Alin Dan are 31 de ani, este unul dintre pompierii voluntari din cadrul Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență (SVSU) – Ibănești și intenționează să-și deschidă o afacere cu pavaje pentru care a și pregătit proiectul pentru accesarea de fonduri europene. Motivația lui: familia, oamenii de aici, legătura strânsă cu locurile acestea și un ghemotoc blond și zâmbăreț de patru ani care îl numește „Salvatorul meu”. 

Ca în fiecare duminică, Marin, Dănuț, Paul și Alin Dan s-au întâlnit și au povestit câteva ore bune. Celor patru frați li s-a alăturat în discuții și tatăl lor, Dan Viorel „Velu”, după cum i se spune.
Este un obicei pe care cei patru îl respectă cu sfințenie duminică de duminică. Este momentul lor de familie și întâlnirea este unul dintre cele mai sigure lucruri de peste săptămână (anul acesta au fost nevoiți să facă o pauză în perioada stării de urgență, când fiecare a rămas acasă, dar au vorbit zilnic la telefon). Diferă doar locul, pentru că se întâlnesc, prin rotație, la unul dintre ei. De data asta, au fost la Alin. „Am discutat, am râs, sunt lucruri relaxante, în familie”, spune el  și, clipă de clipă, se simte legătura lui strânsă cu familia, prietenii și locul în care trăiește - unde a crescut, a adunat amintiri, a învățat despre muncă și responsabilitate.

♦ Dragostea pentru locurile natale începe așa...
A avut o copilărie cu mulți prieteni, frați, cu jocuri de-a v-ați ascunselea sau de-a prinselea, pe drum ori prin curțile oamenilor („pentru că toți ne cunoșteau”) și, mai târziu, cu un joc vechi pe televizor, pe care îl împărțea cu fratele mai apropiat ca vârstă. Și, deși erau frații cei mici, își ajutau părinții după puteri. „De cum am crescut puțin, eu și fratele meu mergeam în urma cosașilor cu furca și scuturam brazdele. Erau vreo 13-14 cosași. Ne duceam  la 5 dimineața și, cum era gașcă mare, mergea repede. De la 5 la 7, maxim ora 8. Dacă terminam mai repede, mergeam și la altul. Apoi, veneam acasă, mâncam și continuam munca. Adunam scândurile, stivuiam, ce puteam face și noi. Ne jucam, dar și lucram și părinții ne-au dat responsabilități de mici.” 
Își amintește cu drag și de anii de la Colegiul Silvic Gurghiu, dar, mai ales, de anii de școală din Ibănești sat și de concursurile de șah pe care le organizau profesorii Ioan Petra și Dumitru Husar, când colegii se adunau și participau la campionate de șah pe școală. Cum clasa lui era mare amatoare de șah, jucau și în pauze, și în ore dacă aveau timp și erau înainte cu materia. 

♦ Acasă e locul în care se dezvoltă
A rămas legat de Ibănești chiar dacă a fost plecat în străinătate câțiva ani, puși cap la cap. A fost plecat în Irlanda, singur și apoi cu soția lui, Paula, unde a lucrat la vopsit de avioane. Au locuit în Shannon și, ocazional, în funcție de cererea de la serviciu, în Dublin. S-a adaptat, a lucrat mult, și-a făcut și prieteni, dar nu a rămas acolo. Au revenit acasă. 

„Nu știi niciodată unde te duce viața, dar dacă vreodată voi fi nevoit să mai plec, tot aici mă voi reîntoarce. Aici vin, aici este acasă, acesta este locul meu.”

Când s-au întors în țară, s-au gândit o perioadă să locuiască în Tîrgu Mureș, dar până la urmă au rămas în Ibănești. Și-au ridicat casă și acum lucrează împreună cu fratele lui. În gospodărie, unul dintre proiectele proprii este pavajul pe care și-l face singur, lucrând cu matrițe. Este un domeniu în care intenționează investească  mai mult, să deschidă o afacere, de preferat cu o finanțare prin fonduri europene pentru că echipamentele costă mult, iar hala pe care trebuie să o construiască nu reprezintă cheltuială eligibilă și este o investiție majoră. De altfel, a și aplicat pentru finanțare prin fonduri europene pentru achiziționarea unei linii de fabricație. Nu a câștigat într-o primă tură, dar a învățat lecția, criteriile depunctării și o să aplice și anul acesta. 

♦ Pompier voluntar în SVSU
De ani buni este pompier în Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență – Ibănești. A participat la mai multe intervenții – incendii de vegetație, baloți, gospodării, în comună sau în zonă, până în Reghin, intervenții la inundații. „În măsura în care pot, încerc să-i ajut pe ceilalți. Iar în situațiile acestea limită, oamenii chiar au nevoie de tot sprijinul pe care îl pot da cei din jur", spune Alin. De aceea, când primește telefonul care îl cheamă la intervenție, dacă este în zonă, se oprește din ceea ce face și pleacă, fie că e duminică, este la serviciu sau are ceva de făcut. Anul acesta, s-a numărat și printre tinerii activi din comună care au venit în sprijinul persoanelor izolate, făcând cumpărături pentru acestea și împărțind paști în Duminica Învierii.

Micuța Amalia știe că tatăl ei este chemat la incendii, în situații grave și că merge să ajute alți oameni. Îl alintă spunându-i „salvatorul meu”, pentru că și pe ea o salvează de nenumărate ori: de mami, dacă mai face vreo năzbâtie sau le „salvează” iarna, când pe drum e gheață, e greu de urcat cu mașina și vine după ele. O salvează uneori, în joacă, ce-i drept, chiar și de pe tobogan. Acum are o bluziță cu floricele și îl ține în brațe pe motănașul Tom. Face cu mâna din toboganul pe care i l-a făcut tati în curte și sare în brațele lui. „Tati o sa-mi vopsească un curcubeu mare pe căsuța de la tobogan!“, strigă fericită.

- A consemnat Adina Gruia