În serile de luni și joi, după ce cursul de vioară se încheie, înainte de a lua autobuzul spre casă, Simona o duce pe Gizella la restaurantul Ceres pentru o pizza. Este micul lor ritual-răsfăț pe care Gizella îl merită cu prisosință: dimineața merge la școală, după ce se întoarce acasă, își face temele, apoi pleacă la Reghin la Școala Gimnazială"Augustin Maior" unde este elevă în clasa a doua și studiază vioara.

Seara, la întoarcere, le mai rămâne timp pentru câteva clipe de relaxare, la o pizza. “Nu suntem noi bogați, dar ne bucurăm de orice lucru, cât de mic. Mereu am zis că fericirea noastră depinde de noi”, spune Simona Ilić, asistentul maternal care, de ani buni, o are în grijă pe Gizella. 

Pe Gizella Ianko am întâlnit-o la toate spectacolele desfășurate în comună. Am zărit-o și în public, în primele rânduri, dar și pe scenă cântând la vioară sau colindând alături de corul bisericii greco-catolice din Ibănești. Nu ratează nici spectacolele din Reghin, Gurghiu, Hodac, participă la festivaluri cu ansamblul de dansuri populare Moștenitorii Hodacului, iar de la activitățile organizate de Biblioteca Ibănești este nelipsită. De fiecare dată serioasă, atentă, concentrată, fără să dea semne de plictiseală sau de nerăbdare. 

Talent, muncă și pasiune

Arcușul alunecă neobosit pe coardele viorii, când mai lin, când mai rapid, iar fetița de nouă ani, cu steluțe roz în părul negru și trăsături fine, pictate parcă, zgârcită până acum cu vorbele, este cufundată în muzică. Gândăceii negri înșirați pe portativ, capătă, descifrați de ea, sens și armonie, iar acordurile lui Mozart se răspândesc în toată casa. 

Gizella Ianko are nouă ani și este elevă în clasa a doua la Școala Gimnazială din Ibănești. În paralel, urmează și cursurile Școlii Gimnaziale "Augustin Maior", secția muzică și arte plastice, din Reghin, unde este elevă tot în clasa a doua și studiază vioara. Un domeniu spre care a fost îndrumată de Simona Ilić, când, la dansuri populare, a observat că are ureche muzicală. Apoi, a aflat că se fac înscrieri la școala de muzică din Reghin. Și s-au dus acolo.

“Am mers chiar pe noroc pentru că apoi am aflat că părinții investesc o grămadă de bani ca să-i pregătească pe copii pentru examen. Au fost 40 de copii pe zece locuri. La pian, doamna directoare apăsa clapele și ea trebuia să spună notele muzicale (dar fără să vadă clapele). Nu era ușor, apăsa pe 3, 4 clape odată și Gizella trebuia să recunoască notele. Cealaltă probă a fost să cânte”. A fost admisă. A mers doar cu ce știa de la școală, de acasă, fără pregătire suplimentară, dar a recuperat, sub îndrumarea profesoarei Màthè Zsuzsana. Studiază muzică populară și clasică, iar din clasa a V-a, va aborda pianul și orchestra.

Puțin mai târziu, a primit o vioară din partea firmei Gliga-Instrumente Muzicale, după ce Simona i-a scris lui Vasile Gliga pe pagina de Facebook, povestindu-i despre Gizella, de rezultatele bune și înclinația ei spre muzică. Acesta i-a răspuns și s-au întâlnit pentru că a dorit să o cunoască pe fetiță. I-a urat mult succes, a încurajat-o să-și urmeze pasiunea, au făcut o poză împreună și, în scurt timp, la Reghin o aștepta o vioară nouă, proaspăt lăcuită. De atunci, Gizella s-a dedicat trup și suflet vioarei și exersează câte două ore pe zi.. Anul trecut a fost singurul copil din clasa întâi care a mers la Concursul Național de Interpretare a Muzicii Românești Sigismund Toduță - Bistrița. "Au avut încredere în ea și au dus-o la concurs, unde a primit mențiune”, zice cu mândrie Simona și tânăra artistă îmi aduce mapa cu diplome, pe care le păstrează cu mare grijă. Desigur, uneori trebuie să i se mai reamintească sau să mai insiste pe lângă ea să exerseze, dar alteori nu mai poate fi oprită. Cum se întâmplă acum, când pregătește concertul pentru final de an.

"Este un copil serios, care muncește foarte mult, are mereu temele făcute și este întotdeauna pregătită, deși are un program încărcat", spune Rodica Gliga, învățătoarea Gizellei. "Îi plac mult activitățile extrașcolare și este printre primii când au de făcut ceva, de confecționat o felicitare. Îi place să se implice". La începutul anului a fost aleasă șefa clasei. Nu doar pentru notele pe care le avea (este printre primii din clasă, dar sunt și alți elevi buni care puteau fi aleși dacă acesta era unicul criteriu), dar și pentru felul ei de a fi, pentru exemplul pe care-l oferă colegilor. Gizella este modestă, săritoare și vrea să ajute, iar copiii au simțit lucrul acesta și au îndrăgit-o. În plus, o respectă și apreciază pentru ceea ce face și sunt mândri când este invitată să cânte la vioară la diverse activități.

- a consemnat Adina Brânciulescu

Vârstnic, matur și tânăr. Trei perspective asupra lumii care pun față-n față nostalgia trecutului, obiectivitatea și spiritul practic al maturității și entuziasmul tinerei generații. 

“Ș-apoi, când era să dejghiocăm cucuruzii, meream în seara asta la noi, în seara cealaltă la altul și doamne, fain era, și doamne, bine era, și-apoi spuneam povești, de-ale lui Ion Creangă sau nu mai știu ale cui erau, că nu mai mi-aduc aminte, și citeam, și care știam povesteam, că ăi bătrâni nu știau carte și ascultau. Eu citeam povești, le țineam minte și apoi le povesteam. Și toți tăceau când le spuneam povestea. Povestea porcului, povestea cu ce făcea Ion Creangă (Amintiri din copilărie), povești d-alea de care erau în cărți, că nu erau filme, că și filmele tot din poveștile alea sunt făcute. Ai doamne, bine mai era! Aș mai vrea să mă fac o dată  la 20 de ani, la 18 ani, să mai fiu o dată la 16 ani, dar cu mintea de amu’.” Serile copilăriei și ale adolescenței, așa cum și le amintește Floarea Cofariu (76 de ani, foto), împrumută ceva din atmosfera și nostalgia amintirilor lui Creangă, pe care le citea sau povestea în timpul lucrului. Întotdeauna la curent cu ceea ce se întâmplă în sat, în țară, în lume, urmărind cu aviditate știrile și evenimentele de la televizor, pe care le trece prin sita viziunii, a interpretărilor și judecăților personale, este unul dintre cei mai informați oameni pe care-i cunosc. De data asta însă, discuția alunecă în trecut, la vremurile în care era tânără, în care lucrurile aveau altă rânduială.

 “M-am născut acasă, în Orșova. Pe atunci, era moașă adevărată, o chema Floricică. Nu era casă de nașteri, nu era nimica. Era doctor, dar era departe. Și moașa venea și sta cu lăuza câte două-trei zile. Ea înfășa și ea spăla copilul. Pe când știa ori când era anunțată (că în sat se știa și doar moașa era din sat), venea la femeia care năștea și apoi stătea vreo trei zile cu ea. Nu erau muieri tinere să facă copii atuncea. Erau mai bătrâne. Făceau copilul când erau către 20 de ani (dar mama s-a măritat degrabă. S-o măritat degrabă c-o fugit la Hodac, o fost de 16 ani).”

