Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Politica de utilizare a cookie-urilor | Protectia datelor cu caracter personal

Turism cultural. Reperele unei călătorii memorabile

Turism cultural. Reperele unei călătorii memorabile

Ibănești (și toată Valea Gurghiului, de altfel) este o zonă cu un bogat patrimoniu etnografic: costumul popular este îmbrăcat cu mândrie, oamenii țin la tradiții, meșterii populari păstrează vii activități tradiționale și pot fi văzute încă unele dintre puținele vâltori care au mai rămas în țară.

Muzeul de etnografie 

O vizită la muzeul de obiecte și costume tradiționale, aflat în incinta Căminului Cultural din Ibănești, oferă o imagine completă asupra obiceiurilor, tradițiilor și a modului de viață al localnicilor. Acesta, împreună cu explicațiile oferite de Dorina Farcaș, director Cămine Culturale Ibănești, ar trebui să fie punctul de plecare pentru cel care își dorește să descopere și să înțeleagă bogăția culturală a zonei. Din colecția muzeului: costum național de femei, vechi de 150 de ani, mașini de tors, ticlăzău, semănătoare manuală, opinci vechi de peste 150 de ani, pieptare înfundate, curele bărbătești, un frigider din lemn etc

Costumul popular 

Indiferent de vârstă, locuitorii poartă cu mândrie costumul popular, iar femeile din Ibănești încă mai lucrează costume tradiționale, cusute sau brodate. Femeile: fie strai bârsănesc, cu cromatică simplă, de bază, dar foarte elegantă (alb-negru), format din cămaşă albă, cu mâneci legate în partea de jos, adunate într-o bentiţă și împodobite cu motive florale, „cu şâre” şi „cheiţă”, poale albe și cătrânțe negre, fie costumul cu șorț cu peană (cu decorațiuni mari, viu colorate, format din două piese - șorț în față și catrânță cu trup vânăt în spate), șorțul fiind luat peste poale și cămașă cu umăr bogat. Costumul bărbaților este format din cămașă cu barburi și guler, curea cu care se încing la brâu și pantaloni albi - „cioareci” sau "ițari". 

Costumul tradițional este o poveste în sine. Pe vremuri, acesta respecta un cod riguros: costumul se schimba odată cu vârsta și transmitea informații despre situatia materială și starea civilă. Costumul unui flăcău pare un pom în floare; la fiecare dintre răscrucile vieții pierde din podoabe, pentru a ajunge la bătrânețe simplu și auster ca un trunchi în iarnă. Tânărul necăsătorit își făcea cunoscută starea civilă prin cămașă înflorată și pălărie cu pană înaltă și zgărdan, ornament din mărgele. La fiecare moment important, lăsa ceva în urma: pana (la căsătorie), zgărdanul (la nașterea primului copil), iar ornamentele cusute la mâneci și pe lângă gât în jos sunt tot mai discrete, până ajung linii șerpuite. Ținuta femeii respecta acelasi cod. Cât era nemăritată, avea motive florale colorate de-a lungul mânecii cămășii, umbla cu capul descoperit și cu două cozi împletite După căsătorie, pe mânecă are cusută doar o banda decorativă în partea de sus (umăr) și-și acoperă capul cu un batic galben sau cu o năframă mare, cu ciucuri, la joc. După ce dădea naștere primului copil, femeia renunța la cromatica veselă și purta costumul caracteristic Țării Bârsei – sobru, în alb și negru. Cu cât situația materială este mai bună, cu atât ornamentele de pe cămăși sunt mai bogate.

Obiceiuri 

Colaci mari, frumos împodobiți, așezați împreună cu vesele cununi în vârful praporilor, costume populare, îmbrăcate de la cele mai fragede vârste, procesiuni lungi, de la biserică, până la "hotar" sau la troițe - așa se întâmpină, potrivit tradiției, ziua de Rusalii, în Ibănești, într-un obicei străvechi pentru binecuvântarea culturilor și îndepărtarea dăunătorilor (foto deschidere). Șezătorile, așa cum se țineau pe vremuri, sunt reînviate de  Grupul Folcloric "Ibășteana".

Vâltori

Vâltorile din Ibănești Pădure, Ibănești Sat te poartă într-o lume din trecut, o lume în care femeile torceau lâna din august și până la Crăciun, și când fetele aveau țoale ca zestre. În mod tradițional, vâltoarea și piua erau în imediata vecinatate, pe cursul unui râu cu o înclinație care să permită formarea unei căderi de apă. “Facem un butuc gros de 40 de centimetri, îl tăiem roată imprejur, îl scobim, băgăm acolo răzlogi, de doi metri înălțime, și-l fixăm apoi în pământ, cam la 70-80 de centimetri”, explică nenea Manailă (Gliga Emanoill, care s-a ocupat toată viața de vâltorit). Rezultatul este cuva, o construcție conică având vârful în jos, în care apa venea pe un jgheab (scoc) și curgea pe marginea ei ca să formeze un vârtej și să învârtească hainele. Lângă vâltoare era și piua - o roată mare și grea cu un ax în mijloc, învartite de forța apei, care acționau 12 ciocane. Acestea băteau alternativ pănurile  așezate în niste troci; erau șase troci cu câte două ciocane, care tot băteau pănurile ca să se îngroașe și să se facă pufoase. Cam la jumătate de oră, peste ele se turna apă cu galeata, la început mai rece, apoi mai caldă. 

