Primarul comunei Ibănești, Dan Vasile Dumitru, și reprezentanții compartimentului de Urbanism și amenajarea teritoriului din cadrul primăriei au avut în cursul acestei săptămâni o ședință de lucru cu societatea care va executa măsurătorile, Molbak Proiect S.R.L, pentru a pune la punct ultimele detalii organizatorice.
♦ Astfel, marți, 9 martie, echipa de specialiști va începe efectiv munca în teren, punctul de pornire fiind Ibănești sat, nr. 1. Aceștia vor avea asupra lor legitimații și vor purta veste reflectorizante.
Se au în vedere, într-o primă etapă, terenurile intravilane, după care se trece la cele extravilane. "Fiecare parcelă va fi cadastrată și intabulată, în mod gratuit pentru locuitorii comunei. Practic, fiecare proprietar va primi în mână un extras de carte funciară cu toate proprietățile lui actualizate la zi”, subliniază primarul comunei Ibănești, Dan Vasile Dumitru.
În următoarele două săptămâni, se va înființa un punct de informare la sediul Primăriei Ibănești, unde se vor face copii după actele de identitate, actele de proprietate, autorizații de construcție, în vederea întocmirii documentațiilor care vor fi înaintate către OCPI. Pe măsură ce lucrările avansează, pentru a se veni în ajutorul locuitorilor, se vor înființa puncte de informare și în alte zone din comună.
♦ Bunul mers al lucrărilor depinde în mare măsură de sprijinul locuitorilor
În această etapă este foarte important sprijinul cetățenilor, care trebuie să permită accesul echipei care efectuează măsurătorile, să indice limitele proprietății și să prezinte date despre construcții - aceasta fiind, de altfel, o obligație a deținătorilor de imobile, prevăzută în Legea cadastrului și publicității imobiliare. Întrucât echipa de pe teren nu lucrează pe bază de programări, ci proprietățile sunt măsurate sistematic, în ordinea numerelor proprietăților, pentru o planificare eficientă a activității, locuitorilor li se vor comunica în avans pe www.ibanesti.ro, secțiunea Cadastrare și pe pagina de Facebook Comuna Ibănești zonele în care s-a ajuns cu măsurătorile, astfel încât să fie acasă ori să se organizeze din timp pentru a permite accesul.
♦ Important!
Pe lângă prima înscriere (dacă proprietățile nu sunt înscrise în cartea funciară), cadastrarea sistematică permite, în egală măsură, soluționarea problemelor legate de proprietăți și aducerea la zi a situației acestora, în mod gratuit pentru locuitori.
De exemplu:
⇒ Notarea posesiei. În situația în care o persoană nu are acte pe imobilul pe care îl deține, dar poate dovedi posesia de drept, verificările OCPI nu indică probleme și imobilul nu este contestat, posesia se notează în cartea funciară, iar după trei ani, devine proprietar de drept. Chiar dacă există proceduri prin care persoanele fără acte pot dobândi proprietatea, precum uzucapiunea, acestea presupun derularea unei acțiuni în instanță.
⇒ Actualizare conform realității din teren, precum: poziționarea certă a limitelor proprietăților și a clădirilor amplasate pe acestea, înregistrarea suprafeței reale măsurate în teren, actualizarea categoriilor de folosință.
⇒ Succesiunea gratuită. Moștenitorii pot să își facă succesiunea gratuit pentru terenurile măsurate, ulterior încheierii lucrărilor de cadastrare sistematică, printr-un program derulat de OCPI Mureș.
Documentele tehnice cadastrale preliminare vor fi făcute publice, prin afișare la sediul primăriei, pe site-ul www.ibanesti.ro și pe www.ancpi.ro pentru o perioadă de 60 de zile. După perioada de publicare, urmează 60 de zile în care persoanele interesate pot depune contestaţii în legatură cu executarea măsurătorilor sau cu orice alte aspecte din documentaţiile publicate.
Termenul de finalizare a proiectului este septembrie 2022.
- A consemnat Adina Gruia -
Povestea de seară
Zilnic După ora 17.00Festival de pricesne, 1 martie, Ibănești
1 Martie 16.00Spectacol de Crăciun, organizat de Școala Gimnazială Ibănești
19 Decembrie 2019 16.00Aniversare Asociația Comunelor Europene
august 2019 13:00Duminică, 20 octombrie, spectacol dedicat persoanelor vârstnice - Căminul Cultural din Ibănești Pădure, de la ora 13.00
20 Octombrie 2019 13:00Festivalul Văii Gurghiului, 2019
16-18 August 2018 După ora 17.00"Sunt suflet în sufletul neamului meu" - concurs de recitare poezie patriotică, Ibănești, ediția a II-a
14 mai 2019 13:00Festivalul de pricesne și cântări bisericești, ediția 2019
10 martie 2019 16.00Festivalul de colinde și obiceiuri de iarnă 2018
26 Decembrie 2018 16:00Centenarul Marii Uniri, 1918-2018!
30 Noiembrie 2018 12:00Duminică, 14 octombrie 2018, spectacol dedicat persoanelor vârstnice
14 Octombrie 2018 13Festivalul de pricesne și cântări bisericești
18 Februarie 2018 16:00Festivalul Văii Gurghiului
17-19 August 2018 După 17.00Duminică, 1 octombrie 2017, spectacol dedicat persoanelor vârstnice
1 Octombrie 2017 14:00Festivalul de colinde și obiceiuri de iarnă 2017
26 Decembrie 2017 16:00