“Noi ne făceam păpuși din cârpe. Și tot din cârpe făceam capul la păpușă, și aici îi făceam ochi, nas, o umpleam cu ceva ca mâini și la picioare și aia era păpușa. Ne mai jucam cu coceni de porumb, aia chiar nu ți-o spune nimeni. Făceam casă, făceam colibă, boldă. Nu mari, dar așa le ziceam noi. Asta era tot jocul nostru iarna, în casă. Vara, afară, ne jucam de-a prinsea. Ăla era jocul ăl mare. Și puneam toți degetele așa și spuneam Ala bala portocala, ieși fetiță la portiță, că te-așteaptă Talion, Talion, fecior de domn, cu căruța Radului, cu caii-mpăratului, în mijlocul satului/ Clan, clan dorobanț, Ai rămas cu capu-n lanț. Și-atunci ceilalți fugeau și el prindea. Sau mai ziceam Unuligu – Unuligu donuligu, tu pal te, ti bo labo omo ne, eis boc plin de smoc, șais bes boc. Și ăl care rămânea de șais bes boc trebuia să-i prindă pe ceilalți. Mai era jocul cu ascunsu, cu fugitu, ne dădeam peste cap. Mergeau cu vitele, cu oile, cu caprele și ne întâlneam, Făceam trăsnăi. Stricam căpițele oamenilor. Chiar făceam prostii, numai chiar cât nu le dădeam foc. Erau exact povești din copilărie.”

“De când am fost de zece ani, am căpălit și am secerat și mâna mi-am tăiat-o cu secera… Nu că-i mai și ajutam pe părinți... că numai alea erau jucăriile noastre alea mari! Și cântam acolo, la căpălit, la secerat, și făceam clacă și meream unii la alții. Amu’ seceram la ăla, apoi la ălalalt. Și acolo mâncam, întindeam masa, fața mesei jos, și puneam pită și slănină și brânză și ceapă și, care avea, erau muieri de-avea viteu, aducea lapte acru, de-ăla cu smântână și puneau o oală de lut și cu linguri, și toți din oala aia mâncam lapte scopt. Era acolo câte o muiere bătrână care făcea în cuptor și-apoi ne făcea câte o pupăză."

"M-am măritat la 19 ani, la 20 de ani l-am născut pe Nicu. Că atunci nu mereau fetele la școală atât, dacă erai de 20 de ani erai fată bătrână. Adică, se spunea că nu mai are pețitori la vremea aia. Am fost la școală, dar n-am fost la școli înalte și am mers la Gurghiu (de la a patra la a șaptea). Și clasele I-IV în sat, la Orșova. Nu le-am gătat pe toate șapte că am început să am probleme cu ochii. La școală m-am trudit tare și eu am avut de mică vederea de aproape, nu de departe. Mă trudeam să citesc, să învăț și au început să deraieze ochii, că nu era ca acum oftalmologie. M-a dus tata la ochi, Reghin, și i-au spus că îmi trebuie făcuți ochelari. Și atunci nu se purtau ochelari, cine purta ochelari era vai de capul lui în sat! Și nu m-a mai dus nicăieri. Și au început ochii să-și revină, nu mi-o mai tremurat vederea și-am cusut, și-am țesut și-am făcut toate elea. Dar și aici, când mi-am făcut ochelari, că eram de 30 de ani, erau muieri d-alea bătrâne care nu purtau ochelari, care ziceau că „no, las, că aia numa' de mândră poartă ochelarii”. Că adică sunt mândră că am haine faine și d-alea care nu mai erau, că mama mi-o făcut și cătrânță, și șorț, și poale, și cămăși și tot ce trebuia!"

"Eu m-am îmbrăcat așa, țărănesc. La nuntă, niciodată nu ne-am dus cu altfel de haine. Niciodată, până la Revoluție. După Revoluție, atunci a fost ultima oară când ne-am îmbrăcat țărănesc, ne-am dus până la Tîrgu Mureș la Polivalentă. Așa, în țărani, eram o cursă de țărani. Acum, rochiile, care mai de care mai stufoase! Parcă-parcă te gândești că au început iar să se îmbrace autohton. Că n-o fost Revoluție, o fost un fel de nebuneală. Ce-o fost mai prost și mai rău, o luat din America și din țările alea cu democrație de 200 de ani." 

"La nunta mea, a fost Nicu născut. Amândoi eram betegi, și nu am putut să făcem nunta cu călăreți, așa cum era de făcut. Am făcut-o numai cu năframă, fără șlaiăr, am avut o rochie cusută toată în albastru, cămașa în albastru. Era făcută acasă. Inele și d-alea, verighetă, nici n-am avut."

"Mâncarea preferată era când făcea mama, în fiecare seară, păsățel (griș) ori tăiței în lapte. Acum, îmi place ce mai pot mânca, dar cel mai mult zeama de fasole făcută cu os."

"Am călătorit aproape toată țara. Prima oară m-am dus cu tata, fie iertat, la Satu Mare, la Zaharie, că a făcut acolo școală de tractorist, vreo șase luni (tata a fost ordonanță la un general. Nu știa carte, dar era mai deștept decât alții care știau carte). O dată m-am dus cu tata și a doua oară m-am dus singură cu trenul. Dar nu aveai legătură și m-am dus la Deda și apoi la Satu Mare. Nu mă temeam de nimic. Aveam vreo 23 de ani, eram și tare, eram și mare, nu putea pune nimeni mâna pe mine, dar și acum mă întreb: cum m-am dus eu atunci? Dup-aia am umblat cu mașina, că am avut mașină, și acum știu toată țara, am fost la București (de câte ori!), la Târgu Neamț și la Piatra Neamț, Satu Mare, Baia Mare, către Banat. Am umblat foarte mult și ce nu am umblat, știu unde e de pe hartă. Știu și de la școală, eram foarte bună la hartă, la geografie.”

"Ce planuri să mai am??? Ăsta mi-i planul, ăsta pentru făcut aer la creier, că nu am oxigen la creier. 16 ore trebuie să consum pe zi.”

"Cel mai scump lucru pe care l-am cumpărat pentru mine a fost o îmbrăcăminte cu blană, strălucitoare. Am văzut-o, mi-a plăcut și numai cu gândul la ea eram. A doua zi, că nu am putut să viu fără întrebare, am zis: Mă lași să mă duc să-mi iau? Atâta era de faină, a fost cea mai scumpă și mai dragă haină a mea.

“Copiii să fie sănătoși și să-i putem ajuta, restul vin ele treptat”. Preocupările, dorințele și proiectele Florinei Gliga (44 de ani) gravitează în jurul familiei. Observă cum schimbările din jur, din lumea în care în care trăiește, au loc tot mai rapid, iar pentru asta nu este nevoie de comparații între cum este acum și cum era pe vremuri. Este suficient să-și privească cei doi băieți, pe Sergiu (21 de ani) și Dragoș (6 ani) - foto, ca să vadă cât de diferită este copilăria unuia față de a celuilalt.”

"M-am născut la maternitatea din Ibănești Sat. Suntem trei frați – doi băieți și o fată. Am urmat opt clase aici, la Isticeu, pe urmă Liceul Agricol (clasele 9 și 10) și apoi Numărul 2, la Reghin (clasele 11, 12). Concomitent, la Arad, am umat școala de coafură, frizerie, manichiură, pedichiură, timp de un an și jumătate. O lună pe trimestru mă lăsau de la școală și puteam merge și la Arad.”

"Mama, de mici ne-a învățat cu munca. Duceam lemne în casă, nu aveam apă și mergeam la fântână după apă cu găletuța, o ajutam în grădină, te miri ce făceam, smulgeam o buruiană, mergeam să clătesc ceva la apa, acolo în spate. Dar bine, ea era cu noi, nu ne lăsa singuri.” 

