Reportaje

Tabăra de off-road Duster Hobby Racing, ediția a II-a, Ibănești
Tabăra de off-road Duster Hobby Racing, ediția a II-a, Ibănești
În perioada 30 mai-3 iunie, a avut loc a doua ediție a taberei de off-road Duster Hobby Racing, un eveniment dedicat posesorilor și utilizatorilor de Duster, care s-a desfășurat în Ibănești.  

Organizat de Asociaţia Club Sportiv Duster Hobby, evenimentul a adunat încă o dată comunitatea dusteriștilor pasionați de off-road, dornici să testeze peformanțele mașinilor lor într-un cadru natural pitoresc, să facă schimb de idei, informații și noutăți și, nu în ultimul rând, să petreacă o mini-vacanță cu familia, în natură.

De altfel, "principalele obiective ale acestui eveniment, sunt petrecerea timpului liber în natură și promovarea unui comportament responsabil și civilizat în off-road", spune Zöld Zsombor, preşedintele Asociaţiei Club Sportiv Duster Hobby. Mulți dintre participanții din Mureș, Cluj, Botoșani, Timișoara, Argeș, Brașov, București, Harghita au participat și la prima ediție, reușita acesteia determinându-i să revină și la tabăra din acest an din Ibănești.

"Centrul operativ" a fost  instalat în același loc ca și anul trecut, la pensiunea "Ovidiu și Paula”. Programul a inclus o plimbare organizată în coloană pe drumuri de munte dificile și forestiere, prin peisajul maiestuos al Văii Gurghiului, coloana fiind formată din aprox. 25 de mașini. 

Participanții s-au deplasat în coloană organizată, supravegheată de organizatori, aceștia având mașini în deschidere, închidere și intercalate. S-a păstrat în permanență comunicarea între participanți prin stații radio, ei oferindu-și inclusiv sfaturi pe porțiunile mai dificile și susținându-se reciproc.

În ziua următoare a avut loc un exercițiu de orientare și navigare, care a testat abilitățile navigatorului (copilotului) de orientare, estimare a timpului și a distanțelor după un roadbook și, în final, un concurs de îndemânare pe teren accidentat, pe un traseu marcat (trial soft, extrem și categoria feminină).

Pe durata taberei au fost organizate și cursuri de off-road și de conducere defensivă. Participanții au avut ocazia să încerce și un simulator de impact care arăta forța cu care resimțim un impact frontal la doar 15 km/ oră (surprinzător de puternic, lucru care i-a pus pe majoritatea pe gânduri).

Vă invităm să urmăriți reportajul dedicat evenimentului realizat de ArdealTV

06.06.2018
Ieșirea în țarină de Sfintele Rusalii
Ieșirea în țarină de Sfintele Rusalii
Ca în fiecare an, de Sfintele Rusalii, s-a ieșit din biserică în toate parohiile din Ibănești, cu prapori împodobiți cu colaci și cununi, iar preoții s-au rugat pentru culturi, roade și belșug, pentru vreme bună și pentru îndepărtarea dăunătorilor.

Ieșirea în țarină la parohia Ibănești-Isticeu, la familia Eugen și Elena Mera

06.05.2018
Ne-am amintit de eroi. Manifestări organizate cu ocazia Zilei Eroilor (FOTO)
Ne-am amintit de eroi. Manifestări organizate cu ocazia Zilei Eroilor (FOTO)

Cu ocazia Zilei Eroilor și în Sfînta Zi a Înălțării Domnului, în Ibănești au avut loc slujbe de pomenire la toate monumentele eroilor din comună, în Ibănești, Ibănești Pădure, Isticeu și Dulcea. Acestea au fost însoțite de momente artistice emoționante, susținute de elevii  școlilor din Ibănești. 

La Școala Gimnazială Ibănești Pădure, ciclul primar, toți elevii însoțiți de cadrele didactice au mers spre monumentul eroilor din fața bisericii din Isticeu cântând "Deșteaptă-te române", "Treceți batalioane române Carpații", "Țara mea-i un colț de rai" și "Măi române românaș", fluturând steaguri tricolore, cei mai mulți fiind îmbrăcați în costume populare. Înaintea începerii momentului artistic au citit cu glas tare de pe monument numele eroilor căzuți în cele două războaie mondiale.

La toate monumentele au fost depuse coroane de flori din partea Primăriei și Consiliului Local al Comunei Ibănești.

 

05.18.2018
S-au acordat centuri negre în Tabăra Lăpușna
S-au acordat centuri negre în Tabăra Lăpușna
Tabăra Lăpușna a găzduit la sfârșitul săptămânii trecute un stagiu de antrenament al clubului de karate kyokushin "Înțelepciune și Forță", din Reghin, eveniment la care a participat și o delegație din Croația și în cadrul căruia au fost acordate două centuri negre.

Zeci de flotări, sărituri și abdomene. Alergare din tabără până aproape de Castelul Lăpușna. Kata - luptă imaginară în care scopul este executarea perfectă a mișcărilor. Luptă cu adversar. Antrenamente începute de la șase dimineața, pentru toți participanții - de la cei mici la cei mari. Așa a arătat o zi din stagiul de antrenament al membrilor clubului de karate kyokushin "Înțelepciune și Forță", condus de sensei Kamill Gyula Lukács, desfășurat în mijlocul naturii, în decorul pitoresc al taberei de la Lăpușna, un eveniment derulat în parteneriat cu Primăria Comunei Ibănești.

 Alături de aceștia a fost prezentă și o delegație din Croația, formată din Hanshi Mladen Šančić (centura neagră, 8 Dani), Shihan Nenad Šančić (centura neagră, 6 Dani), Senpai Marko Šintić (centura neagră, 2 Dani) și Senpai Antonio Ivkovčić (centura neagră, 1 Dan).

În cadrul stagiului, la finalul unui examen dificil, în care și-au dovedit determinarea, forța și rezistența fizică și după o probă în care au avut 35 de lupte a câte un minut jumătate, cu adversari diferiți, fără pauză, doi dintre practicanți - Csaba Zsigmond și Mihai Duda - au primit centura neagră. De asemenea, sensei Kamill Gyula Lukacs a primit al patrulea dan pe centura neagră.

Centura neagră vine după mulți ani de pregătire constată, abordată cu cea mai mare seriozitate. Pentru Mihai Duda, după zece ani de pregătire. "Când am început, am zis că nu voi rezista, dar mi-am spus să mai merg, măcar de rușine, să nu mă dau bătut din prima. O lună, două... După un kilometru de alergare nu mai puteam." Când a văzut că, totuși, merge, s-a gândit să continue. "M-am gândit să am și eu o culoare la centură, măcar să le pot arăta copiilor că am reușit să obțin ceva în karate." Și tot așa, puțin câte puțin, a mers tot mai departe: un an și jumătate la Cluj, restul de opt ani la Reghin, fără întrerupere - antrenament constant și, implicit, formă fizică tot mai bună. La stagiul de pregătire a reușit să facă serii a câte 90 de abdomene și a câte 70 de flotări în pumni. 

"Depășește-ți limitele", despre asta este vorba în kyokushin, spune sensei Kamill Gyula Lukács. Kyokushin înseamnă disciplină și seriozitate, dorința de a-ți testa și depăși limitele fizice și psihice. Este o disciplină care te călește - fizic și psihic. "Corpul nostru poate face și duce mai mult decât credem. Dacă reușești să treci peste lasă, renunță, dar de ce să mai fac asta, nu merită și decizi să continui, vei vedea că te ajută și ajungi să te autodepășești", mai spune senpai Mihai Duda. "Dar trebuie să ai voință și disciplină!"

 

 

05.17.2018
Concursul de orientare turistică, ediția a VIII-a, 2018
Concursul de orientare turistică, ediția a VIII-a, 2018
Vineri, 13 aprilie, la Fâncel, s-a desfășurat ediția a VIII-a a "Concursului de orientare turistică", un parteneriat între Casa de Cultură a Studenților (CCS), Tîrgu Mureș, și Primăria Ibănești.

La concurs s-au înscris studenți de la facultăți din Tîrgu Mureș - Universitatea de Medicină și Farmacie, Universitatea de Arte, Universitatea "Petru Maior", Universitatea "Dimitrie Cantemir", veniți din Azuga, Piatra Neamț, Luduș, Petroșani și alte zone ale țării, iar la grupa copiilor au participat elevi din clasele V-VIII de la Școala Gimnazială Ibănești. Concurenții s-au bucurat de vremea frumoasă și însorită, de natură și de aerul curat și, pentru câteva ore, în fața casei Ibănești, s-au auzit cântece de chitară, sufletul acestor momente fiind Marius Cigher, președintele Asociației Speologice "Geoda"

Pregătirile pentru concurs au fost atent supravegheate și coordonate de Simion Gergely, directorul Casei de Cultură a Studenților, Tîrgu Mureș

Ca și la edițiile anterioare, participanților li s-au explicat în detaliu cele două trasee - un traseu pentru studenți și un traseu pentru elevi - capcanele de pe teren, zonele problematice, felul în care sunt redate detaliile de pe teren pe hartă și cum trebuie aceasta citită și interpretată pentru a nu rata posturile și a nu pierde timp. "Fără hartă nu se poate face orientare turistică și ați văzut că nu seamănă cu hărțile cu care v-ați obișnuit la geografie", le-a spus participanților primarul comunei Ibănești, Dan Vasile Dumitru, care a practicat această disciplină în studenție. "Când eram student, ca voi, am participat la concursuri naționale de orientare turistică și lucrul acesta mi-a intrat în sânge. În zona aceasta, până la Dulcea, este ridicată hartă, acum voi practicați orientarea turistică doar în zona Festivalului, dar harta se întinde pe vreo 5 kilometri, iar profesioniștii aleargă vreo oră în continuu."

În finalul concursului, au fost acordate șase premii, trei pentru studenți și trei premii pentru elevi: studenți - Bercheșan Dan-Răzvan locul III, Pânzariu Mădălina Andreea (locul II), Ogrean Florin (I), elevi - Farcaș Ioana (locul III), Lăcătuș Bogdan (locul II), Farcaș Alexandru (locul I). Toți concurenții au primit diplome de participare.

"Ne bucurăm că și anul acesta am reușit să generăm o ediție a concursului de orientare turistică, mulțumesc domnului primar, domnului viceprimar, școlii generale și vouă, celor care ați participat. Sper că a fost o experiență plăcută, că v-ați distrat, că fost o plăcere și mi-aș dori foarte mult ca pe viitor să participați mai departe, la competiții județene sau naționale", a mai spus Simion Gergely.

