Grupul folcloric "Ibășteana" a participat la Festivalul folcloric de obiceiuri populare "Nestemate Mureșene"

Grupul folcloric "Ibășteana" a participat la Festivalul folcloric de obiceiuri populare "Nestemate Mureșene"
FOTO: Grupul folcloric Ibășteana la Festivalului folcloric de obiceiuri populare "Nestemate Mureșene"


Grupul folcloric "Ibășteana" a participat duminică, 15 aprilie, la ediția a XVI-a a Festivalului folcloric de obiceiuri populare "Nestemate Mureșene", din Nazna.

Evenimentul a fost organizat de Centrul Judeţean pentru Cultură Tradiţională şi Educaţie Artistică Mureş în colaborare cu Primăria comunei Sâncraiu de Mureş și cu sprijinul Consiliului Județean Mureș.

Grupul folcloric "Ibășteana", coordonat de Dorina Farcaș, a participat cu obiceiul carului cu zestre, aducând pe scena Căminului Cultural din Nazna mirii, starostea cu colacul și cupa de jinars, vechi obiceiuri și chiuituri din Ibănești. 

"Pe deasupra ăstui sat

Mare nor s-o ridicat,

Da' nu-i norul soarelui

Că-i nunta împăratului!"

 

"Frunză verde de alun

Doamne-ajută-ne la drum

Să merem și să venim

Gândul să ni-l împlinim!

Tot om mere și-om veni

Gândul ni l-om împlini."

 

"Bine-mi pare c-ați venit

Că de mult v-am tot dorit.

Bine-mi pare c-ați intrat

Că de mult v-am așteptat.

Când v-am văz't venind pe drum

V-am făcut jinarsul bun.

Când v-am vaz't venind pe cale

V-am făcut jinarsul tare."

Lista participanților la Festivalului Folcloric de obiceiuri populare "Nestemate Mureșene", Nazna: grupul vocal „Floare Mureşană” al Școlii Gimnaziale Nazna, ansamblul de dansuri populare „Mugurelul” din Sâncraiu de Mureş, ansamblul folcloric „Colibiţa” din Bistrița Bârgăului, ansamblul folcloric „Coroniţa” din Solovăstru, grupul folcloric “Toaca-Văii Gurghiului” din Toaca, grupul vocal „Cununiţa” din Târgu-Mureş, grupul vocal „Nazna” din localitatea Nazna, interpretele Anca Manoilă şi Alexandra Togănel.

La eveniment a luat parte și Iulian Praja, directorul Centrului Județean pentru Cultură Tradițională și Educație Artistică Mureş.

Coordonator artistic: Náznán Anna, consultant artistic la Centrul de Conservare și Promovare a Culturii Tradiționale Mureș.