurile pe care le poate ascunde culisele teatrului." - Todoran Maria și Chirteș Ionuț, clasa a 5-a

 

 

03.31.2018
Activitate de 8 Martie - pentru copii si mămici
Activitate de 8 Martie - pentru copii si mămici
Cu ocazia zilei de 8 Martie, mămicile preșcolarilor de la Grădinița cu Program Normal Ibănești (Isticeu) au fost invitate să desfășoare în sala de clasă o activitate creativă împreună cu copiii lor.

"Pentru o mamă nimic nu este mai important decât să fie iubită de copilul ei. Iubite mame, sunteți totul pentru copiii voștri care astăzi, în zi de sărbătoare, vă oferă tot ce au ei mai bun - dragostea lor curată și nevinovată", a spus, în deschidere, Maria Cristina Blaga, profesor învățământul preșcolar. 

Aceasta a dorit ca ziua de astăzi să fie un prilej pentru mame și copii să fie împreună, să creeze ceva ca o echipă. Mamele și-au amintit de atmosfera grădiniței, au redevenit pentru scurt timp copii, iar cei mici le-au putut arăta ce au învățat. 

"Important este să fim alături de copiii noștri. Să fim împreună, să colaborăm", a mai spus ea.

Mămicile s-au așezat la măsuțe lângă copilași, și-au reamintit de gimnastica degetelor, după care au lucrat cot la cot alături de ei, decupând, lipind, realizând, în final, o vază cu flori vesele din hârtie. Desigur, au fost ochi și urechi la doamna educatoare!

 

03.08.2018