"Îmi aduc aminte de o păpușă care cred că și acum este acasă, la maică-mea. Și cu aia eram, non-stop, era primită de la o mătușă de la bucurești și nu erau foarte multe jucării. Ne jucam afară, mai ales iarna. Făceam trambulină, mergeam la sanie, la schiuri, făceam fotolii din zăpadă și stăteam acolo, făceam cuptor, adică așa zăpadă mare era că puteai să faci așa un bulgăre mare, apoi îl scobeam înăuntru și intram și stăteam acolo. Sunt lucruri de care-mi aduc aminte cu drag.”

"Nu erau atâtea dulciuri cum sunt acum. Dulcele nostru, al copilăriei, era pâinea cu dulceață. Făcea maică-mea de mâncare, făcea orice, mâncam, dar nu trecea jumătate de oră - o oră și... pâine cu dulceață. Toți copiii care erau la joacă mâncau pâine cu dulceață. Ne mai făcea plăcinte, googoși sau cozonac, dar dulcele rapid râmânea pâinea (sau biscuiții) cu dulceață. Preferatele mele erau prăjitura cu nucă pe care ne-o făcea mama (a rămas și acum prăjitura preferată a tuturor fraților) și clătitele.”

"M-am măritat la 21 de ani. Când l-am născut pe Sergiu, care totuși are 21 de ani, era o mămică și la 42 de ani avea primul copil. Acum nu mi se mai pare, dar atunci mi s-a părut ciudat. La nuntă, am fost îmbrăcată în mireasă, am avut chemători, altfel nu se putea, și am avut și tineri în costum popular care au jucat cât a fost cununia în biserică.”

"Odată ce ai familie, vrei nu vrei, trebuie să gătești, nu ai ce face. Supe, ciorbe, băieților mei le place tocănița de pui cu mămăliga sau păpăraie cu varză murată. De multe ori mă gândesc la cum mâncau bătrânii. Erau foarte echilibrați. Tăiau un porc și dintr-un porc mâncau tot anul. Acum, sunt care taie porcul și-l mănâncă în două luni. Deci e o diferență! Una este să mănânci de trei ori pe zi numai carne-carne-carne și alta e ca dintr-o bucată să mănânce toată familia, chiar dacă erau mai mulți. O bucată era făcută cubulețe mai mici, cu un pic de untură, întindeau acolo, puneau mai multă mămăligă și se săturau. Acum se face mâncare multă, dar și risipă multă. Și mai ales de sărbători este risipa foarte mare. Se lucrează mult, să gătește mult și, chiar dacă ai musafiri, nu reușești să mănânci tot ce ai făcut.”

"Mă uit la Sergiu (21 de ani) și la Dragoș (6 ani) și văd cât de mult s-au schimbat lucrurile și cum s-au schimbat copiii. Dragoș este în stare acum, la șase ani, să descarce orice aplicație de pe un telefon sau tabletă dacă îl lași, dar eu nu prea îl las. A avut tabletă o perioadă, dar am văzut că tindea să devină dependent. Sergiu (21 de ani) în schimb, se juca, avea copii prin vecini, se dădea mult cu bicicleta, își făceau vara cort, dormeau vara acolo. Avea diferite activități, dar acuma, cu Dragoș, dacă-i trebuie un copil, trebuie să-l chem eu să vină. Nu se mai știu juca, trebuie să stau eu cu ei, să le dau idei de jocuri, se plictisește repede. Cred că asta este prima diferența. Sergiu se juca foarte mult singur, chiar dacă nu avea copii lângă el, Dragoș nu știe. Dacă eu nu stau cu el să mă joc, nu știe să se joace, dacă cheamă un copil, tot de vârsta lui, trebuie să le arăt – faceți asta, faceți asta!”.

"Am călătorit mult în țară și de câteva ori și în străinătate. Cel mai mult mi-a plăcut într-o excursie în Israel, deși la început nu am fost foarte încântată. Dar acum, zic că toată lumea ar trebui să ajungă o dată în viață. Simți o încărcătură energetică specială. Am mai fost în Ungaria. În țară, am vizitat multe zone. Avem multe locuri frumoase, nici nu ajungem să le vizităm pe toate, doar că nu știm să le punem în valoare. Mi-au plăcut mult zona Maramureșului, mănăstirile din Moldova și zona Mării Negre deși nu știm să o promovăm cum ar trebui.”

"Când vine vorba de modă, știi cum se zice - fiecăruia îi stă bine cum îi place, cum se simte bine. Că degeaba e ceva la modă dacă pe tine nu vine bine. Fiecare trebuie să se simtă bine în pielea lui.”

"În primul rând, trebuie să fim sănătoși. Copiii să fie sănătoși și să-i putem ajuta, restul de lucruri vin treptat. În primul rând sunt planuri pentru familie, gospodărie, firmă și apoi celelalte. Degeaba îți zici că eu am un plan, nu știu ce idee, și nu ține de familie. Mai greu, odată ce ai familie. Îl faci și pe ăla, dar când îi vine timpul sau locul.”

"Cel mai scump lucru pe care l-am cumpărat pentru mine... Nu pot să spun. Nu am făcut excese, am învățat să fiu temperată. Am avut întotdeauna ce mi-am dorit, fără să-mi iau lucrurile cele mai scumpe. Poți să fii elegant și bine îmbrăcat cu haine de la un magazin normal, numai să știi ce îți stă bine și cu ce îți stă bine. Și să ai atitudinea potrivită! Eu de părerea asta sunt.”

Maria Petronela Ilić are 21 de ani, este studentă în anul trei și prioritățile ei sunt finalizarea studiilor și realizarea profesională. Îi place să călătorească, să petreacă timp cu prietenii și pasiunea ei este fotografia. 

"Am 21 de ani. M-am născut în Hunedoara. Frați biologici nu am. Mama mea fiind asistent maternal, de la vârsta de 3 ani, am crescut cu copii în plasament, pe care i-am considerat frați.” 

"Jocurile copilariei mele au fost Şotron, De-a v-aţi ascunselea, Țară, ţară, vrem ostaşi!, Raţele şi vânătorii. Ca jucarii, preferam mașinile.” 

"Sunt studentă în anul III la Universitatea “Petru Maior” din Tîrgu Mureș, Facultatea de Inginerie, specializarea Inginerie Economică Industrială. După terminarea facultatii, m-am gândit să continui studiile, înscriindu-mă la master, specializarea Managementul sistemelor calității. Legat de ce îmi doresc sa devin, am rezolvat această dilemă din anul 1 universitar, când am decis să mă înscriu la stagiu de practică în cadrul companiei Kastamonu din Reghin. Am făcut practică și în următorul an, iar anul acesta am decis să mă angajez în domeniul producției în cadrul aceleiași companii. Pot spune că fac parte dintr-o generație norocoasă, o generație în care firmele își caută studenți și se oferă să le asigure un loc de muncă după finalizarea studiilor.” 

"Căsătoria nu intră în proiectele mele din viitorul apropiat. Nu cred că există o vârstă optimă pentru a te căsători sau pentru a avea copii. Spun asta deoarece consider că acest lucru depinde de mentalitatea fiecăruia. Pentru mine, căsătoria și copii reprezintă anumite responsabilități la care nu vreau să mă gândesc înainte de a mă realiza profesional.”  

"Puținul timp liber pe care îl am, îmi place să mi-l petrec cu prietenii, călătorind, ascultând muzică, mergând la spectacole, uitându-mă la meciuri de fotbal. Când vine vorba de muzică, aș sta ore întregi să povestesc. Sunt iubitoare a tot ceea ce înseamnă muzică populară. Printre artiștii mei preferați , țin să îi mentionez pe: Costel Popa, Florin Vos, Ioan Dordoi, surorile Suzana și Daciana Vlad, Ovidiu Furnea și, desigur, frumoasa noastră ibășteancă, Florina Oprea.” 