La rândul său, Marius Gliga, viceprimarul comunei, i-a invitat pe participanți să revină și să viziteze aceste frumoase locuri și cu alte ocazii, un moment deosebit fiind în vară, la Festivalul Văii Gurghiului.

Dacă doriți să aflați cum s-a desfășurat ediția anterioară, vă invităm să citiți articolul Concursul de orientare turistică, Ibănești, ediția a VII-a.

 

 

04.14.2018
Pro și contra biorezonanță
Pro și contra biorezonanță
Testarea la minut care spune totul despre sănătatea ta.

Timp de un minut, am ținut în mână o baghetă metalică, interval în care monitorul din față îmi arăta cum aparatul de biorezonanță îmi scanează corpul (o animație ce reda corpul omenesc în timp ce este scanat). Pe baza informațiilor pe care le-a recepționat și a datelor referitoare la vârstă, sex, înălțime și greutate, acesta a generat apoi un raport amănunțit al stării mele de sănătate. 

După ce aparatul și-a încheiat misiunea, a intrat în scenă consultantul în biorezonanță care a interpretat rezultatele. Adina Gliga explică și face conexiuni cu mare abilitate, identifică factori de risc cu o siguranță pe care nu am regăsit-o la niciun medic care, înainte de a se pronunța, te învârte pe toate părțile. Spune că, după atâția ani de practică, acest lucru a devenit obișnuință. “Când ai avut atac de panică?”, „Cine în familie a avut probleme cerebrale?”, mă întreabă și îmi recomandă investigații pe această linie. Știe de la aparat lucruri despre corpul meu pe care nu avea de unde să le cunoască, unele sunt confirmări ale unor probleme și fiecare descoperire mă sperie. De unde știe atâtea lucruri despre corpul meu, ce a făcut aparatul ăsta? În final, îmi recomandă Rhodiolin, Omega 3 și Shark Aid, de la CaliVita. Precizia testului mi-a întrecut orice așteptare, mi-a stârnit curiozitatea, cu atât mai mult cu cât identificarea posibilității de a suferi un accident vascular cerebral (AVC) m-a cam dat peste cap.

Aparat folosit la NASA

În minutul în care se defășoară testarea propriu-zisă, aparatul adună informații din corp, la nivel celular. Celular, pentru că vorbim de „un aparat cu care lucrează NASA”, mă asigură Adina, „cu care sunt testați cosmonauții înaintea misiunilor spațiale”. După testarea de un minut, aparatul eliberează buletinul de analize, pentru fiecare organ în parte, cu o detaliere demnă într-adevăr de NASA - funcție cardiovasculară și cerebrală, gastrointestinală, hepatică, funcția vezicii biliare, funcția pancreatică, sistem nervos, boli osoase, glicemie, alergii etc.

Aparatul funcționează recepționând semnalele electromagnetice care vin de la organele si sistemele din corpul nostru, le înregistrează și le compară cu cele normale, caracteristice unui corp sănătos cu vârsta, sexul, înălțimea și greutatea furnizate. Dacă apar diferențe față de valorile corecte înseamnă că la nivelul respectivului organ sunt probleme. Deși nu s-a luat nicio probă, nu mi s-a luat sânge, este cel mai amănunțit buletin de analize pe care l-am ținut vreodată în mână. Dar pentru că, repet, este un "aparat pentru NASA, care lucrează la nivel celular", nu ar trebui să mă mire precizia și gradul de detaliere a informațiilor (măsoară parametrii precum elasticitate vasculară, rezistență vasculară, starea de alimentare a creierului, funcția de pompă a ventricului stâng, volumul de perfuzie al miocardului, arterioscleroză cerebrală etc). 

Vorbim, după câte spun adepții biorezonanței, de tehnologie de vârf care, spre norocul nostru, a devenit accesibilă și omului de rând. Așa au ajuns și locuitorii din Ibănești să poată face testarea la aparatul de biorezonanță. O altă veste bună este că aparatul de biorezonanță poate fi cumpărat. Nu de la NASA sau de la centre de cercetare, ci chiar de pe Emag, Olx sau Gadgetunivers. Prețul variază în funcție de model de la 675 RON - un Quantum Magnetic Analyzer pe gadgetunivers.ro, la puțin peste 2.000 RON - un BioHarmonex - aparat care, suntem asigurați în prezentarea lui, ar funcționa conform principiilor biofizicii sau, mai exact, ale biorezonanţei și este special creat pentru uz casnic. Chiar dacă aparatul este pentru uz casnic, câștigul pentru cel care-l cumpără pare să fie imens, pentru că el utilizează semnalele electromagnetice emise de către organism, le modifică și le trimite înapoi corpului, remodelate, în armonie cu restul organismului, pentru combaterea afecțiunilor și restabilirea sănătății. Iată, deci, un aparat de uz casnic care te vindecă, și care și-ar putea găsi locul în orice gospodărie.

Scepticii

Întrebarea care mi-a venit în minte este următoarea: dată fiind precizia cu care evaluează starea de sănătate a organismului și prețurile accesibile, de ce nu găsim aparatele de biorezonanță în spitale și în cabinetele medicilor de familie? 

Dacă pentru necunoscători, ca mine, de exemplu, sună ca o metodă salvatoare, pentru oamenii de știință lucrurile se leagă și pot fi explicate doar până la un punct. În teorie, principiile fizice referitoare la unde electromagnetice și rezistența corpului ar permite să găsești indicii că un anume organ se confruntă cu niște probleme, dar cam atât. Iar până la vindecare, prin terapia cu biorezonanță, este cale luuungă. Părerea medicilor (sau măcar a unei părți dintre ei pentru a nu cădea în păcatul generalizării) nu este prea diferită: “Aparatul ăsta bate toate ghidurile medicale, nu ar trebui să mai merg la conferințe în care conferențiari din SUA ne comunică ultimele date”, mi-a spus, ironic, un medic de familie. Iar când i-am arătat buletinul de analize, s-a luat cu mâinile de cap. Nu sunt eu prima care l-a sunat cu voce tremurândă, că vrea niște interpretări. Alții, mai sensibili decât mine, au făcut hipertensiune arterială și atac de panică de când s-au programat și până au ajuns la cabinet și se trezea cu pacienți având teancuri de buletine de analize care îl împiedicau să dea consultații. Nu a dat mari semne de îngrijorare în fața riscului de AVC care m-a pus pe jar. Mi-a explicat că foarte multe persoane de vârsta mea, aproximativ 90%, au o alimentare deficitară a creierului (element evidențiat de buletinul de analize, pe care consultantul l-a pus în legătură cu istoricul de familie și câteva simptome furnizate de mine) din cauza unei spondiloze cervicale cauzată în special de poziția incorectă, care îngreunează circulația sângelui la creier. 

Oamenii de știință sunt ca Toma Necredinciosul, nu cred fenomenele care nu se pot demonstra, medicii au motivele lor să vadă un rival în acest aparat, dar mai este o categorie de sceptici - cei care pur și simplu nu cred în așa ceva și consideră că sunt duși de nas. Electroniștii au postat online experimente pe care le-au făcut cu aparatul de biorezonanță, l-au studiat în amănunt și l-au demontat. Concluzia lor: nu face nici bine, dar nici rău. Mai exact, nu face nimic! Una dintre interpretări ar fi că valorile nu sunt rezultatele semnalelor înregistrate de la corpul tău, ci că este vorba doar de un program al calculatorului. În funcție de vârstă, sex, greutate și înălțime, aparatul generează un profil în care include riscurile asociate datelor tale. Adică pui 39 de ani, 58 kilograme, 1,68 metri, femeie și el identifică parametrii și cele mai frecvente afecțiuni care pot să apară la o persoană având aceste date. Profilul astfel obținut se suprapune cu cel normal, „ideal” existent în calculator, și astfel apar diferențele. La aceasta se mai adaugă istoricul personal de boli pe care un consultant abil, atunci când interpretează rezultatele, îl poate corela cu valorile calculatorului și iese o interpretare credibilă, de unde și impresia finală că aparatul de biorezonanță te citește și știe atâtea despre tine. Alții spun că scanarea nici măcar nu are loc la nivelul întregului corp, aparatul preluând „date” prin intermediul baghetei doar de la nivelul mâinii care o ține, restul interpretărilor fiind SF.   

Practică și practicieni

De șase ani consultant în biorezonanță, Adina Gliga pare însă convinsă de eficiența acestei metode, de rezultatele aparatului și de modul în care funcționează parteneriatul biorezonanță – suplimente alimentare CaliVita. Se bazează pe anii de experiență și rezultatele înregistrate în tot acest timp, spunând că ea însăși este dovada că testarea și tratamentul chiar funcționează. „Am avut cancer tiroidian și ciroză hepatică și m-am pus singură pe picioare”, spune ea. Manager CaliVita, ea își cunoaște foarte bine produsele pe care nu doar le comercializează, ci din gama largă de suplimente alimentare recomandă tratamentul de care consideră că ai nevoie. Pentru asta, un rol important îl are aparatul care îi arată starea de sănătate a persoanei. Astfel, explică ea, merge direct la cauză și, în același timp, elimină posibilele situații în care anumite tratamente s-ar bate cap în cap sau ar accentua afecțiuni pe care le are pacientul. Apoi, face schema de tratament. După aceea, ține legătura cu „pacientul”, iar după câteva luni se reîntâlnesc pentru a vedea ce valori indica aparatul și cum funcționează tratamentul.

„Nu vreau decât să ajut oamenii”, îmi spune. Un scop nobil, dar singure, bunele intenții nu sunt suficiente când este vorba de sănătate. Un medic are nevoie de o facultate de șase ani și mulți alți ani de studiu pentru a profesa și nici după aceea nu afișează siguranța ei. „De ce pregătire ai nevoie în acest domeniu? Doar e vorba de sănătatea oamenilor”, o întreb pentru că, deși Adina nu pune diagnostic (totul este la nivel de recomandare), aparatul de biorezonanță nu este considerat aparatură medicală și nu lucrează cu medicamente (CaliVita sunt suplimente alimentare), tot despre sănătate este vorba. Cred că îmi simte neîncrederea. Îmi spune că are curs de un an pentru utilizarea aparatului și interpretarea valorilor, finalizat cu testare, perfecționări, la care, desigur, se adauga vasta ei experiență de consultant. Are contract cu CaliVita, firmă, un cod CAEN, iar aparatul și produsele sunt avizate, nu au probleme de legalitate. Mergând mai departe, activitatea practicienilor de biorezonanță este reglementată prin legea 118/2007 și „Ordinul practicienilor de medicină complementară/ alternativă” veghează asupra desfășurării în bune condiții a activităților de acest tip, practicanții fiind obligați să aibă aviz de liberă practică, emis de acesta în baza unor documente și cursuri specifice. Dincolo de controversele iscate de aparatul de biorezonanță, de neîncrederea multor oameni de știință și a medicilor privind această metodă de determinare a stării de sănătate, totul este reglementat legal.

