Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Politica de utilizare a cookie-urilor | Protectia datelor cu caracter personal

Turnul roman de supraveghere de la Cetățuia Mică

Turnul roman de supraveghere de la Cetățuia Mică
FOTO: Imagine aeriană asupra sitului arheologic din Ibănești, Cetățuia Mică/ Foto: Muzeul Județean Mureș


Cercetări derulate începând cu anul 1975 în zona Cetățuia Mică, locul în care a fost amplasat un turn roman de supraveghere.

Pe o terasă la înălțime, aflată pe sectorul estic de Limes dacicus din provincia Dacia superior, cu vedere asupra Văii Gurghiului, pe teritoriul de astăzi al comunei noastre (zona Cetățuia Mică), soldații romani care asigurau paza graniței imperiului au construit un turn de supraveghere. Exemplu clasic de arhitectură militară, cu rol funcțional, acesta avea probabil trei nivele, era construit din lemn, avea plan rectangular de aprox. 4 x 4 metri și era protejat de o incintă de 27x21,5 metri cu plan rectangular și colțuri rotunjite, compusă dintr-un val de pământ consolidat cu piatră, care era mărginit pe latura de Vest și de Sud de șanțuri puțin adânci.

“Pe laturile de Nord și Est nu s-a identificat vreo urmă de șanț, fapt explicabil prin conformația geologică a terenului - pantă abruptă ce pornește chiar de la nivelul cetățuii - aceste șanțuri nemaiavându-și deci utilitatea", observa cercetătorul Mihai Petică în lucrarea "Descoperiri romane inedite în județul Mureș", citat de prof. Eugen Mera în monografia istorică a comunei Ibănești - "Ibănești - file de istorie". 

Așezat undeva în zona de nord-est a fortificației, turnul a fost distrus, cel mai probabil, în urma unui incendiu, existând dovezi în acest sens (urme de lut ars). 

Descoperirea

În urmă cu 40 de ani, profesorul de istorie Eugen Mera se încăpățâna să tot revină la Cetățuia Mică și Cetățuia Mare, atras în mod irezistibil de toponimie. Se știa că romanii fuseseră în zonă, existau dovezi clare în acest sens, iar în 1973 acesta formula ipoteza că și pe teritoriul comunei Ibănești ar fi existat fortificații din timpul stăpânirii romane. "Cetățuia Mare și Cetățuia Mică înseamnă ceva", își spunea, și era tot mai convins că aici era ceva. Și într-adevăr, în septembrie 1975, a identificat fragmente ceramice de factură romană târzie. A anunțat Muzeul Județean Mureș, care a venit să cerceteze zona și, în noiembrie 1975, muzeograful Andrei Zrinyi întocmea deja un raport preliminar. Patru ani mai târziu, în vara anului 1979, se face un nou studiu cu specialiști de la Muzeul Județean Mureș și de la Institutul de Istorie și Arheologie din Cluj.

Munca de cercetare a profesorului Mera a continuat și cine a fost elevul acestuia, la Școala Gimnazială Numărul 2 - Ibănești sau a făcut parte din cercul de arheologie “Urmași de daci și de romani”, își amintește, cu siguranță, de orele de istorie ținute pe teren, la cetățui, căutând fragmente ceramice sau de luptele “epice” de-a dacii și romanii, organizate pe inimaș între trupe înarmate cu săbii de lemn și cu arcuri. În octombrie 1979 se desfășoară o nouă cercetare, un sondaj de verificare, derulat de Mihai Petică, de la Muzeul Județean Mureș, cu ajutorul elevilor de la cercul de arheologie.

Cercetările derulate în această perioadă la Cetățuia Mică au dus la identificarea de fragmente ceramice, chirpici mărunțit și a valului de apărare construit din blocuri nefasonate de piatră așezate unele peste altele și consolidate cu pământ, notează Eugen Mera în monografia istorică a comunei. "Din săpăturile executate în acest punct, au ieșit la iveală numeroase fragmentele ceramice aparținând unor vase-borcan, căni și ulcioare, un capac, toarte de vase etc, având culoarea cărămizie și brun-negricioasă, chirpic cu urme de nuiele, cărbune și os", scrie acesta.