"În general, îmi place să mă îmbrac comod. Comod pentru mine înseamnă Boyfriend Jeans și o bluza lejeră, deși am momente când până și cele mai strâmte haine mi se par comode. Când vine vorba de eleganță, cred că eleganța constă prea puțin în ceea ce îmbraci. Totuși, zic că hainele de satin dau o notă de eleganță.

"”Nu pot spune că am o anumită mâncare preferată, dar dacă ar fi să aleg, aș prefera pizza. Nu sunt cea mai bună prietenă cu bucătaria, dar la mâncăruri de bază mă descurc. Chiar dacă am crescut la țară, nu am prea avut tangențe cu gospodăria, deoarece se ocupa mama de asta. Când eram mică, îmi amintesc că un plan de viitor era acela de a avea o fermă în mijlocul naturii.” 

"Începând cu excursiile din clasele primare până acum, am ajuns să văd aproape toate zonele din România. Nu am fost în Maramureș, dar mi-am propus să ajung în viitorul apropiat în zonele folclorice de aici. La sfarșitul lui 2017, am trecut granițele tării, alegând ca destinație Parisul. Fiind o iubitoare de natură, continui să cred că Valea Gurghiului este una dintre frumoasele zone ale țării.” 

"Îmi place să investesc în amintiri, de aceea pun preț pe călătorii. Am și o pasiune pentru fotografie pe care, cu timpul, sper să o dezvolt. Cel mai scump lucru care l-am cumpărat pentru mine a fost aparatul foto, DSLR NIKON 5300. A costat 2.800 de lei, destul de mult pentru bugetul meu de studentă, dar sunt fericită că am investit în ceea ce îmi place.”

Colindele și urările de Crăciun au răsunat pe 26 decembrie în Căminul Cultural din Ibănești, umplând de sfântă bucurie sufletele celor prezenți.

Pe scena căminului cultural au urcat și ne-au încălzit sufletele cu colinde vechi, de pe Vale, grupul folcloric "Ibășteana", corul Bisericii Ortodoxe Ibănești Sat, corul Bisericii Greco Catolice, corul Bisericii Ortodoxe Isticeu, corul Bisericii Ortodoxe Ibănești Pădure, corul Bisericii Ortodoxe Dulcea și grupul de colindători ai Asociației Culturale Toaca Văii Gurghiului. 

În cadrul spectacolului, a avut loc și premierea elevilor de liceu cu rezultate deosebite la învățătură - media peste 9, aceasta reprezentând media de admitere la liceu pentru elevii aflați în clasa a IX-a sau media generală a anului de studiu anterior pentru cei din clasele: a X-a, a XI-a și a XII-a - o inițiativă a Asociației "Izvor de Viitor". Au fost șapte premianți: Ujică Ioana-Antonia, Haboczki Petrișor-Nicolae, Todoran Oriana-Ioana, Todoran Dorinel-Vasile, Suceava Antonia-Maria, Gliga Mihai Nicolae, Gliga Paula-Denisa.

În continuare, ne-au mai colindat Angel Avram și Marcel Crăciunescu, surorile Suzana și Daciana Vlad și îndrăgita Florina Oprea. Crăciun străbun, ediția a doua, s-a încheiat în colinda și cântecele pline de viață ale Oanei Tomoioagă.

Elevii clasei a VII-a, de la Școala Gimnazială Ibănești Pădure, au vizitat și au oferit astăzi cadouri copiilor de la Așezământul Social "Casa Maria", din Reghin.

La inițiativa profesoarei Cameliei Petra, diriginta clasei, elevii, ajutați de părinți, au făcut 19 pachete în care au pus ce au considerat că ar fi util și că ar aduce bucurie copiilor de la așezământ: jucării, haine, încălțări, dulciuri, obiecte de igienă etc. "Haideți să le facem o bucurie acestor copii, am spus clasei, să le oferiți ceea ce v-ar face pe voi bucuroși! Am lansat ideea, iar ei au fost foarte încântați și receptivi", spune Camelia Petra. "Vreau să învețe să aprecieze ceea ce au și li se oferă".

O întâlnire emoționantă

Timeea (10 ani), Vlăduț (9 ani), Ana (9 ani), Iosif (6 ani), Anita (11 ani), cinci copii cu priviri mature, primesc cadourile de la opt reprezentanți ai clasei: Chirteș Alex, Chirteș Paul, Horga Cristina, Suceava Andrei, Suceava Alexandru, Frandeș Veronica, Dan Casian, Chirteș Mihnea, vizibil emoționați și impresionați. Le primesc liniștiți, cuminți și mulțumesc politicoși. Nu insistă să le desfacă, știu că trebuie să aștepte până după masa de prânz. Totuși, micuțul Iosif și Vlăduț, care-și țin strâns în brațe pachetele, reușesc să arunce un ochi în cutiile primite (și, la plecarea noastră, să se strecoare în camere și să le studieze în amănunt).

Cei opt elevi ascultă (și nu se abțin de la a face comparații cu propriul lor program) despre cum copilașii din fața lor, când se întorc de la școală, se schimbă de haine, le aranjează singuri, le pun la loc, se uită la televizor doar până la ora mesei, apoi se odihnesc, își fac temele, fac ordine, după care se joacă pe calculator doar o jumătate de oră. Nu sunt de față toți copiii de la așezământ pentru că o parte dintre ei sunt încă la școală, iar cei mari sunt plecați la liceu sau la facultate în Tîrgu Mureș sau Cluj. Dintre tinerii care au crescut aici, îndrumați de un personal pe care-l numesc "mami" și "tati", unii studiază acum la Asistență Socială (Masterat), Teologie (anul IV) sau sunt la liceul sportiv din Tîrgu Mureș. Când au vacanță, vin acasă - aici, la așezământ.

La prima vedere, văzând pătuțurile, papuceii și jucăriile celor mai mici dintre locatari, ai impresia că ești într-o grădiniță. Dar ceva lipsește... ceva ce "mami" și "tati" încearcă să suplinească. "Nu înțeleg, dar cum să-ți lași copiii?", întreabă Paul Chirteș pe drumul de întoarcere. Auzindu-l, am știut că diriginta lor și-a atins scopul: vizita clasei a șaptea de la școala din Ibănești Pădure la copiii de la Așezământul Social "Casa Maria" a fost o faptă bună, de Moș Nicolae, dar și exercițiu de generozitate, de bunătate, de compasiune, o experiență complexă care i-a pus pe gânduri și i-a făcut să-și pună întrebări despre ceea ce se întâmplă în jur.

60 de secunde, atât au la dispoziție ca să plece în cazul în care trebuie să intervină. Nu au voie să depășească minutul nici măcar cu o secundă. Timpul se dublează “generos” noaptea, la exact 120 de secunde.

Din momentul în care primesc apelul, gândesc în secunde. Fiecare știe care este rolul lui, cine conduce, cine ia monitorul, panica nu-și are locul. Pe drum, până la locul de intervenție, stabilesc felul în care vor acționa, iar în cazul în care nu au acces cu ambulanța până în apropierea victimei, stabilesc care dintre ei duce geanta-rucsac de 12,5 kilograme, monitorul de 9 kilograme, tubul de oxigen portabil, aspiratorul și, în funcție de situația care le este raportată prin tabletă, atelele, targa metalică, salteaua vacuum etc.

În mașină și în geanta de intervenție totul este în ordine perfectă. Orice lucru are locul lui, îl găsești și cu ochii închiși. Așezarea este identică în toate mașinile, astfel încât, dacă sunt nevoiți să ajute un echipaj din altă parte știu imediat unde găsesc instrumentele de prim ajutor, fără să piardă timp căutându-le. SMURD înseamnă intervenție rapidă, iar timpul câștigat poate să însemne vieți salvate: echipajul primește apelul, cu un diagnostic primit pe baza informațiilor furnizate de persoana care a sunat - diagnostic care nu este întotdeauna cel corect, pentru că adeseori cei care sună la SMURD sunt speriați și nu descriu corect starea victimei -, în maxim 60 de secunde au plecat la fața locului, evaluează funcțiile vitale, acordă primul ajutor și transmit datele înainte de plecarea la spital. Corectitudinea, precizia, colaborarea, spritul de echipă și sincronizarea (nu este timp de explicații suplimentare, uneori este suficient un schimb de priviri între ei) sunt cruciale, pe baza informațiilor pe care le transmit, personalul din spital știe ce măsuri trebuie să ia.