Și totuși...

Reglementările nu trebuie să ne facă ignoranți, să ne convingă să apelăm la aceste metode fără să știm la ce să ne așteptăm și cât ne putem baza pe rezultatele primite. Pentru asta trebuie să avem clar în minte: consultantul de biorezonanță NU este medic, NU face medicină, NU pune diagnostice, NU prescrie medicamente, NU are studii de medicină.

Dar, pentru omul „de rând”, care vrea doar să știe mai repede ce are și să nu mai aștepte pe la ușile cabinetelor medicale, linia de demarcație dintre recomandare și diagnostic este foarte fină. Iar când găsește o soluție atât de simplă și rapidă, un om care-i spune unde sunt problemele lui, cu atâta precizie și ce riscuri îl pândesc, crede că a dat norocul peste el. La fel, ce-l interesează diferența medicamente - suplimente alimentare? Important este să-și facă odată efectul!

Însă când este vorba de sănătate, nu este voie să ne fie rușine să punem întrebări, trebuie să fim Toma Necredinciosul! Fiecare om are dreptul să hotărască ce cale urmează - medicina clasică sau complementară - dar, dacă se îndreaptă spre a doua, și spre biorezonanță, căci despre aceasta am discutat, este de datoria lui să se informeze despre aparat (ați văzut cât de controversat este), cine este persoana care efectuează testul și, eventual, recomandă scheme de tratament, ce anume o califică pentru a-și da cu părerea despre sănătatea lui. Nicio întrebare nu este în plus, informează-te, este vorba de sănătatea și viața ta!

 

03.30.2018
Oieritul ca mod de viață. Poveste de viață și ciobănie
Oieritul ca mod de viață. Poveste de viață și ciobănie
Până acum ceva vreme, fluierul lui Florea Vasilichii se auzea afară până noaptea târziu și când îi auzeau cântările de ciobănie, vecinii ieșeau din case să-l asculte. “Cânta la comarnic, când dormea lângă oi. Cânta de se auzea până în Gropi, la Obrejă și la tușa Mariță. Ieșeau femeile și-l ascultau cum cântă de fain. Dar n-o avut cine-l înregistra”, spune soția lui, Nastasia.

Femeii îi este dor de vremurile acelea. “Se auzea până târziu fluiera și oamenii îmi spuneau: «Vai, fain o cântat Flore azi-noapte!», că demult, asta era ocupația cu oile - ca să nu-i fie somn, lua fluiera cu el și cânta!” Erau cântări de oi, doine pe care le-a a învățat cu oile, pe care nu le mai auzi. Acum o săptămână, la televizor s-au dat niște cântece ciobănești. A plâns Flore, a plâns și ea. “No, Flore, auzi-te cum cânți cu fluiera!”, i-a spus Nastasia. Fluiera mai este, păstrată cu sfințenie lângă pozele vechi, de ciobănie, și Biblia veche, de la începutul lui 1900, în care sunt înscrise cununiile și copiii din familie, doar că nu mai are cine cânta la ea, pentru că Petra Flore, cunoscut dintotdeauna ca Florea Vasilichii, este bolnav, la pat, și nu mai poate doini.

O viață cu oile

La șase ani, Flore a fost dus la stână de un unchi. I-a plăcut mult și, de la nouă ani, a început să meargă toată vara. A crescut cu oile și ciobănie la Prislop a făcut mai apoi toată viața. La 29 de ani era șef de stână. Pleca sâmbăta de acasă și se mai întorcea sâmbăta următoare. Pe atunci, erau patru tovarăși, dintre care unul era șef, cu răspundere, plus alții (slugile). Mergea cu caii și căruța la stână și, dacă avea vreo problemă sau ceva treabă pe acasă, venea călare. “Eu, dacă aveam ceva important să-i spun, luam dealul. Am mers și singură de câte ori. Până acolo sus. În două ceasuri jumate eram în Prislop. Odată am pornit seara, trebuia să-i spun unui frate de-al meu să vină în ailaltă zi. Și la șase știu că am luat botica în mână, să nu fiu singură. Am luat o botă și am plecat la Prislop. Trecând prin vale, către Prislop, am văzut râsul. Se uita la mine și mă gândeam că dacă vine la mine, mă mănâncă. Dar m-am dus și am ajuns cu bine, dimineața am ajuns înapoi”, își amintește Nastasia.

Când se alegeau oile, de Sfântul Dumitru, ziua de "Vinerea Mare" se făcea joc și petrecere mare, jocul ciobanilor, care țineau câte două-trei zile, pentru că turmele erau toate mari, câte 1.000 de oi. "Flore a avut 1.100 de oi într-un an la Prislop, prin ’80, apoi au tot scăzut. Erau 3-4 stâni pe dealul ăsta. Era Brădețel, Obârșie, Prislop și Siriod. Și toate aveau multe oi, chiar și 1.200 de oi. Preotul de la Ibănești Pădure mergea întotdeauna la stână, stropea oile, sfințea stâna, oile în coșer, ciobanii, făcea un pic de slujbă, și apoi făceau mâncare acolo. Erau oameni mai mulți și erau oi la toată casa. Acum, noroc că sunt unii care au mai multe și așa se adună", mai spune soția lui Flore. ”Nu mai vor oamenii ciobănie că nu le mai place. Nu mai găsești oameni să lucreze. Că e viață mai murdară. Plouă, ninge, plini de apă, acolo e viață grea. Dar cui o învață de mic, cum au fost copiii ăștia ai noștri, îi place."

Viață grea la oi

Viața cu oile nu este ușoară. Trebuie să-ți placă și să te înveți cu ea de mic. Oaia trebuie mulsă de trei ori pe zi, pe lângă asta trebuie dusă la pășune, trebuie făcută brânza, mai sunt treburi gospodărești. Lucrurile au o anumită rânduială, după cum povestește tot Nastasia. "Mulgeau și câte 900 de oi, dar erau 10 oameni la stână. O oră jumate-două maxim dimineața, iar de amiază trecea mai repede. Fiecare, aproape 100 de oi. Dimineața pe la patru, se trezeau la muls. La jumatea lui 7 se găta mulsul. Unul dintre ei venea de punea de mămăligă. Pe când gătau de muls, făcea mămăliga, frământa brânză într-un lighean sau un vas mai mare și făcea porții. Fiecare își lua porția de brânză și își făcea boțul și asta mâncau de dimineață. Plecau apoi cu oile, rămâneau cei care făceau brânza, ori fierbeau zerul și cărau apă. Pe când venea amiaza, veneau pe la 12, 12 jumate, mergeau la muls și unul care era mai de casă, făcea focul, punea de mămăligă, aducea apă, căra gălețile cu lapte. Și mâncarea de amiază era urdă. Urda cu apetic – ceapă cu apă și oțet - și mămăligă. Mămăligă era non-stop. Pâine mâncau când și când, dacă le era foame la amiază, o felie de pită cu slănină. Plecau iar cu oile, la jumatea lui 6 se întorceau și le mulgeau. Seara era laptele. Se fierbea lapte. Și mai mâncau jânchița, urda cu zer cu tot, pe care o luai cu cana, fără să strecori. Sau mai făceau zeamă de fasole la ceaun cu zer. Se gospodăreau bine, iar Flore ce mâncare și tocană de miel făcea! Frumos o fost, mai demult. Și brânza lui Florea Vasilichii era cea mai bună. Mergea cineva la stână, găsea curățenie. Tot timpul era curat, mereu avea stâna pusă la punct, nu vedeai blide nespălate, nu…Și el era îngrijit, că era Florea Vasilichii de la Prislop."

În timp ce povestește, răsfoiește poze vechi, mici, unele decolorate. Flore la doar nouă ani la oi, cu o căciulă mai mare decât el, apoi adult, în putere, în cămașă albă, țărănească, pe care Nastasia o spăla cu sodă caustică și o freca până i se rodeau degetele, Flore înconjurat de oi, la muls, în strungă, făcând cașul, cu mânecile cămășii suflecate peste coate, împreună cu tovarășii săi, cu câinii albi, așa cum îi plăcea lui, cu Ibănești și haita Tisa.

Pasiune transmisă fiilor și nepoților

Vasilică, fiul mai mic, e cu vitele, iar Obrejă a moștenit dragostea și priceperea la oi a lui Flore. Face ce face, dar numai prin saivan este și nu-l poți scoate de acolo. “Una fată, un miel nu suge, unu-i bolnav, le punem de mâncare și ziua trece”. Vorbește puțin Obrejă, dar când e vorba de oi, devine dintr-o dată mai deschis, iar aici, în saivanul cald, în mijlocul oilor și al mieilor, este în lumea lui.

De când le scoate din saivan și până le duce la munte și apoi de la alesul olilor până prin noiembrie-decembrie, când dă zăpada și le dă la oameni, iar pe ale lui le bagă din nou în saivan, doarme lângă ele, în comarnic. 300 sunt oile lui, iar la strânsul oilor mai adună 200-300 de oi de la oameni. Nici nu e nevoie să le facă semn că știe a cui e fiecare. Le recunoaște imediat și observă repede dacă o oaie lipsește. "Este un cioban foarte bun, el de mic a fost cu oile și îi iese și un caș tare bun”, mi-a spus  Floarea Truță care-și dă oile numai la el. Brânza, câteva mii de kilograme într-o vară, o face de multe ori el sau cine știe să o facă bine. “Numai bună să fie. Dacă nu-i bună, n-am cui da.”

Când a terminat clasa a opta, Obrejă nici nu s-a mai dus pe acasă. "Cum o predat cărțile la școală, eu căpăleam colo, nici nu a mai așteptat să viu acasă, mi-a făcut din mână. «Meicăă, paaaceee, eu m-am dus!» Și s-a dus la deal, la oi, la tatăl lui. Că cine prinde drag de oi, merge la oi, își amintește Nastasia. "Mergea de la școală și venea acasă și mă ajuta la tot: lemne, mergeam la treburi împreună și apoi făceam amândoi temele. Amândoi făceam compuneri și scriam. Așa ne ajutam – el mă ajuta cu treaba, eu cu teme. A fost harnic și cum a gătat clasa a 8-a, s-a dus la oi, la tată-său."

