Primăria și Consiliul Local al Comunei Ibănești vă invită duminică, 20 octombrie, la o nouă ediție a spectacolului dedicat persoanelor vârstnice, eveniment desfășurat în "Anul omagial al satului românesc: al preoților, al învățătorilor și al primarilor gospodari". Spectacolul are loc la Căminul Cultural din Ibănești Pădure, începând cu ora 13.00.
Un moment important în cadrul evenimentului îl va reprezenta premierea cuplurilor din Ibănești care, în acest an, au împlinit 50 de ani de căsătorie. De asemenea, ne vor încânta interpreții Florina Oprea, Suzana și Daciana Vlad, Angel Avram, tânăra Gizella Ianko și Grupul Vocal "Ecou din Ibănești".
Ca la edițiile anterioare, va fi organizată o tombolă, iar persoanele care au împlinit 60 de ani vor primi câte un bon valoric pe care îl vor putea folosi doar duminică, la agentul economic care va prepara mâncarea la locul desfășurării evenimentului. Transportul acestora este asigurat de Primăria și Consiliul Local Ibănești printr-un autobuz gratuit pe traseul Podul Hodacului-Cămin Cultural Ibănești Pădure - Zimți, începând cu ora 12.00.
Vă așteptăm în număr cât mai mare duminică, 20 octombrie, la Căminul Cultural din Ibănești Pădure!
Să ne amintim de ediția de anul trecut!
Povestea de seară
Zilnic După ora 17.00Festival de pricesne, 1 martie, Ibănești
1 Martie 16.00Spectacol de Crăciun, organizat de Școala Gimnazială Ibănești
19 Decembrie 2019 16.00Aniversare Asociația Comunelor Europene
august 2019 13:00Duminică, 20 octombrie, spectacol dedicat persoanelor vârstnice - Căminul Cultural din Ibănești Pădure, de la ora 13.00
20 Octombrie 2019 13:00Festivalul Văii Gurghiului, 2019
16-18 August 2018 După ora 17.00"Sunt suflet în sufletul neamului meu" - concurs de recitare poezie patriotică, Ibănești, ediția a II-a
14 mai 2019 13:00Festivalul de pricesne și cântări bisericești, ediția 2019
10 martie 2019 16.00Festivalul de colinde și obiceiuri de iarnă 2018
26 Decembrie 2018 16:00Centenarul Marii Uniri, 1918-2018!
30 Noiembrie 2018 12:00Duminică, 14 octombrie 2018, spectacol dedicat persoanelor vârstnice
14 Octombrie 2018 13Festivalul de pricesne și cântări bisericești
18 Februarie 2018 16:00Festivalul Văii Gurghiului
17-19 August 2018 După 17.00Duminică, 1 octombrie 2017, spectacol dedicat persoanelor vârstnice
1 Octombrie 2017 14:00Festivalul de colinde și obiceiuri de iarnă 2017
26 Decembrie 2017 16:00