Ipoteza pe care profesorul o formulase în urmă cu șase ani se adeverea: descoperirile sale și cercetările ulterioare au scos la iveală faptul că aici se aflase un turn de supraveghere roman care făcea parte din sistemul de fortificații construite de romani de-a lungul frontierelor (limes), în partea estică linia de graniță fiind stabilită la poalele munților Călimani, Gurghiu, Harghita și Baraolt (Valea Gurghiului era un punct strategic important și era nevoie de întărirea punctelor de trecere din Carpații Răsăriteni).

Limesul estic al Daciei

"Cucerirea Daciei a constituit un efort militar teribil, efectivul de cucerire al Daciei fiind de aproape 100.000 de soldați, peste 20% din totalul armatei întregului Imperiu. (…) Dovada că Dacia rămâne o provincie puternic militarizată o constituie procentul trupelor care continuă să staționeze în provincie, de aproape 10% din armata romană", scrie Felix Marcu, directorul Muzeului Național de Istorie a Transilvaniei și președintele Comisiei Limes România, în articolul "Frontierele Imperiului Roman în România". 

Odată cu consolidarea puterii Imperiului Roman în zonă, la începutul sec. al II-lea d.Hr., începe construirea sistemului defensiv al provinciei Dacia, de-a lungul granițelor (limes) fiind construit un sistem complex de fortificații. "Structura limesului consta dintr-un sistem extrem de sofisticat de turnuri, valuri de pământ, ziduri, fortificații de mici dimensiuni, castrele din spatele limes-ului plasate de regulă la o distanţă de circa 5 km faţă de limes, așezările civile aferente și structurile ne-romane", arată Felix Marcu. "Romanii au folosit caracteristicile topografice ale peisajului în avantajul lor", subliniază acesta, arătând că avem de-a face cu niște topografi militari extrem de bine specializați. Pe baza descoperirilor de țigle ștampilate se confirmă că turnurile și castrele au fost construite de unitățile staționate.

România este țara care are una din cele mai lungi porțiuni de limes, respectiv aproximativ 1500 de kilometri. În zona estică a limes-ului, la poalele vestice ale Carpaților Orientali, sunt cunoscute douăsprezece tabere în care au staționat trupele militare auxiliare - Livezile, Orheiu Bistriţei, Brâncoveneşti, Călugăreni, Sărăţeni, Inlăceni, Odorheiu Secuiesc, Sânpaul, Olteni, Comalău, Boroşneu Mare, Breţcu - și sunt indicii asupra existenţei altor două la Gurghiu și Baraolt. Comunicarea între tabere şi aprovizionarea trupelor militare a fost realizată printr-un drum al limes-ului, iar paza şi protecţia sectorului de graniţă a fost asigurată printr-un sistem complex compus din şanţuri şi valuri de pământ, turnuri de pază şi de semnalizare. Astfel de turnuri sunt cunoscute la Homorod-Băi, Ocland, Păuleni, Eremitu, Ibăneşti şi Chiheru de Jos.

Pe teritoriul județului Mureș de astăzi, limesul era compus din aliniamentul de castre auxiliare de la Brâncoveneşti, Călugăreni și Sărăţeni, interconectate prin drumul limes-ului. La est de tabere, în poziția de avanpost, era amplasat un șir de turnuri: Ibăneşti/Cetăţuia Mică (identificat de profesorul Eugen Mera), Chiheru de Jos/ Dealul Pogor, Eremitu/ Dealul Tompa și Eremitu/ Cetatea Săcădat. 