EPA SMURD Ibănești

Mircea Dan, Olimpia Dan, Nicolae Murar, Roxana Pop, Melania Ganga, Ionel Farcaș, Ioan Zoltan, Dinu Pop, Dorin Pop, Daniel Pop, Paul Dan, Marin Oltean, Radu Pașca, Costel Todoran, Ionuț Hărsan - ei sunt echipajul de prim ajutor (EPA) SMURD Ibănești. O ambulanță plus 15 oameni căliți, cu suflet mare, care deservesc aproximativ 15.000 de oameni (comunele Gurghiu, Hodac și Ibănești)! Înființat în anul 2000, SMURD Ibănești este primul echipaj EPA de la nivel național și este finanțat de către comunele Ibănești, Hodac și Gurghiu prin Asociația Comunităților Văii Gurghiului. Au început cu patru șoferi angajați și restul de patru membri ai echipei, asistenți de la dispensare, erau voluntari. Primeau solicitările prin centrală, apoi direct, pe fix, după care pe telefonul mobil, acum prin 112 (prin stație și, cel mai recent, prin tabletă). Cât vorbesc cu ei, Mircea Dan, șeful EPA SMURD Ibănești, de 11 ani membru SMURD, nu lasă tableta din mână. Nici până în pragul ușii nu merge fără ea.

De cinci ani încoace, au observat o creștere a numărului de cazuri de reacții alergice la înțepături de albine și viespi, dar și la medicamente și mâncare. Cazuri foarte grave sunt amputările involuntare - la circular, de exemplu - pentru că într-o astfel de situație intervenția trebuie să se facă în 2-3 minute (dacă este secționată artera, sângele țâșnește ca dintr-o fântână). Cum fac față acestor situații, nu au momente de slăbiciune? “Trebuie să fii imun”, spune Nicolae Murar, paramedic, cu pregătire de asistent medical. “De acest lucru depinde viața omului din fața ta. Nu ai timp să arăți slăbiciune, să fii impresionat, trebuie să acționezi imediat, în secunde!” În cazul unei intervenții în care victima ar face parte din familia unui membru SMURD, acesta nici nu ar fi lăsat să ia parte la intervenție. Ar fi speriat, marcat de eveniment și ar pune în pericol misiunea. Indiferent de cât sunt de căliți, copiii oricum șochează și, din păcate, au avut și astfel de cazuri: o fetiță de trei ani care și-a băgat mâna în oala cu ciorbă, copil care a căzut peste motofierăstrăul pornit și și-a despicat nasul, buza și bărbia etc. De altfel, în fiecare an dau evaluare practică, teoretică, psihologică, iar dacă iau sub șapte, repetă cursul de pregătire.

“Nu te sperii, nu te pierzi cu firea?”, o întreb pe Olimpia Dan. Fostă profesoară de limba română, absolventă de română-engleză, a urmat cursul obligatoriu de patru săptămâni, de pregătire practică și teoretică, și, în urmă cu doar câteva luni, la începutul lunii septembrie, a intrat în SMURD. “Eram sensibilă, dar am devenit mai dură, mai puternică. Am văzut arsuri, tăieturi, zgârieturi pe față, fracturi, dar m-am descurcat la toate. Când îmi văd copiii bolnavi, sunt panicată, dar la serviciu, când avem intervenții, sunt calmă și acționez. Nici n-ai cum altfel, nu ai timp să-ți pui întrebări, să te gândești la altceva decât la ceea ce se întâmplă sub ochii tăi, când un copil rănit strigă și mama lui plânge. Am devenit și mult mai rapidă, nu mai pierd timpul. Înainte, dacă trebuia să mergem undeva, îmi lua o oră să mă hotărăsc cu ce mă îmbrac, cum mă aranjez, acum, în câteva minute, sunt gata.”

Totuși, sunt situații în care eficiența, rapiditatea, sângele rece și priceperea nu sunt suficiente. „Niște ore de prim ajutor în școli ar fi de mare folos”,  spune Mircea Dan. "De multe ori, viața unui om depinde de ceea ce face persoana de lângă el, care-i poate acorda primul ajutor până ajungem noi, iar o instruire în acest sens, încă din școală, ar fi un lucru foarte bun."

Concursul de orientare turistică, rezultatul parteneriatului dintre Casa de Cultură a Studenților (CCS), Târgu Mureș, și Primăria Ibănești, a ajuns în acest an la ediția cu numărul șapte.

Ceața deasă învăluie pădurea, iar ploaia măruntă și rece nu dă semne că ar vrea să se oprească. Cerul este mohorât. Începutul de zi nu este încurajator pentru organizatorii concursului de orientare turistică de la Fâncel. Măcar nu bate vântul...

"Am pornit cu roua-n picioare/ Ca să cânt un cântec de soare ("Mugur de fluier", Phoenix) 

În casa Ibănești, soba dogorește și se cântă Phoenix la chitară. Marius Cigher, lector la Facultatea de Geografie, Universitatea Dimitrie Cantemir din Târgu Mureș, și președinte al Asociației Speologice "Geoda" nu pleacă nicăieri fără chitară, așa că participanții, după ce li s-a explicat traseul, s-au familiarizat cu hărțile, posturile și procedura de compostare a fișelor, se așază comod, fiecare pe unde poate, ca să-i asculte cântările. Între timp, Sorin Botoș, multiplu campion - național și balcanic - la orientare turistică a plecat să amplaseze posturile și să vadă cum se prezintă terenul. Pregătirile sunt atent supravegheate și coordonate de Simion Gergely, directorul Casei de Cultură a Studenților, Târgu Mureș.

"Să nu vă gândiți că e un lucru foarte complicat, vreau să vă simțiți bine și sperăm că o să fiți pasionați de partea de orientare și că o să participați și de acum încolo la astfel de competiții", le spune Simion Gergely participanților înscriși la două categorii - studenți și juniori (la juniori este vorba de 26 de elevi din clasele V-VIII de la Ibănești și Ibănești Pădure, însoțiți de Florin Pop, profesor de educație fizică la Școala Gimnazială Ibănești).

Andrei Zekany este student în anul șase la Medicină, în Târgu Mureș, și este din Maramureș. Are un tricou albastru pe care scrie "Hai afară", mesaj care reflectă pasiunea lui pentru mișcare și natură. Participă des la crosuri și ca voluntar în organizarea de acțiuni care se desfășoară în natură. "Este vineri și am vrut să mă relaxez. Așa că m-am înscris în concurs și am ajuns în Ibănești". Crede că o să câștige? "Experiență, în mod sigur că da!", îmi răspunde și se îndepărtează strigându-le celor din jur să-și lase telefoanele deoparte. "Sunteți în natură, ce nevoie aveți de ele?"

Se dă startul concursului de orientare turistică 

Sorin Botoș se întoarce de pe traseu, anunță că nu sunt probleme și că posturile sunt vizibile. Mai explică încă o dată, punctual, zona de concurs pe harta de orientare pusă la dispoziție de Primăria Ibănești: porțiunea de creastă și platoul de deasupra (se urcă prin spatele Pensiunii Ovidiu și Paula și se coboară pe partea cealaltă) și cele două trasee - A pentru studenți, traseu de 1.900 metri, cu opt posturi, și B pentru juniori,1.500 metri, cu cinci posturi.