E ceva în sângele acestor oameni legat de ciobănie, un microb care transmite în familie, din generație în generație, începând de la Florea Vasilichii, răbdarea, priceperea și dragoste de oi și pentru viața cu ele. Iar lucrurile acestea, așa cum spune Nastasia Petra, apar și se învață încă de copil. Daria, fetița mai mare a lui Obrejă, este la grădiniță, în Isticeu, și vrea să se facă ciobăniță. Îi place la stână și, când oile ies din saivan, nu se lasă dusă în casă. Doarme afară, lângă oi, ca tatăl ei.  “Asta-i Negruța, asta-i Prințesa Curcubeului...” și fetița delicată, cu ochi migdalați, le spune oilor pe nume. Cum o văd, o înconjoară, iar mieii se joacă, sar și dau din picioare.

 

 

03.20.2018
Despre frumusețe, armonie și seninătate. O discuție cu pictorița Sabina Purcariu
Despre frumusețe, armonie și seninătate. O discuție cu pictorița Sabina Purcariu
La sfârșitul săptămânii trecute, pensiunea Casa Bălăcianu din Brădețelu a găzduit expoziția de pictură a artistei Sabinei Purcariu, din Tîrgu Mureș.

La invitația Smarandei Bălăcianu, înaintea expoziției pe care o pregătește în Elveția, la care participă cu 44 de lucrări, pictorița Sabina Purcariu a făcut un popas în Ibănești, familiarizându-ne astfel cu lucrările ei. Trăsăturile predominante ale celor 19 picturi pe care le-a expus și care se încadrează în realismul clasic și în postmodernism, sunt cromatica luminoasă, armonia și seninătatea. Fie că sunt peisaje de vară, de iarnă, de toamnă, buchete de flori sau natură moartă, lumina este prezentă în fiecare compoziție, umbrele nefăcând altceva decât să sporească, prin contrastul pe care-l creează, această impresie. Bucuria vieții și dragostea pentru natură răzbat din fiecare lucrare.

Prezentă la expoziție, artista a vorbit despre lucrările ei și, mai ales, despre diferențele dintre publicul din România, încă în căutare de armonie, și cel din străinătate, care caută ineditul, mergând până la șocant. 

Gânduri de la pictorița Sabina Purcariu

"Occidentul vrea altceva decât noi. Occidentul așteaptă ceva șocat, chiar dacă se ajunge până la macabru, hidos, astfel încât omul, când se uită la o pictură, să simtă că iese din starea lui. Un român încă mai caută o pictură în care se pierde în peisaj, în calm, în liniște. Vine acasă de la serviciu, se așază pe canapea și privește la acea lucrare care ori îl binedispune, ori îi povestește despre ceva, ori îl duce într-o atmosferă plăcută. E o pictură lirică, să zicem, o operă clasică, preferată mai ales de vârsta a doua, a treia. O pictură care-i spune ceva, dar îi spune ceva plăcut. El vrea să se piardă ca într-o meditație, vrea să-l bucure, să-l armonizeze." 

 "Am avut expoziție în Franța, era Târgul Internațional de Artă Contemporană, erau 1.000 de expozanți și au venit foarte mulți vizitatori din Franța, Elveția și Germania. Am fost curioasă să văd zona asta din Europa - ce reacție are, ce caută, ce preferă, la ce se oprește mai mult și ce cumpără. Și, foarte interesant, se uitau în mod special la picturi care ori aveau o tehnică pe care nu o înțelegeau și doreau să se apropie ca să vadă cu ce metodă, cu ce material, cum s-a realizat, deci nu-i interesa imaginea sau spuneau: Uite, n-am mai văzut așa ceva, e o pictură deosebită, te uiți mai bine la ea, parcă apare o figură și descifrează în imaginea care nu este prea clară lucruri deosebite. Dar nu se uită că e armonioasă, că respectă regulile compoziției, nu... vor un efect imediat, de moment. Sufletul lor nu e așa ca la noi. La noi s-a mai păstrat ceva din armonie. Toate tablourile expuse aici sunt solare, luminoase și transmit bucuria și dorința de a trăi pentru că oamenii caută frumosul, armonia, lumina. Dar ei nu cautau așa ceva. Ei spun că au mai văzut asta în expoziții, muzee, vor altceva."

"Am un proiect (dar nu dezvălui mai multe înainte) să fac niște lucrări deosebite, dar nu macabre și nu șocante, în schimb să fie atât de interesante și de diferite de tot ce se creează încât publicul să accepte și lucrări mai armonioase, dar ieșite din comun. Din păcate, nu acceptă armonia, clasicul. Mai sunt excepții, dar marele public e doritor de altceva. M-am tot gândit și am ajuns la concluzia că oamenii aceia nu comunică cu sufletul lor, mintea este cea care cântărește și analizează. Pictura pentru ei este analizată cu mintea, care vede dacă pictura îi transmite ceva deosebit, iar dacă este ceva ce a mai văzut, deja omul nu mai este deja interesat. Viteza și superficialitatea asta, cum trecem peste valori și ne oprim la ceva doar dacă este mai deosebit, doar ca să vedem ce e asta, nu ne face bine."

 

 

 

03.16.2018
Festivalul de pricesne, ediția a V-a
Festivalul de pricesne, ediția a V-a
Duminică, 18 februarie, la Căminul Cultural din Toaca a avut loc cea de-a V-a ediție a Festivalului de pricesne, marcând prin momente emoționante și pline de evlavie intrarea în Postul Paștelui.

Evenimentul a fost deschis de părintele protopop Valentin Vârva, care a binecuvântat evenimentul şi a subliniat importanța duhovnicească a acestuia la începutul Postului Mare. 

Pe scenă au urcat corul Parohiei Ortodoxe Dulcea, coordonat de preotul paroh Daniel Sava şi Steluța Breja, corul Parohiei Ortodoxe Ibăneşti Pădure, coordonat de preot paroh Florin Franc, corul Parohiei Ortodoxe Isticeu condus de preotul paroh Călin Romanți, care a și prezentat evenimentul, corul Parohiei Ortodoxe Ibăneşti Sat, coordonat de preotul paroh Genu Oprea, corul Parohiei Ortodoxe Toaca, gazda evenimentului, coordonat de preotul paroh Vasile Ilieş.

Invitați speciali au fost corul ECCLESIA al preoților din Protopopiatul Reghin, corul Bisericii Ortodoxe Hodac și Cosmin Cotârlă.

Organizatori: Protopopiatul Reghin - parohiile ortodoxe din Dulcea, Ibănești Pădure, Isticeu, Ibănești și Toaca.

02.27.2018
Trei frați din Brădețelu au fost luați de acasă de Protecția Copilului
Trei frați din Brădețelu au fost luați de acasă de Protecția Copilului
Trei frați, de 14, 9 și 5 ani, din Brădețelu, au fost luați ieri după-amiază de reprezentanții Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului și duși la Centrul de primire în regim de urgență din Tîrgu Mureș. Copiii rămăseseră singuri acasă după ce mama lor a părăsit domiciliul la începutul lunii decembrie, luând-o cu ea pe sora lor de 12 ani, iar tatăl a plecat în urmă cu aproape o săptămână pentru a lucra în Germania.

Fratele cel mare preluase îngrijirea mijlociului și a mezinului, deși el însuși are probleme de sănătate, urmând tratamente pentru diabet și afecțiuni ale tiroidei. Ei mai erau ajutați de o mătușă din Blidireasa și de o vecină de 67 de ani. 

***

Zăpada care a căzut zilele acestea i-a bucurat pe băieți, care au ieșit să se bulgărească și se dau cu sania pe lângă casă. În casă, focul este făcut, iar pe sobiță este pusă o cratiță cu cârnați prăjiți. Sub sobiță sunt puse la uscat niște încălțări și șosete. În cămară mai au o oală cu supă, pe care le-a adus-o mătușa lor din Blidireasa. Cel mic își pune o cană cu lapte și-l bea ca pe apă. După care începe să se joace fotbal prin cameră împreună cu fratele mijlociu. Mobilier nu este prea mult ca să-i încurce - un dulap, pe care este așezat televizorul, sobița, două paturi, o masă și două scaune. 

Fratele cel mare îi privește zâmbind și încearcă, fără prea multă convingere, să-i oprească. Rămas singur acasă cu frații mai mici caută să-și îndeplinească pe cât îi stă în putere rolul de cap al familiei. El este cel care drămuiește banii pe care i-a lăsat tatăl, iar banii merg pe pâine și pe lucrurile de care au nevoie, lucruri necesare, nu mofturi, cel puțin așa mă asigură, el spală haine - are mașină de spălat și știe să o folosească și spune că știe să gătească supe și gulaș. Cu spălatul vaselor nu se prea împacă.

O lună care nu a fost a bucuriei

Luna decembrie nu a adus celor trei copii bucuriile și surprizele la care se așteaptă, de obicei, în această lună, cei mici. Pe la începutul lunii, mama lor a plecat de acasă, luând-o cu ea pe fată. Din câte se știe, s-ar afla prin Mioveni unde ar locui alături de un bărbat de care s-a îndrăgostit. Au rămas acasă băieții și soțul, fără un loc de muncă de stabil. 

Două luni mai târziu, a fost rândul tatălui să plece, de data aceasta în afara țării, în Germania, unde și-a găsit de lucru la sere. A încercat să găsească un loc pentru copii, dar situația lor a rămas neclară. În cele din urmă, copiii au rămas singuri, într-o casă care este departe de a fi în stare bună: neterminată, cu o cameră nelocuită fără ușă și cu geam spart, cu pereți scorojiți, pe sub plasa cărora se văd găurile din perete. Le-a lăsat bani, în zonă mai era și vecina care-i cunoștea pe copii de când s-au născut și, pe la Blidireasa, cumnata lui, care putea să le mai gătească și să vadă de ei. “Tăișă, mă duc să le câștig pita la copii, mi-a zis. Mă duc pe o lună urgent, viu acasă, apoi mă mai duc pe două luni", spune vecina. A rugat-o să-i ajute pe copii ca să nu-i înșele cu banii cel căruia-i vânduse iapa și urma să i-o plătească.

“Tăișă, ce-mi fac copiii?"