"Structurile sunt compuse dintr-o incintă formată din șanț și val, respectiv un turn în interior. Turnul nu a fost întotdeauna amplasat central, putea fi amplasat și într-un colț, ceea ce a permis folosirea mai adecvată a spațiilor interioare. Funcționalitatea turnurilor a fost diferită, deoarece nu toate au facilitat o comunicarea directă cu castrele auxiliare. Astfel, unele au avut, probabil, rolul de a semnaliza către alte turnuri și castre și, posibil, au fost folosite drept punct de aprovizionare pentru posturile de pază", se arată în publicația Archäologisches Korrespondenzblatt, din 2016. Turnurile erau construite din piatră sau din lemn și erau amplasate în funcție de configurația terenului și pentru a putea comunica între ele. "Printre modalitățile de comunicare care se pare că erau folosite sunt focurile de semnalizare – pe Columna lui Traian, lângă turnuri sunt reprezentate lemne stivuite sub formă de rug, lucru care i-a determinat pe specialiști să presupună că acesta este rolul lor, iar pe vreme de ceață sau vizibilitate redusă, se comunica prin semne sonore, obținute cu ajutorul unor instrumente muzicale", explică Szilamér Pánczél, arheolog și șef de secție în cadrul Muzeului Județean Mureș.

Cercetări recente

În anul 2011 a avut loc o nouă rundă de cercetări internationale (cu arheologi din Germania și Ungaria), coordonată de Szilamér Pánczél. După rezultatele din 1979, care au evidențiat prezența unui val, a unui șanț de apărare și faptul că în interior exista un strat de arsură, în primăvara lui 2011 s-au efectuat măsurători geofizice și în vara aceluiași an s-a săpat în zona de est si de vest, derulându-se o cercetare care trebuia să evidențieze pozitia turnului in perimetru. S-a găsit din nou un strat de arsură, compus din cărbuni si resturi de lut ars, ceea ce a confirmat faptul că se poate vorbi despre o structură din lemn, acoperită cu lut care s-a distrus în urma unui incendiu și, în funcție de cantitatea mare de fragmente de lut ars, s-a tras concluzia că turnul s-a aflat în zona de nord-est a structurii, nu central. De asemenea, aceasta a fost datată ca fiind din perioada romană pe baza a 20 de fragmente ceramice (unul găsit în 2011, iar restul în 1979), care au parțial urme de arsură. În zonă s-au mai descoperit: o fibulă de fier, o cheie, cuie pentru încălțăminte, o cataramă suflată cu un metal alb. Aceasta din urmă face, cel mai probabil, parte dintr-o centură cu catarame purtate de soldatii romani în primul deceniu - ultimul sfert al secolului al III-lea (rezultate publicate în Archäologisches Korrespondenzblatt, 2016). 

 

Perspective

În prezent, se fac demersuri pentru introducerea în patrimoniul UNESCO al obiectivului patrimonial transfrontalier Granițele Imperiului Roman (Frontiers of the Roman Empire), ceea ce va însemna includerea pe lista Patrimoniului Cultural Mondial a tuturor elementelor care au format granița Imperiului Roman, în Europa, în Orientul Apropiat și în Africa. România a finalizat Lista Indicativă, cu peste 350 de situri, care din județul Mureș include castrele de la Călugăreni, Brâncovenești și Sărățeni, turnurile de la Vătava, Bistra Mureșului, Ideciul de Sus, Ibănești, Chiheru de Sus și Eremitu, respectiv valurile de pământ de la Glăjărie și Câmpul Cetății. Următorul pas este realizarea Listei Tentative și apoi a listei finale (restrânse) de situri. 

"Ne dorim să reușim să punem în valoare turnul roman de supraveghere de la Cetățuia Mică. Sunt mai multe idei", spune primarul comunei Ibănești, Dan Vasile Dumitru, care precizează că s-a încercat și identificarea fonduri pentru finanțarea unor proiecte în acest sens. De altfel, în demersurile și cercetările arheologilor comunitățile locale reprezintă un factor foarte important, subliniază Szilamér Pánczél. “Nu putem avea succes în munca de cercetare dacă nu conștientizăm comunitățile că aceste vestigii reprezintă o valoare inestimabilă și că trebuie protejate”, spune acesta.