Dan Vasile Dumitru, primarul comunei Ibănești, care mărturisește că este familiarizat cu competițiile de orientare turistică și cu regulile acestora pentru că a participat la astfel de concursuri, și viceprimarul Marius Gliga urează succes tuturor concurenților. Florin Pop încurajează juniorii și se asigură că au înțeles regulile și zona de concurs. Ultimele detalii sunt puse punct și... se dă startul! Concursul este deschis de Maria Matei, din clasa a șaptea, Ibănești Pădure. După un minut pornește concurentul numărul doi, după un alt minut concurentul numărul trei și tot așa. Câștigă cel care obține cel mai bun timp. Cine ratează un post este descalificat. Maria țâșnește ca din pușcă spre primul post.

"Orientarea turistică nu este doar o activitate în natură, este un antrenament foarte bun care dezvoltă capacitatea de a lua decizii imediate - ești doar tu, cu harta, și doar tu poți să iei decizia, în cel mai scurt timp, nu o ia nimeni pentru tine", spune Sorin Botoș. Nu este un simplu exercițiu de alergare și de trecere pe la câteva posturi, este o disciplină care dezvoltă orientarea și simțul de observație, deoarece harta este o reprezentare plană a ceea ce există pe teren. Aceasta conține toate elementele și detaliile de pe teren, fiind redate inclusiv curbele de nivel, concurentului revenindu-i sarcina de a o citi și interpreta cât mai inteligent, de a o transpune în realitate, de a lua imediat decizia corectă în funcțiile de particularitățile terenului, pentru a atinge toate posturile și a nu pierde timp.

Între posturile 3-33 și 4-35 este un post al studenților spre care merg țintă mulți dintre juniori, ignorând indicațiile de pe hartă. Când își descoperă eroarea, unii pierd timp, se întorc din drum la postul anterior spre a relua traseul, alții se orientează mai bine pe hartă, cum este Bogdan Truță, care-și dă seama imediat că nu trebuie să se întoarcă la postul din urmă ca să reia traseul, ci să continue pentru că drumul lui se va intersecta cu următorul post. Totuși îi pare rău – acolo și încă într-un loc a pierdut vreo trei minute. Schimbul de impresii al celor ajunși la sosire este îndelungat și aprins, iar juniorii își fac deja calculele în privința câștigătorului. Între timp, ceața se ridică și vremea se îndreaptă. Printre nori, se vede cerul albastru.

Decernarea premiilor 

Se acordă șase premii: trei premii pentru studenți - Zekany Andrei (I - iată că nu a câștigat doar experiență!), Sângeorzan Rebeca (II), Pânzariu Mădălina (III) și trei pentru juniori - Suceava Andrei (I), Truță Bogdan (II), Chirteș Ovidiu (III). Câștigătorii primesc diplome, medalii și premii constând în articole destinate activităților în aer liber. Tuturor celor prezenți le este înmânată câte o diplomă de participare.

În final, Simion Gergely îi îndeamnă pe studenți să se rupă de internet, de laptopuri și să participe și mai departe la activități care-i ajută să cunoască România, să lege prietenii adevărate (nu doar virtuale) și să se folosească de gratuitățile pe care le au la tren și transportul în comun pentru a descoperi frumusețile țării. La rândul lui, Marius Gliga îi încurajează pe cei mici să ia parte și la următoarele ediții ale competiției, iar pe studenți să ne viziteze zona și cu alte ocazii. "În acest loc se organizează Festivalul Văii Gurghiului, iar casele din jurul nostru sunt case tradiționale, reprezentative pentru fiecare comună de pe Vale. Vă așteptăm și la festival și cu alte ocazii, să descoperiți frumusețea locurilor noastre".

După atâtea emoții și mișcare în aer liber, nu e de mirare că toată lumea are o foame de lup. Ziua se încheie cu o masă caldă, la Căminul Cultural din Ibănești.

Cu blana albă, ca a unui urs polar și cu botul și ochii negri perfect conturați, de parcă ar fi desenați cu creionul dermatograf, Boika este o apariție frumoasă și impresionantă. Emană putere, dar în același timp, și multă eleganță.

Chiar dacă la început nu mă simt în largul meu alături de un câine atât de mare, nu-mi ia decât câteva minute să mă conving că este de un calm de-a dreptul "aristocratic" și, încetul cu încetul, mă relaxez. Nu este nervos în prezența mea, deși mă vede pentru prima oară. De fapt, am impresia că mă ignoră, atenția lui se îndreaptă doar spre stăpânul lui. Are  ținuta frumoasă, cu spatele drept, ușor arcuit și coada curbată. Pare pictat. În cele din urmă, își pune laba pe piciorul stăpânului și păstrează poziția secunde bune. Am impresia că face asta intenționat, că știe că îl pozez. „Când mă vede, zâmbește”, îmi spune Tudor Toma Someșan, stăpânul frumosului Boika, un Alabai de un an și două luni, rasă pură, specifică Turkmenistanului și Kazahstanului. "Ciobănescul de Asia Centrală Alabai este supranumit Câinele Domnului pentru că este un câine robust, are constituție puternică, este docil, dar poate fi și periculos, întocmai ca și Domnul, care este puternic, blând, dar și aspru." 

E mândru, îi place să fie în centrul atenției și stă la poze ca o vedetă sau... ca un campion – ceea ce și este. Nu demult s-a întors de la ExpoTurda unde a obținut locul I din 48 de concurenți. Boika este deja triplu campion (de două ori Campion Junior România și o dată internațional) și de trei ori BOB, "Cel mai bun câine al rasei". Dar nici maiestuosul Timur, de 2 ani, nu se lasă mai prejos. De la debutul din iarnă a obținut în mai multe rânduri "Excelent", iar la Expo Turda, la Clasa Deschisă Maturi, a devenit campion al României.

Mezinul Murat, fiul unui mare campion, numit King, are doar 11 luni și e un colos. Vreo 100 de kilograme aproximez. Mă privește întins, cu labele delicat încrucișate în față, după care mă ignoră. În ciuda taliei mari și a constituției solide, nu este un câine greoi. Regăsesc aceeași postură frumoasă, perfecta proporționare, spatele drept, coada arcuită, capul mândru, ridicat și mișcările elegante de la ceilalți. La Turda i-a venit și lui rândul să-și facă debutul, participarea "micuțului " fiind așteptată de cunoscătorii în domeniu. Nu a plecat cu lăbuța goală. A obținut Excelent 3. CAC (Certificat de Aptitudini pentru Campionat) și Excelent 4. CACIB (Certificat Aptitudini pentru Campionat Internațional de Frumusețe). De reținut: "Excelent  nu trebuie acordat decât unui câine care se apropie foarte mult de standardul ideal al rasei, prezentat în condiție perfectă, care dă impresia unui ansamblu armonios și prezintă un temperament echilibrat", este subliniat într-unul din ghidurile elaborate de Federația Chinologică Internațională.

Pasiunea pentru câini este împărtășită de întreaga familie, iar cei doi băieți, Antonio și Andreas, sunt prezenți și participă la competiții, fiind direct implicați în îngrijirea și dresarea câinilor. Este o muncă în echipă care implică toată familia. "În primul rând, este o modalitate să le dau încredere în ei. Apoi, o săptămână sunt cu școala, au preocupările lor, sunt cu lumea, dar în weekend au parte de aer liber, ieșiri, dresaj, pasiune și dragoste pentru câini. Vreau să le ofer o altă lume, o alternativă la cea din timpul săptămânii", spune Tudor Someșan. Când au început să participe la expoziții, au fost luați peste picior de concurență. Dar lucrul acesta i-a motivat. "Uită-te bine la câinele ăsta, va fi un campion!", i-a răspuns celui care-i jignise - pe ei și pe câini. A fost un moment neplăcut, care i-a motivat și i-a unit. "Ce ziceți, băieți, ne punem pe treabă?", și-a întrebat băieții. Și s-au pus pe treabă serios.