“Tăișă, ce-mi fac copiii?", întreabă tatăl lor la telefon și plânge ca un copil. Vecina a mers zilnic pe la ei, ei vin mereu pe la ea, le-a curățat hornul ca să nu se întâmple vreo nenorocire, dar zice că nu este suficient, cât o fi ea de aproape. “Copilul nu trebuie doar ajutat, copilul nu trebuie lăsat singur”, îmi spune, ștergându-se la ochi. “Acolo sunt trei copii. Mi-e milă, mi se rupe inima, dar n-am putere de mai mult, am 67 de ani. Și altfel ar fi dacă ar fi înțelegători. Dar sunt trei și când se bat, mai ales cel mare cu cel mijlociu… Se bat și se încleștează de nu-i mai poți desface. S-au bătut și aici, la mine, i-am găsit pe jos, s-au bătut și la mătușa lor”, povestește. A venit și mătușa lor, le-a adus de mâncare, i-a dus la ea, dar și acolo s-au luat la bătaie. Și, mai are și ea doi copii, locuiește într-o casă cu socrii, un membru al familiei este paralizat. Când a venit poliția la copii, tatăl a fost imediat anunțat. “Să-i ia statul, el e de acord… poate s-ar civiliza și ei", spune femeia. “Puiul lui tata", așa i-a zis băiatului cel mare la telefon, “nu m-am dus să golănesc, m-am dus să vă câștig pita.

Moștenire de familie

Ne naștem buni, dar societatea ne corupe, spunea Jean Jacques Rousseau. Însă până la "modelarea" lui Rousseau, suntem produsul familiei noastre. Suntem așa cum am văzut în mediul cel mai apropiat, la oamenii din imediata apropiere. Suntem așa cum ne-a învățat familia noastră. Familia nu oferă copilului doar mâncare, haine, un acoperiș deasupra capului. Ea trebuie să ofere stabilitate, armonie, echilibru. Are un rol esențial în dezvoltarea emoțională și mentală a copilului. Tot ceea ce învață, începe din familie, imitând ceea ce vede la părinți, frați, bunici: comunicare, reguli de comportament, reguli sociale, valori precum respect, respect pentru sine-însuși, loialitate, prietenie. Urmărind reacțiile părinților asimilează modele de gestionare a situațiilor neprevăzute, grele - cum să se descurce în situațiile dificile, cum să facă față dezamăgirilor și eșecului. Sau, dimpotrivă, învață despre dezbinare, neînțelegere, violență verbală sau fizică, frustrări, intoleranță, abandon. Copilul este ca o foaie albă, pe care părintele începe să scrie încă de la nașterea lui. Dincolo de averile și moștenirile exterioare, el va fi posesorul unui model comportamental, al unui rol pentru care, fără voia lui, a fost programat de părinți. Foaia aceea scrisă va fi parte din el - și poate fi o binecuvântare sau un blestem -  va fi un învingător sau o victimă, un om echilibrat sau un adult cu frustrări, frică de abandon, eșec și alte temeri. 

Oare ce a făcut familia pentru acest copii? Ce valori le-au transmis părinții copiilor? Referitor la dragoste… ce glumă! Au fost abandonați de mamă pentru iubirea din Mioveni, cel puțin așa se spune. Iar munca? Cum să o respecți sau prețuiești când tatăl tău a plecat din țară și te-a lăsat singur acasă, în toiul iernii, ca să facă bani! Tristă și grea lecție de viață pe care au primit-o acești copii. Și la care trebuie să reflectăm și noi, și din care trebuie să învățăm. Vorba unei bătrâne din sat: “Eu am crescut opt copii și mi-s toți însurați, la casele lor. Dar dacă n-au fost oameni gospodari, n-ai ce le face, că altfel nu se ajungea la asta. Că eu n-am mai auzit de minuni din astea pe la noi!”

Plecarea

Copiii și-au făcut bagajele de dimineața. Așteaptă. Cel mic, cu ochii mari, zglobii și negri nu mai are stare, mijlociul râde într-una și-mi arată caietul cu copertă albastră cu Spiderman. Cel mare îi privește și nu spune nimic. În trei sacoșe mari din plastic și-au pus hainuțele, cărțile și caietele de școală și ghiozdanele. Știu că vor veni niște oameni care-i vor duce într-un loc în care vor fi împreună și că vor avea grijă de ei. Nu par triști că părăsesc casa. Sau, dacă sunt, nu o arată. La ora 16.30, sosesc reprezentanții Serviciului de intervenție în regim de urgență, abuz, neglijare, trafic și migrare, telefonul copilului, din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului, Mureș. Iau declarații, fac poze pentru ancheta socială, se documentează asupra a tot ceea ce este relevant pentru starea copiilor și pentru sănătatea celui mare. În continuare, vor derula demersuri pentru a stabili ce este mai bine pentru copii. 

Notă: În prima dimineață la centru, cei trei au fost liniștiți și mai retrași față de ceilalți copii, dar este lucru normal în astfel de situații pentru că se află într-o perioadă de acomodare, un interval dificil pentru ei, potrivit celor de la Centrul de primire în regim de urgență din Târgu Mureș.

02.10.2018
Portret: Gizella Ianko
Portret: Gizella Ianko
În serile de luni și joi, după ce cursul de vioară se încheie, înainte de a lua autobuzul spre casă, Simona o duce pe Gizella la restaurantul Ceres pentru o pizza. Este micul lor ritual-răsfăț pe care Gizella îl merită cu prisosință: dimineața merge la școală, după ce se întoarce acasă, își face temele, apoi pleacă la Reghin la Școala Gimnazială"Augustin Maior" unde este elevă în clasa a doua și studiază vioara.

Seara, la întoarcere, le mai rămâne timp pentru câteva clipe de relaxare, la o pizza. “Nu suntem noi bogați, dar ne bucurăm de orice lucru, cât de mic. Mereu am zis că fericirea noastră depinde de noi”, spune Simona Ilić, asistentul maternal care, de ani buni, o are în grijă pe Gizella. 

Pe Gizella Ianko am întâlnit-o la toate spectacolele desfășurate în comună. Am zărit-o și în public, în primele rânduri, dar și pe scenă cântând la vioară sau colindând alături de corul bisericii greco-catolice din Ibănești. Nu ratează nici spectacolele din Reghin, Gurghiu, Hodac, participă la festivaluri cu ansamblul de dansuri populare Moștenitorii Hodacului, iar de la activitățile organizate de Biblioteca Ibănești este nelipsită. De fiecare dată serioasă, atentă, concentrată, fără să dea semne de plictiseală sau de nerăbdare. 

Talent, muncă și pasiune

Arcușul alunecă neobosit pe coardele viorii, când mai lin, când mai rapid, iar fetița de nouă ani, cu steluțe roz în părul negru și trăsături fine, pictate parcă, zgârcită până acum cu vorbele, este cufundată în muzică. Gândăceii negri înșirați pe portativ, capătă, descifrați de ea, sens și armonie, iar acordurile lui Mozart se răspândesc în toată casa. 

Gizella Ianko are nouă ani și este elevă în clasa a doua la Școala Gimnazială din Ibănești. În paralel, urmează și cursurile Școlii Gimnaziale "Augustin Maior", secția muzică și arte plastice, din Reghin, unde este elevă tot în clasa a doua și studiază vioara. Un domeniu spre care a fost îndrumată de Simona Ilić, când, la dansuri populare, a observat că are ureche muzicală. Apoi, a aflat că se fac înscrieri la școala de muzică din Reghin. Și s-au dus acolo.

“Am mers chiar pe noroc pentru că apoi am aflat că părinții investesc o grămadă de bani ca să-i pregătească pe copii pentru examen. Au fost 40 de copii pe zece locuri. La pian, doamna directoare apăsa clapele și ea trebuia să spună notele muzicale (dar fără să vadă clapele). Nu era ușor, apăsa pe 3, 4 clape odată și Gizella trebuia să recunoască notele. Cealaltă probă a fost să cânte”. A fost admisă. A mers doar cu ce știa de la școală, de acasă, fără pregătire suplimentară, dar a recuperat, sub îndrumarea profesoarei Màthè Zsuzsana. Studiază muzică populară și clasică, iar din clasa a V-a, va aborda pianul și orchestra.

Puțin mai târziu, a primit o vioară din partea firmei Gliga-Instrumente Muzicale, după ce Simona i-a scris lui Vasile Gliga pe pagina de Facebook, povestindu-i despre Gizella, de rezultatele bune și înclinația ei spre muzică. Acesta i-a răspuns și s-au întâlnit pentru că a dorit să o cunoască pe fetiță. I-a urat mult succes, a încurajat-o să-și urmeze pasiunea, au făcut o poză împreună și, în scurt timp, la Reghin o aștepta o vioară nouă, proaspăt lăcuită. De atunci, Gizella s-a dedicat trup și suflet vioarei și exersează câte două ore pe zi.. Anul trecut a fost singurul copil din clasa întâi care a mers la Concursul Național de Interpretare a Muzicii Românești Sigismund Toduță - Bistrița. "Au avut încredere în ea și au dus-o la concurs, unde a primit mențiune”, zice cu mândrie Simona și tânăra artistă îmi aduce mapa cu diplome, pe care le păstrează cu mare grijă. Desigur, uneori trebuie să i se mai reamintească sau să mai insiste pe lângă ea să exerseze, dar alteori nu mai poate fi oprită. Cum se întâmplă acum, când pregătește concertul pentru final de an.

"Este un copil serios, care muncește foarte mult, are mereu temele făcute și este întotdeauna pregătită, deși are un program încărcat", spune Rodica Gliga, învățătoarea Gizellei. "Îi plac mult activitățile extrașcolare și este printre primii când au de făcut ceva, de confecționat o felicitare. Îi place să se implice". La începutul anului a fost aleasă șefa clasei. Nu doar pentru notele pe care le avea (este printre primii din clasă, dar sunt și alți elevi buni care puteau fi aleși dacă acesta era unicul criteriu), dar și pentru felul ei de a fi, pentru exemplul pe care-l oferă colegilor. Gizella este modestă, săritoare și vrea să ajute, iar copiii au simțit lucrul acesta și au îndrăgit-o. În plus, o respectă și apreciază pentru ceea ce face și sunt mândri când este invitată să cânte la vioară la diverse activități.

- a consemnat Adina Brânciulescu

02.08.2018
Lumea mea. Lumea - văzută din perspectiva a trei generații
Lumea mea. Lumea - văzută din perspectiva a trei generații
Vârstnic, matur și tânăr. Trei perspective asupra lumii care pun față-n față nostalgia trecutului, obiectivitatea și spiritul practic al maturității și entuziasmul tinerei generații. 