Prelucrarea lemnului

Din cele mai vechi timpuri, viața oamenilor din Ibănești a fost strâns legată de pădure, prelucrarea lemnului fiind una dintre ocupațiile importante ale zonei. Chirteș Petruț, din Dulcea, este din 2010 meșter popular dulgher. Lucrările care îi sunt cele mai dragi sunt la biserica de lemn de la mănăstirea Nima Râciului și biserica de lemn de pe platoul Fâncel. Are lucrări expuse la muzeul din Reghin, la Cluj-Napooca, a avut o lucrare pentru Televiziunea Târgu Mureș (TTM) și este invitat la târgurile și festivalurile zonei. În ultima vreme, spune că a observat o schimbare în gusturile oamenilor, o preferință pentru ceea ce este vechi sau inspirat din vechime: "Sunt mulți care-și doresc uși din lemn și lucrări care vin înapoi, de pe timpurile vechi." Lucrează cu drag și cu măiestrie lemnul, face piese de mobilier, ornamente de tot felul, dar nimic nu se compară pentru el cu obiectele bisericești. În urmă cu ceva timp, a primit niște imagini cu sculpturi vechi de peste 100 de ani, pentru ușa bisericii catolice din Hodac. "Erau foarte întunecate, două săptămâni nu am putut desluși ce arată. Iar eu nu pot să fac o sculptură fără să o înțeleg, fără să știu să o povestesc cuiva. Să vină cineva și să mă întrebe tu ce-ai făcut acolo? și eu să spun păi, nu știu... asta nu se poate!" A început lucrul doar după ce a înțeles toate simbolurile de pe hârtia întunecată. La fel și la troițe, unde respectă cu sfințenie toate elementele care trebuie așezate: coroane de rege, ochiul lui Dumnezeu, soare, însemnul INRI, luceferi, potir, magdalene. Asta pentru că atunci când are o astfel de lucrare, e ca și cum are o misiune, pe care caută să o îndeplinească și să o înțeleagă cât de bine poate.

Biserica Sfântul Nicolae, din Lăpuşna

A fost construită în satul Comori în anul 1779. La dorința regelui Carol al II-lea, a fost cumpărată din satul Comori și strămutată, în 1937, lângă apa Secuieului, aproape de vărsarea acestuia în Gurghiu, în apropierea Castelului Regal de Vânătoare. Este zidită din lemn de stejar și molid, bârnele fiind îmbinate în coadă de rândunică. Pictura murală, cu ample compoziţii în care se remarcă fondul stelat, este opera zugravului Toader Popovici. Din bogatul program iconografic, consemnăm pe bolta navei medalioane cu Iisus Pancrator, mucenici, reprezentări din viaţa lui Hristos. Pe bolta pronaosului, scena când s-a spânzurat Iuda în copac, iar pe peretele nordic Punerea în mormânt. Pe suprafeţele curbe din vest sunt zugrăviţi evangheliştii. În absidă, pe pereţii verticali, viziunea Patriarhului Petru şi Sfinţii Părinti, mironosiţe şi mucenici împodobite cu flori, iar pe boltă este pictată Sfânta Treime, Buna Vestire şi cetele îngereşti. Pilda Fecioarelor este desfăşurată pe peretele dintre pronaos şi naos. Pictura a suferit unele intervenţii în timpul restaurării monumentului. Accesul se face pe DJ 153C Reghin – Gurghiu – Ibănești – Lăpușna (37 km), sau DN 12 Gheorghieni (spre Toplița) – Ditrău (13 km), stânga DJ 153C, Remetea – Lăpușna. Vei fi uimit de cât de primitori și deschiși sunt oamenii de pe aceste meleaguri și nu o dată vei auzi invitația "Veniți de povești la noi!", chiar dacă ești un turist abia ajuns în comună. Iar de aici, până să guști tradiționalul jinars sau să fii ospătat cu o delicioasă tocană la ceaun cu boț lângă ea, nu mai e decât un pas! 

Ospitalitate proverbială

Vei fi uimit de cât de primitori și deschiși sunt oamenii de pe aceste meleaguri și nu o dată vei auzi invitația "Veniți de povești la noi!", chiar dacă ești un turist abia ajuns în comună. Iar de aici, până să guști tradiționalul jinars sau să fii ospătat cu o delicioasă tocană la ceaun cu boț lângă ea, nu mai e decât un pas!