Foto: Relaxare, acasă. Andreas și Antonio Someșan împreună cu uriașul Murat (stânga) și Timur (dreapta) 

Canisa Someșan (Ciobănesc de Asia Centrală, Canisa Someșan A&A Alabai) este în prezent una dintre cele mai mari din țară. Are 12 ciobănești de Asia Centrală (opt câini sunt în Ibănești, alți 4 în Bistrița), la care se adaugă câțiva Rottweileri. Este înregistrată la Federația Chinologică Internațională din Belgia. La concursuri participă doar de doi ani, dar deja sunt cunoscuți în domeniu și pasionații de chinologie au așteptări mari de la ei când intră în concurs. În curând, vor acoperi și mai multe clase de arbitraj – Baby (3-6 luni), Junior (9-18 luni), Campion (de la 15 luni) și Veteran (de la 8 ani).

GALERIE FOTO (Click pe imagini ca să le măriți)

Duminică, 15 octombrie, a fost sărbătoarea Mirdatod, zi în care a fost onorată memoria lui Dumitru Todoran, promotorul fabricii, iar angajații s-au aflat la loc de cinste.

Mircea și David Todoran, cei doi frați aflați la conducerea fabricii de produse lactate Mirdatod, își întâmpină duminică după-amiaza invitații la pensiunea-restaurant Tera. Muzica se aude pe fundal, iar cei care vin sunt elegant îndrumați spre mese. Este sărbătoarea Mirdatod, o zi în care angajații cunoscutei fabrici de lactate din Ibănești sunt în centrul atenției.

Evenimentul are o dublă semnificație, iar data acestuia nu este aleasă întâmplător, deoarece în fiecare an, în luna octombrie, în preajma Sfântului Dumitru, firma Mirdatod din Ibănești onorează memoria lui Dumitru Todoran, tatăl lui Mircea și David, cel care a pus bazele fabricii și ale unei afaceri de succes. În același timp, este o ocazie pentru a-și celebra angajații.

„Această fabrică din Ibănești funcționează de 22 de ani. Avem o istorie, am început cu foarte puțin lapte, o afacere de familie. La început am lucrat doar noi - eu, fratele meu, care acum suntem acționari, împreună cu tatăl meu. Doar noi trei, apoi, la scurt timp după înființarea firmei, am avut primul angajat, și apoi au urmat și alții. An de an, lună de lună, am investit și am muncit, am dat tot ce a fost bun pentru această firmă și am ajuns, astăzi, în această familie mare, care are 110 oameni. Sărbătoarea de astăzi are două semnificații: prima este serbarea, în luna octombrie, a firmei Mirdatod, fiind făcută legătura cu ziua de naștere a tatălui nostru, promotorului firmei, iar a doua se leagă de oamenii cu care lucrăm - este o sărbătoare dedicată acestor oameni deosebiți, din această familie mare, numită Mirdatod, este un mod de a ne arăta, an de an, respectul pentru angajații noștri cu care, am demonstrat și vom demonstra, avem planuri de viitor împreună”, spune David Todoran, unul dintre cei doi acționari Mirdatod.

„Cred că o să ajungem într-o altă ligă, cu siguranță o să pășim pe o nouă treaptă în industria alimentară”, David Todoran 

Pentru Mirdatod, 2017 a însemnat o mărire de capacitate, continuând, în acest fel, trendul ascendent înregistrat în ultimii ani. De patru ani încoace, putem vorbi  de o mărire anuală de 25-30%, explică David Todoran. „Este o creștere care ne bucură, iar în 2017 suntem mândri de începerea unei noi investiții în Reghin, fosta fabrică de lapte, pentru care am făcut un proiect european. Cred că o să ajungem într-o altă ligă, cu siguranță o să pășim pe altă treaptă în industria alimentară, mărind mult capacitatea, chiar triplând-o pe cea de la Ibănești”, mai spune acesta.

Printre produsele obținute la Mirdatod (sortimente de cașcaval, brânză de burduf, urdă, mozarella, brânză de vaci, caș dulce, smântână, unt) se numără și Telemeaua de Ibănești, oficial recunoscută ca produs tradițional românesc, în Uniunea Europeană, prin Denumire de Origine Protejată (DOP).

Todoran Floarea este o femeie mărunțică și sfătoasă, Todoran Vasile Dumitru este bărbat voinic, cu un cap mai înalt decât soția lui, cu față veselă și voce puternică. 

Amândoi sunt îmbrăcați în costum popular, iar dânsa poartă șorțul pe care l-a avut când a fost mireasă. Astăzi, la spectacolul de la Căminul Cultural din Ibănești Pădure, au cântat pe scenă, cu ansamblul folcloric Ibășteana, și acum au parte de o mică surpriză din partea colegilor din ansamblu. Asta pentru că cei doi au împlinit, în luna iulie, 50 de ani de căsătorie și s-au numărat printre premiații zilei de 1 octombrie 2017, fiind unul dintre cuplurile de aur ale comunei.

Todoran Floarea: "Ne-am căsătorit pe 9 iulie 1967, dată la care am avut cununia civilă, iar pe 16 iulie a fost căsătoria religioasă. Am fost îmbrăcată tot cu șorțul ăsta, doar cămașa a fost alta. Noi am avut nunta pe tradiția de atunci: am fost logodiți, am fost miri (cum se zicea pe-atunci) și am fost mireasă cu colac."

Cum au fost cei 50 de ani?

Todoran Floarea: "Știți cum? Ca o barcă pe ocean. Se leagănă-n stânga, se leagănă-n dreapta. Dacă știi să ții echilibrul, merge înainte. Numai zile frumoase, numai duminici nu sunt, sunt și zile de marți, de vineri, dar... trec. Contează încrederea unul în altul, fidelitatea și credința în Dumnezeu."

Ce sfaturi ați da tinerilor, celor aflați la început de drum?

Todoran Floarea: "Să se ierte unul pe altul și să nu aprindă foc mare-mare din nimica, dacă seara se ceartă, să nu doarmă în paturi diferite niciodată. Că măcar, tot acolo e. Mânia de seara să n-o lase pe dimineața. Seara se ceartă, seara să se împace, că nu se știe niciodată dacă mai apucăm dimineața."

***

1 Octombrie 2017, Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice, a fost sărbătorită în comuna noastră printr-un spectacol în care s-au împletit cântul și dansul tradițional, organizat de Primăria Comunei Ibănești și Consiliul Local Ibănești, desfășurat la Căminul Cultural Ibănești Pădure. În cadrul evenimentului, cuplurile "de aur" ale comunei, care au împlinit anul acesta 50 de ani de căsătorie, au fost premiate de primarul comunei, Dan Vasile Dumitru, fostul deputat Vasile Gliga și senatorul Horea Soporan. Premiile au constat în flori, diplome, un cadou și suma de 200 de lei. 

Cele 13 cupluri premiate au fost: Todoran Ioan și Sabina Maria, Todoran Florean și Rafila, Feier Ioan și Maria, Gliga Leonte și Maria, Dan Pantelimon și Floarea, Todoran Vasile Dumitru și Floarea, Frandeș Traian și Ana, Dan Teodor și Maria, Gliga Eugen și Floarea, Gliga Petru și Elena, Dan Vasile și Maria, Dan Vasile și Elena, Todoran Vasile și Elena. 