“Ș-apoi, când era să dejghiocăm cucuruzii, meream în seara asta la noi, în seara cealaltă la altul și doamne, fain era, și doamne, bine era, și-apoi spuneam povești, de-ale lui Ion Creangă sau nu mai știu ale cui erau, că nu mai mi-aduc aminte, și citeam, și care știam povesteam, că ăi bătrâni nu știau carte și ascultau. Eu citeam povești, le țineam minte și apoi le povesteam. Și toți tăceau când le spuneam povestea. Povestea porcului, povestea cu ce făcea Ion Creangă (Amintiri din copilărie), povești d-alea de care erau în cărți, că nu erau filme, că și filmele tot din poveștile alea sunt făcute. Ai doamne, bine mai era! Aș mai vrea să mă fac o dată  la 20 de ani, la 18 ani, să mai fiu o dată la 16 ani, dar cu mintea de amu’.” Serile copilăriei și ale adolescenței, așa cum și le amintește Floarea Cofariu (76 de ani, foto), împrumută ceva din atmosfera și nostalgia amintirilor lui Creangă, pe care le citea sau povestea în timpul lucrului. Întotdeauna la curent cu ceea ce se întâmplă în sat, în țară, în lume, urmărind cu aviditate știrile și evenimentele de la televizor, pe care le trece prin sita viziunii, a interpretărilor și judecăților personale, este unul dintre cei mai informați oameni pe care-i cunosc. De data asta însă, discuția alunecă în trecut, la vremurile în care era tânără, în care lucrurile aveau altă rânduială.

 

 “M-am născut acasă, în Orșova. Pe atunci, era moașă adevărată, o chema Floricică. Nu era casă de nașteri, nu era nimica. Era doctor, dar era departe. Și moașa venea și sta cu lăuza câte două-trei zile. Ea înfășa și ea spăla copilul. Pe când știa ori când era anunțată (că în sat se știa și doar moașa era din sat), venea la femeia care năștea și apoi stătea vreo trei zile cu ea. Nu erau muieri tinere să facă copii atuncea. Erau mai bătrâne. Făceau copilul când erau către 20 de ani (dar mama s-a măritat degrabă. S-o măritat degrabă c-o fugit la Hodac, o fost de 16 ani).”

“Noi ne făceam păpuși din cârpe. Și tot din cârpe făceam capul la păpușă, și aici îi făceam ochi, nas, o umpleam cu ceva ca mâini și la picioare și aia era păpușa. Ne mai jucam cu coceni de porumb, aia chiar nu ți-o spune nimeni. Făceam casă, făceam colibă, boldă. Nu mari, dar așa le ziceam noi. Asta era tot jocul nostru iarna, în casă. Vara, afară, ne jucam de-a prinsea. Ăla era jocul ăl mare. Și puneam toți degetele așa și spuneam Ala bala portocala, ieși fetiță la portiță, că te-așteaptă Talion, Talion, fecior de domn, cu căruța Radului, cu caii-mpăratului, în mijlocul satului/ Clan, clan dorobanț, Ai rămas cu capu-n lanț. Și-atunci ceilalți fugeau și el prindea. Sau mai ziceam Unuligu – Unuligu donuligu, tu pal te, ti bo labo omo ne, eis boc plin de smoc, șais bes boc. Și ăl care rămânea de șais bes boc trebuia să-i prindă pe ceilalți. Mai era jocul cu ascunsu, cu fugitu, ne dădeam peste cap. Mergeau cu vitele, cu oile, cu caprele și ne întâlneam, Făceam trăsnăi. Stricam căpițele oamenilor. Chiar făceam prostii, numai chiar cât nu le dădeam foc. Erau exact povești din copilărie.”

“De când am fost de zece ani, am căpălit și am secerat și mâna mi-am tăiat-o cu secera… Nu că-i mai și ajutam pe părinți... că numai alea erau jucăriile noastre alea mari! Și cântam acolo, la căpălit, la secerat, și făceam clacă și meream unii la alții. Amu’ seceram la ăla, apoi la ălalalt. Și acolo mâncam, întindeam masa, fața mesei jos, și puneam pită și slănină și brânză și ceapă și, care avea, erau muieri de-avea viteu, aducea lapte acru, de-ăla cu smântână și puneau o oală de lut și cu linguri, și toți din oala aia mâncam lapte scopt. Era acolo câte o muiere bătrână care făcea în cuptor și-apoi ne făcea câte o pupăză."

"M-am măritat la 19 ani, la 20 de ani l-am născut pe Nicu. Că atunci nu mereau fetele la școală atât, dacă erai de 20 de ani erai fată bătrână. Adică, se spunea că nu mai are pețitori la vremea aia. Am fost la școală, dar n-am fost la școli înalte și am mers la Gurghiu (de la a patra la a șaptea). Și clasele I-IV în sat, la Orșova. Nu le-am gătat pe toate șapte că am început să am probleme cu ochii. La școală m-am trudit tare și eu am avut de mică vederea de aproape, nu de departe. Mă trudeam să citesc, să învăț și au început să deraieze ochii, că nu era ca acum oftalmologie. M-a dus tata la ochi, Reghin, și i-au spus că îmi trebuie făcuți ochelari. Și atunci nu se purtau ochelari, cine purta ochelari era vai de capul lui în sat! Și nu m-a mai dus nicăieri. Și au început ochii să-și revină, nu mi-o mai tremurat vederea și-am cusut, și-am țesut și-am făcut toate elea. Dar și aici, când mi-am făcut ochelari, că eram de 30 de ani, erau muieri d-alea bătrâne care nu purtau ochelari, care ziceau că „no, las, că aia numa' de mândră poartă ochelarii”. Că adică sunt mândră că am haine faine și d-alea care nu mai erau, că mama mi-o făcut și cătrânță, și șorț, și poale, și cămăși și tot ce trebuia!"

"Eu m-am îmbrăcat așa, țărănesc. La nuntă, niciodată nu ne-am dus cu altfel de haine. Niciodată, până la Revoluție. După Revoluție, atunci a fost ultima oară când ne-am îmbrăcat țărănesc, ne-am dus până la Tîrgu Mureș la Polivalentă. Așa, în țărani, eram o cursă de țărani. Acum, rochiile, care mai de care mai stufoase! Parcă-parcă te gândești că au început iar să se îmbrace autohton. Că n-o fost Revoluție, o fost un fel de nebuneală. Ce-o fost mai prost și mai rău, o luat din America și din țările alea cu democrație de 200 de ani." 

"La nunta mea, a fost Nicu născut. Amândoi eram betegi, și nu am putut să făcem nunta cu călăreți, așa cum era de făcut. Am făcut-o numai cu năframă, fără șlaiăr, am avut o rochie cusută toată în albastru, cămașa în albastru. Era făcută acasă. Inele și d-alea, verighetă, nici n-am avut."

"Mâncarea preferată era când făcea mama, în fiecare seară, păsățel (griș) ori tăiței în lapte. Acum, îmi place ce mai pot mânca, dar cel mai mult zeama de fasole făcută cu os."

"Am călătorit aproape toată țara. Prima oară m-am dus cu tata, fie iertat, la Satu Mare, la Zaharie, că a făcut acolo școală de tractorist, vreo șase luni (tata a fost ordonanță la un general. Nu știa carte, dar era mai deștept decât alții care știau carte). O dată m-am dus cu tata și a doua oară m-am dus singură cu trenul. Dar nu aveai legătură și m-am dus la Deda și apoi la Satu Mare. Nu mă temeam de nimic. Aveam vreo 23 de ani, eram și tare, eram și mare, nu putea pune nimeni mâna pe mine, dar și acum mă întreb: cum m-am dus eu atunci? Dup-aia am umblat cu mașina, că am avut mașină, și acum știu toată țara, am fost la București (de câte ori!), la Târgu Neamț și la Piatra Neamț, Satu Mare, Baia Mare, către Banat. Am umblat foarte mult și ce nu am umblat, știu unde e de pe hartă. Știu și de la școală, eram foarte bună la hartă, la geografie.”

"Ce planuri să mai am??? Ăsta mi-i planul, ăsta pentru făcut aer la creier, că nu am oxigen la creier. 16 ore trebuie să consum pe zi.”

"Cel mai scump lucru pe care l-am cumpărat pentru mine a fost o îmbrăcăminte cu blană, strălucitoare. Am văzut-o, mi-a plăcut și numai cu gândul la ea eram. A doua zi, că nu am putut să viu fără întrebare, am zis: Mă lași să mă duc să-mi iau? Atâta era de faină, a fost cea mai scumpă și mai dragă haină a mea.

“Copiii să fie sănătoși și să-i putem ajuta, restul vin ele treptat”. Preocupările, dorințele și proiectele Florinei Gliga (44 de ani) gravitează în jurul familiei. Observă cum schimbările din jur, din lumea în care în care trăiește, au loc tot mai rapid, iar pentru asta nu este nevoie de comparații între cum este acum și cum era pe vremuri. Este suficient să-și privească cei doi băieți, pe Sergiu (21 de ani) și Dragoș (6 ani) - foto, ca să vadă cât de diferită este copilăria unuia față de a celuilalt.”

"M-am născut la maternitatea din Ibănești Sat. Suntem trei frați – doi băieți și o fată. Am urmat opt clase aici, la Isticeu, pe urmă Liceul Agricol (clasele 9 și 10) și apoi Numărul 2, la Reghin (clasele 11, 12). Concomitent, la Arad, am umat școala de coafură, frizerie, manichiură, pedichiură, timp de un an și jumătate. O lună pe trimestru mă lăsau de la școală și puteam merge și la Arad.”

"Mama, de mici ne-a învățat cu munca. Duceam lemne în casă, nu aveam apă și mergeam la fântână după apă cu găletuța, o ajutam în grădină, te miri ce făceam, smulgeam o buruiană, mergeam să clătesc ceva la apa, acolo în spate. Dar bine, ea era cu noi, nu ne lăsa singuri.” 

"Îmi aduc aminte de o păpușă care cred că și acum este acasă, la maică-mea. Și cu aia eram, non-stop, era primită de la o mătușă de la bucurești și nu erau foarte multe jucării. Ne jucam afară, mai ales iarna. Făceam trambulină, mergeam la sanie, la schiuri, făceam fotolii din zăpadă și stăteam acolo, făceam cuptor, adică așa zăpadă mare era că puteai să faci așa un bulgăre mare, apoi îl scobeam înăuntru și intram și stăteam acolo. Sunt lucruri de care-mi aduc aminte cu drag.”

"Nu erau atâtea dulciuri cum sunt acum. Dulcele nostru, al copilăriei, era pâinea cu dulceață. Făcea maică-mea de mâncare, făcea orice, mâncam, dar nu trecea jumătate de oră - o oră și... pâine cu dulceață. Toți copiii care erau la joacă mâncau pâine cu dulceață. Ne mai făcea plăcinte, googoși sau cozonac, dar dulcele rapid râmânea pâinea (sau biscuiții) cu dulceață. Preferatele mele erau prăjitura cu nucă pe care ne-o făcea mama (a rămas și acum prăjitura preferată a tuturor fraților) și clătitele.”

"M-am măritat la 21 de ani. Când l-am născut pe Sergiu, care totuși are 21 de ani, era o mămică și la 42 de ani avea primul copil. Acum nu mi se mai pare, dar atunci mi s-a părut ciudat. La nuntă, am fost îmbrăcată în mireasă, am avut chemători, altfel nu se putea, și am avut și tineri în costum popular care au jucat cât a fost cununia în biserică.”

"Odată ce ai familie, vrei nu vrei, trebuie să gătești, nu ai ce face. Supe, ciorbe, băieților mei le place tocănița de pui cu mămăliga sau păpăraie cu varză murată. De multe ori mă gândesc la cum mâncau bătrânii. Erau foarte echilibrați. Tăiau un porc și dintr-un porc mâncau tot anul. Acum, sunt care taie porcul și-l mănâncă în două luni. Deci e o diferență! Una este să mănânci de trei ori pe zi numai carne-carne-carne și alta e ca dintr-o bucată să mănânce toată familia, chiar dacă erau mai mulți. O bucată era făcută cubulețe mai mici, cu un pic de untură, întindeau acolo, puneau mai multă mămăligă și se săturau. Acum se face mâncare multă, dar și risipă multă. Și mai ales de sărbători este risipa foarte mare. Se lucrează mult, să gătește mult și, chiar dacă ai musafiri, nu reușești să mănânci tot ce ai făcut.”

"Mă uit la Sergiu (21 de ani) și la Dragoș (6 ani) și văd cât de mult s-au schimbat lucrurile și cum s-au schimbat copiii. Dragoș este în stare acum, la șase ani, să descarce orice aplicație de pe un telefon sau tabletă dacă îl lași, dar eu nu prea îl las. A avut tabletă o perioadă, dar am văzut că tindea să devină dependent. Sergiu (21 de ani) în schimb, se juca, avea copii prin vecini, se dădea mult cu bicicleta, își făceau vara cort, dormeau vara acolo. Avea diferite activități, dar acuma, cu Dragoș, dacă-i trebuie un copil, trebuie să-l chem eu să vină. Nu se mai știu juca, trebuie să stau eu cu ei, să le dau idei de jocuri, se plictisește repede. Cred că asta este prima diferența. Sergiu se juca foarte mult singur, chiar dacă nu avea copii lângă el, Dragoș nu știe. Dacă eu nu stau cu el să mă joc, nu știe să se joace, dacă cheamă un copil, tot de vârsta lui, trebuie să le arăt – faceți asta, faceți asta!”.

"Am călătorit mult în țară și de câteva ori și în străinătate. Cel mai mult mi-a plăcut într-o excursie în Israel, deși la început nu am fost foarte încântată. Dar acum, zic că toată lumea ar trebui să ajungă o dată în viață. Simți o încărcătură energetică specială. Am mai fost în Ungaria. În țară, am vizitat multe zone. Avem multe locuri frumoase, nici nu ajungem să le vizităm pe toate, doar că nu știm să le punem în valoare. Mi-au plăcut mult zona Maramureșului, mănăstirile din Moldova și zona Mării Negre deși nu știm să o promovăm cum ar trebui.”

"Când vine vorba de modă, știi cum se zice - fiecăruia îi stă bine cum îi place, cum se simte bine. Că degeaba e ceva la modă dacă pe tine nu vine bine. Fiecare trebuie să se simtă bine în pielea lui.”

"În primul rând, trebuie să fim sănătoși. Copiii să fie sănătoși și să-i putem ajuta, restul de lucruri vin treptat. În primul rând sunt planuri pentru familie, gospodărie, firmă și apoi celelalte. Degeaba îți zici că eu am un plan, nu știu ce idee, și nu ține de familie. Mai greu, odată ce ai familie. Îl faci și pe ăla, dar când îi vine timpul sau locul.”

"Cel mai scump lucru pe care l-am cumpărat pentru mine... Nu pot să spun. Nu am făcut excese, am învățat să fiu temperată. Am avut întotdeauna ce mi-am dorit, fără să-mi iau lucrurile cele mai scumpe. Poți să fii elegant și bine îmbrăcat cu haine de la un magazin normal, numai să știi ce îți stă bine și cu ce îți stă bine. Și să ai atitudinea potrivită! Eu de părerea asta sunt.”

 

Maria Petronela Ilić are 21 de ani, este studentă în anul trei și prioritățile ei sunt finalizarea studiilor și realizarea profesională. Îi place să călătorească, să petreacă timp cu prietenii și pasiunea ei este fotografia. 

"Am 21 de ani. M-am născut în Hunedoara. Frați biologici nu am. Mama mea fiind asistent maternal, de la vârsta de 3 ani, am crescut cu copii în plasament, pe care i-am considerat frați.” 

"Jocurile copilariei mele au fost Şotron, De-a v-aţi ascunselea, Țară, ţară, vrem ostaşi!, Raţele şi vânătorii. Ca jucarii, preferam mașinile.” 

"Sunt studentă în anul III la Universitatea “Petru Maior” din Tîrgu Mureș, Facultatea de Inginerie, specializarea Inginerie Economică Industrială. După terminarea facultatii, m-am gândit să continui studiile, înscriindu-mă la master, specializarea Managementul sistemelor calității. Legat de ce îmi doresc sa devin, am rezolvat această dilemă din anul 1 universitar, când am decis să mă înscriu la stagiu de practică în cadrul companiei Kastamonu din Reghin. Am făcut practică și în următorul an, iar anul acesta am decis să mă angajez în domeniul producției în cadrul aceleiași companii. Pot spune că fac parte dintr-o generație norocoasă, o generație în care firmele își caută studenți și se oferă să le asigure un loc de muncă după finalizarea studiilor.” 

"Căsătoria nu intră în proiectele mele din viitorul apropiat. Nu cred că există o vârstă optimă pentru a te căsători sau pentru a avea copii. Spun asta deoarece consider că acest lucru depinde de mentalitatea fiecăruia. Pentru mine, căsătoria și copii reprezintă anumite responsabilități la care nu vreau să mă gândesc înainte de a mă realiza profesional.”  

"Puținul timp liber pe care îl am, îmi place să mi-l petrec cu prietenii, călătorind, ascultând muzică, mergând la spectacole, uitându-mă la meciuri de fotbal. Când vine vorba de muzică, aș sta ore întregi să povestesc. Sunt iubitoare a tot ceea ce înseamnă muzică populară. Printre artiștii mei preferați , țin să îi mentionez pe: Costel Popa, Florin Vos, Ioan Dordoi, surorile Suzana și Daciana Vlad, Ovidiu Furnea și, desigur, frumoasa noastră ibășteancă, Florina Oprea.” 

"În general, îmi place să mă îmbrac comod. Comod pentru mine înseamnă Boyfriend Jeans și o bluza lejeră, deși am momente când până și cele mai strâmte haine mi se par comode. Când vine vorba de eleganță, cred că eleganța constă prea puțin în ceea ce îmbraci. Totuși, zic că hainele de satin dau o notă de eleganță.

"Nu pot spune că am o anumită mâncare preferată, dar dacă ar fi să aleg, aș prefera pizza. Nu sunt cea mai bună prietenă cu bucătaria, dar la mâncăruri de bază mă descurc. Chiar dacă am crescut la țară, nu am prea avut tangențe cu gospodăria, deoarece se ocupa mama de asta. Când eram mică, îmi amintesc că un plan de viitor era acela de a avea o fermă în mijlocul naturii.” 

"Începând cu excursiile din clasele primare până acum, am ajuns să văd aproape toate zonele din România. Nu am fost în Maramureș, dar mi-am propus să ajung în viitorul apropiat în zonele folclorice de aici. La sfarșitul lui 2017, am trecut granițele tării, alegând ca destinație Parisul. Fiind o iubitoare de natură, continui să cred că Valea Gurghiului este una dintre frumoasele zone ale țării.” 

"Îmi place să investesc în amintiri, de aceea pun preț pe călătorii. Am și o pasiune pentru fotografie pe care, cu timpul, sper să o dezvolt. Cel mai scump lucru care l-am cumpărat pentru mine a fost aparatul foto, DSLR NIKON 5300. A costat 2.800 de lei, destul de mult pentru bugetul meu de studentă, dar sunt fericită că am investit în ceea ce îmi place.”

01.19.2018
Crăciun Străbun, ediția a II-a. Spectacol de colinde în Ibănești
Crăciun Străbun, ediția a II-a. Spectacol de colinde în Ibănești
Colindele și urările de Crăciun au răsunat pe 26 decembrie în Căminul Cultural din Ibănești, umplând de sfântă bucurie sufletele celor prezenți.

Pe scena căminului cultural au urcat și ne-au încălzit sufletele cu colinde vechi, de pe Vale, grupul folcloric "Ibășteana", corul Bisericii Ortodoxe Ibănești Sat, corul Bisericii Greco Catolice, corul Bisericii Ortodoxe Isticeu, corul Bisericii Ortodoxe Ibănești Pădure, corul Bisericii Ortodoxe Dulcea și grupul de colindători ai Asociației Culturale Toaca Văii Gurghiului. 

În cadrul spectacolului, a avut loc și premierea elevilor de liceu cu rezultate deosebite la învățătură - media peste 9, aceasta reprezentând media de admitere la liceu pentru elevii aflați în clasa a IX-a sau media generală a anului de studiu anterior pentru cei din clasele: a X-a, a XI-a și a XII-a - o inițiativă a Asociației "Izvor de Viitor". Au fost șapte premianți: Ujică Ioana-Antonia, Haboczki Petrișor-Nicolae, Todoran Oriana-Ioana, Todoran Dorinel-Vasile, Suceava Antonia-Maria, Gliga Mihai Nicolae, Gliga Paula-Denisa.

În continuare, ne-au mai colindat Angel Avram și Marcel Crăciunescu, surorile Suzana și Daciana Vlad și îndrăgita Florina Oprea. Crăciun străbun, ediția a doua, s-a încheiat în colinda și cântecele pline de viață ale Oanei Tomoioagă.