"Cei care urcă astăzi pe scenă sunt cele mai bune exemple de urmat pentru noi toți - care respectăm și punem în valoare, așa cum și Statul și Biserica o fac - familia tradițională românească", a spus primarul comunei. "Datoria noastră, a celor care suntem implicați în destinele Văii și destinele țării e să facem bucurii. Să nu fie nicio clipă în care să nu fie bucurii, pentru că asta ne alimentează și ne face să trăim cu speranță. Multă sănătate, și în fiecare an să ne întâlnim la asemenea evenimente, și de ce nu, la Festivalul Văii Gurghiului, și la alte evenimente, oriunde putem să arătăm ceea ce este mai bun printre noi. Să aveți pace, înțelegere, în familie, în sat și toată valea să fie unită!", a spus, la rândul lui, Vasile Gliga.

Pe scena Căminului Cultural Ibănești Pădure au urcat artiștii Ionela Moruțan, Angel Avram, Florina Oprea, Denisa Gliga, Maria Neag, Andrei Romanică, Fărcaș Cristina, Grupul Folcloric Ibășteana, Ansamblul Ibășteana și Ansamblul Doina Mureșului. În cadrul spectacolului a fost organizată o tombolă, în care au fost acordate 115 premii, iar persoanele care au împlinit 60 de ani au primit câte un bon valoric de 17 lei pentru a cumpăra preparatele oferite la locul desfășurării evenimentului.

Todoran Vasile Dumitru și Todoran Floarea

În această dimineață, glasurile copiilor au însuflețit din nou școlile din Ibănești. Emoțiile au fost mari, de toate părțile - copii, părinți și cadre didactice.

Fie că și-au regăsit educatoarele, învățătoarele, profesorii și colegii, fie că trec în clasa pregătitoare și se despart de doamnele educatoare, fie în clasa a V-a, și fac cunoștință cu noii profesori, ori în clasa a VIII-a, și au în față un an dificil, copiii au pășit emoționați pragul școlii, după vacanța de trei luni. Anul școlar 2017-2018 însumează 35 de săptămâni de cursuri și durează până pe 15 iunie 2018 (clasa a VIII-a încheie anul pe 8 iunie, având 34 de săptămâni de cursuri).

"Mi-a fost așa dor de copii, nici n-am apucat să-i îmbrățișez pe toți", a spus Mariana Gliga, profesor pentru învățământ primar, clasa a treia, de la Școala Gimnazială Ibănești Pădure, ciclul primar (Isticeu), la finalul primei zile de școală. "A fost o zi plină de emoții", a mărturisit, la rândul ei, Mădălina Feier, profesor pentru învățământ primar, clasa pregătitoare din Isticeu (n.r - anul școlar 2017-2018 înseamnă un început important atât pentru elevii clasei pregătitoare de aici, cât și pentru tânăra lor învățătoare, Mădălina Feier, aflată în primul an învățământ). Deocamdată, suntem la început, trebuie să ne cunoaștem, să ne împrietenim. Dar sunt sigură că vom avea rezultate foarte bune și sunt fericită că părinții au fost drăguți, încântați și deschiși la propunerile mele. Le-am spus că vreau să avem o comunicare bună și  că trebuie să avem o relație bazată pe încredere", a mai spus Mădălina Feier. Cum a fost prima zi de școală pentru părinți? "Am avut emoții la fel de mari ca Dragoș, băiatul meu. Mă simt de parcă am trecut, odată cu el, în clasa pregătitoare", spune Florina Gliga, (și, ca o încurajare pentru Mădălina Feier, Dragoș - care este în clasa ei -, i-a spus mamei lui: "Eu vreau să treacă odată ziua asta, să vină ziua de mâine, ca să ajung la școală, să scriu și să o văd pe doamna învățătoare!").

"Fiecare bucurie și fiecare notă bună a copiilor dumneavoastră și a elevilor noștri, este o bucurie a noastră, personală. Așa cum știu și colegii mei, în fiecare zi, în cancelarie, ne bucurăm împreună de reușitele elevilor noștri, suferim împreună pentru eșecurile unora și ne dorim să vedem ce este de făcut pentru a le elimina. Un an școlar cât mai bun, dragi elevi, și, când ne vom întâlni la sfârșitul anului, să primiți toți rezultatele muncii voastre exprimate prin diplome, premii și, bineînțeles, prin satisfacția și bucuria părinților și a noastră!", le-a urat tuturor elevilor din comună, Ingrid Dan, director Școala Gimnazială Ibănești, la festivitatea de deschidere a anului școlar, de la școala din Ibănești Sat.

Modernizări la școlile din Dulcea și Ibănești Sat

Școlile din Dulcea și Ibănești i-au întâmpinat pe copii cu o serie de îmbunătățiri: acoperișul școlii din Dulcea a fost schimbat în totalitate, iar la școala din Ibănești Sat s-au făcut lucrări ample de modernizare, redimensionare și izolare. "Începem anul într-o școală comparabilă cu cele mai bune și mai moderne școli din mediul urban, de oriunde din țara asta. Interiorul s-a schimbat mult și suntem mândri că avem o asemenea școală. Ne străduim, totodată, să punem la dispoziție și o bază materială modernă", a subliniat directoarea Școlii Gimnaziale Ibănești.

“Primăria și Consiliul Local se preocupă de baza materială a școlilor, ca ele să funcționeze în condiții optime. În acest an, am reușit să finalizăm lucrările  la școala în care ne aflăm (Ibănești Sat), majoritatea dintre voi cunosc acest lucru, interiorul a fost schimbat în totalitate, a fost redimensionat, modernizat, aripa nouă a clădirii a fost izolată termic. Sperăm să reușim să izolăm și să vopsim și cealaltă parte a clădirii. La Dulcea, s-a schimbat în totalitate acoperișul școlii. Pe viitor, Primăria și Consiliul Local au în proiect extinderea canalizării în comună, prin care se facilitează și racordarea școlilor din Ibănești și Ibănești Pădure la canalizare, pentru că în prezent nu este posibil acest lucru. În numele Primăriei și al Consiliului Local, vreau să vă asigur, pe viitor, de o bună funcționare a școlilor - atât cât bugetul nostru local ne va permite", a subliniat primarul Dan Vasile Dumitru, care a participat la festivitatea de deschidere a anului școlar, la școala din Ibănești Sat. "Vă doresc un an școlar bun, cu rezultate bune pentru toți elevii și profesorii!”

Programul "O lună în bibliotecă", derulat de Biblioteca Ibănești,  a început cu dreptul: în a treia zi de derulare, numărul participanților a ajuns deja la 26.

Fetițele cos de zor pe etamină, sub îndrumarea Nicoletei Man, coordonatoarea proiectului, și a Elenei Matei. Unele se descurcă, altele strică, cer ajutor, schimbă impresii despre micile lor creații sau se chinuie să bage firul în ac. Colțul băieților este mai gălăgios. Meșteșugul lor nu necesită atâta migală și ramele foto, împodobite cu fire în diverse culori, avansează mai repede. În timp ce fetele nu se îndură să lase pânza din mână (cele care au deprins mai greu tainele surfilatului promit să continue acasă), băieții încep să se învârtă prin bibliotecă și-și aleg câteva cărți pe care le răsfoiesc și comentează împreună. 

"Astăzi a fost o zi mai grea", spune Nicoleta Man, coordonatoarea proiectului, "pentru că a trebuit să acordăm atenție fiecărei fetițe, să le învățăm individual pașii de cusut și să le ajutăm. Băieții, în schimb, își pot duce acasă propria ramă foto finalizată".

Atmosfera e frumoasă și specială. Biblioteca are viață, este plină de copii care au ocazia să descopere că aceasta este un spațiu prietenos, în care se pot simți bine. Ți-e mai mare dragul să-i vezi alegând, citind și răsfoind cărți.

 Și iată cum, timp de două ore, se distrează, socializează, se împrietenesc cu cărțile, desfășoară diverse activități creative, în spațiul primitor al bibliotecii. În final, vizionează un desen animat după basmul "Hainele cele noi ale împăratului", de Hans Christian Andersen.

Programul continuă toată luna august, de luni până vineri, între orele 14.00-16.00!