 

12.28.2017
1 Decembrie 2017
1 Decembrie 2017
Mândri de tradiții și de costumul național - așa am întâmpinat și celebrat Ziua Națională în Ibănești.

Șirul evenimentelor care au marcat Ziua Națională a început în școli, prin activități și serbări dedicate Zilei Naționale.

În dimineața zilei de 1 Decembrie, la Monumentul Eroilor din Ibănești a fost depusă o coroană de flori, din partea Primăriei și Consiliului Local.

Membrii ansamblului vocal Ibășteana și grupul de dansuri Ibășteana au luat parte la parada costumului popular, desfășurată la Târgu Mureș, iar la Biblioteca Ibănești a avut loc atelierul pentru copii Mâini dibace, dedicat Zilei Naționale și celei mai așteptate luni din an.

 

12.19.2017
Ajutoarele lui Moș Nicolae: clasa a VII-a, de la Școala Gimnazială Ibănești Pădure
Ajutoarele lui Moș Nicolae: clasa a VII-a, de la Școala Gimnazială Ibănești Pădure
Elevii clasei a VII-a, de la Școala Gimnazială Ibănești Pădure, au vizitat și au oferit astăzi cadouri copiilor de la Așezământul Social "Casa Maria", din Reghin.

La inițiativa profesoarei Cameliei Petra, diriginta clasei, elevii, ajutați de părinți, au făcut 19 pachete în care au pus ce au considerat că ar fi util și că ar aduce bucurie copiilor de la așezământ: jucării, haine, încălțări, dulciuri, obiecte de igienă etc. "Haideți să le facem o bucurie acestor copii, am spus clasei, să le oferiți ceea ce v-ar face pe voi bucuroși! Am lansat ideea, iar ei au fost foarte încântați și receptivi", spune Camelia Petra. "Vreau să învețe să aprecieze ceea ce au și li se oferă".

O întâlnire emoționantă

Timeea (10 ani), Vlăduț (9 ani), Ana (9 ani), Iosif (6 ani), Anita (11 ani), cinci copii cu priviri mature, primesc cadourile de la opt reprezentanți ai clasei: Chirteș Alex, Chirteș Paul, Horga Cristina, Suceava Andrei, Suceava Alexandru, Frandeș Veronica, Dan Casian, Chirteș Mihnea, vizibil emoționați și impresionați. Le primesc liniștiți, cuminți și mulțumesc politicoși. Nu insistă să le desfacă, știu că trebuie să aștepte până după masa de prânz. Totuși, micuțul Iosif și Vlăduț, care-și țin strâns în brațe pachetele, reușesc să arunce un ochi în cutiile primite (și, la plecarea noastră, să se strecoare în camere și să le studieze în amănunt).

Cei opt elevi ascultă (și nu se abțin de la a face comparații cu propriul lor program) despre cum copilașii din fața lor, când se întorc de la școală, se schimbă de haine, le aranjează singuri, le pun la loc, se uită la televizor doar până la ora mesei, apoi se odihnesc, își fac temele, fac ordine, după care se joacă pe calculator doar o jumătate de oră. Nu sunt de față toți copiii de la așezământ pentru că o parte dintre ei sunt încă la școală, iar cei mari sunt plecați la liceu sau la facultate în Tîrgu Mureș sau Cluj. Dintre tinerii care au crescut aici, îndrumați de un personal pe care-l numesc "mami" și "tati", unii studiază acum la Asistență Socială (Masterat), Teologie (anul IV) sau sunt la liceul sportiv din Tîrgu Mureș. Când au vacanță, vin acasă - aici, la așezământ.

La prima vedere, văzând pătuțurile, papuceii și jucăriile celor mai mici dintre locatari, ai impresia că ești într-o grădiniță. Dar ceva lipsește... ceva ce "mami" și "tati" încearcă să suplinească. "Nu înțeleg, dar cum să-ți lași copiii?", întreabă Paul Chirteș pe drumul de întoarcere. Auzindu-l, am știut că diriginta lor și-a atins scopul: vizita clasei a șaptea de la școala din Ibănești Pădure la copiii de la Așezământul Social "Casa Maria" a fost o faptă bună, de Moș Nicolae, dar și exercițiu de generozitate, de bunătate, de compasiune, o experiență complexă care i-a pus pe gânduri și i-a făcut să-și pună întrebări despre ceea ce se întâmplă în jur.

 

12.05.2017
SMURD Ibănești: Fiecare secundă contează în cursa pentru salvarea vieților oamenilor
SMURD Ibănești: Fiecare secundă contează în cursa pentru salvarea vieților oamenilor
60 de secunde, atât au la dispoziție ca să plece în cazul în care trebuie să intervină. Nu au voie să depășească minutul nici măcar cu o secundă. Timpul se dublează “generos” noaptea, la exact 120 de secunde.

Din momentul în care primesc apelul, gândesc în secunde. Fiecare știe care este rolul lui, cine conduce, cine ia monitorul, panica nu-și are locul. Pe drum, până la locul de intervenție, stabilesc felul în care vor acționa, iar în cazul în care nu au acces cu ambulanța până în apropierea victimei, stabilesc care dintre ei duce geanta-rucsac de 12,5 kilograme, monitorul de 9 kilograme, tubul de oxigen portabil, aspiratorul și, în funcție de situația care le este raportată prin tabletă, atelele, targa metalică, salteaua vacuum etc.

În mașină și în geanta de intervenție totul este în ordine perfectă. Orice lucru are locul lui, îl găsești și cu ochii închiși. Așezarea este identică în toate mașinile, astfel încât, dacă sunt nevoiți să ajute un echipaj din altă parte știu imediat unde găsesc instrumentele de prim ajutor, fără să piardă timp căutându-le. SMURD înseamnă intervenție rapidă, iar timpul câștigat poate să însemne vieți salvate: echipajul primește apelul, cu un diagnostic primit pe baza informațiilor furnizate de persoana care a sunat - diagnostic care nu este întotdeauna cel corect, pentru că adeseori cei care sună la SMURD sunt speriați și nu descriu corect starea victimei -, în maxim 60 de secunde au plecat la fața locului, evaluează funcțiile vitale, acordă primul ajutor și transmit datele înainte de plecarea la spital. Corectitudinea, precizia, colaborarea, spritul de echipă și sincronizarea (nu este timp de explicații suplimentare, uneori este suficient un schimb de priviri între ei) sunt cruciale, pe baza informațiilor pe care le transmit, personalul din spital știe ce măsuri trebuie să ia.

EPA SMURD Ibănești

Mircea Dan, Olimpia Dan, Nicolae Murar, Roxana Pop, Melania Ganga, Ionel Farcaș, Ioan Zoltan, Dinu Pop, Dorin Pop, Daniel Pop, Paul Dan, Marin Oltean, Radu Pașca, Costel Todoran, Ionuț Hărsan - ei sunt echipajul de prim ajutor (EPA) SMURD Ibănești. O ambulanță plus 15 oameni căliți, cu suflet mare, care deservesc aproximativ 15.000 de oameni (comunele Gurghiu, Hodac și Ibănești)! Înființat în anul 2000, SMURD Ibănești este primul echipaj EPA de la nivel național și este finanțat de către comunele Ibănești, Hodac și Gurghiu prin Asociația Comunităților Văii Gurghiului. Au început cu patru șoferi angajați și restul de patru membri ai echipei, asistenți de la dispensare, erau voluntari. Primeau solicitările prin centrală, apoi direct, pe fix, după care pe telefonul mobil, acum prin 112 (prin stație și, cel mai recent, prin tabletă). Cât vorbesc cu ei, Mircea Dan, șeful EPA SMURD Ibănești, de 11 ani membru SMURD, nu lasă tableta din mână. Nici până în pragul ușii nu merge fără ea.

De cinci ani încoace, au observat o creștere a numărului de cazuri de reacții alergice la înțepături de albine și viespi, dar și la medicamente și mâncare. Cazuri foarte grave sunt amputările involuntare - la circular, de exemplu - pentru că într-o astfel de situație intervenția trebuie să se facă în 2-3 minute (dacă este secționată artera, sângele țâșnește ca dintr-o fântână). Cum fac față acestor situații, nu au momente de slăbiciune? “Trebuie să fii imun”, spune Nicolae Murar, paramedic, cu pregătire de asistent medical. “De acest lucru depinde viața omului din fața ta. Nu ai timp să arăți slăbiciune, să fii impresionat, trebuie să acționezi imediat, în secunde!” În cazul unei intervenții în care victima ar face parte din familia unui membru SMURD, acesta nici nu ar fi lăsat să ia parte la intervenție. Ar fi speriat, marcat de eveniment și ar pune în pericol misiunea. Indiferent de cât sunt de căliți, copiii oricum șochează și, din păcate, au avut și astfel de cazuri: o fetiță de trei ani care și-a băgat mâna în oala cu ciorbă, copil care a căzut peste motofierăstrăul pornit și și-a despicat nasul, buza și bărbia etc. De altfel, în fiecare an dau evaluare practică, teoretică, psihologică, iar dacă iau sub șapte, repetă cursul de pregătire.

“Nu te sperii, nu te pierzi cu firea?”, o întreb pe Olimpia Dan. Fostă profesoară de limba română, absolventă de română-engleză, a urmat cursul obligatoriu de patru săptămâni, de pregătire practică și teoretică, și, în urmă cu doar câteva luni, la începutul lunii septembrie, a intrat în SMURD. “Eram sensibilă, dar am devenit mai dură, mai puternică. Am văzut arsuri, tăieturi, zgârieturi pe față, fracturi, dar m-am descurcat la toate. Când îmi văd copiii bolnavi, sunt panicată, dar la serviciu, când avem intervenții, sunt calmă și acționez. Nici n-ai cum altfel, nu ai timp să-ți pui întrebări, să te gândești la altceva decât la ceea ce se întâmplă sub ochii tăi, când un copil rănit strigă și mama lui plânge. Am devenit și mult mai rapidă, nu mai pierd timpul. Înainte, dacă trebuia să mergem undeva, îmi lua o oră să mă hotărăsc cu ce mă îmbrac, cum mă aranjez, acum, în câteva minute, sunt gata.”

Totuși, sunt situații în care eficiența, rapiditatea, sângele rece și priceperea nu sunt suficiente. „Niște ore de prim ajutor în școli ar fi de mare folos”,  spune Mircea Dan. "De multe ori, viața unui om depinde de ceea ce face persoana de lângă el, care-i poate acorda primul ajutor până ajungem noi, iar o instruire în acest sens, încă din școală, ar fi un lucru foarte bun."

11.19.2017