Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Politica de utilizare a cookie-urilor | Protectia datelor cu caracter personal

# 5 aprilie 2020 Situația actualizată a izolărilor la domiciliu în Ibănești

# 5 aprilie 2020 Situația actualizată a izolărilor la domiciliu în Ibănești
FOTO: # 5 aprilie 2020 Situația actualizată a izolărilor la domiciliu în Ibănești


Lista persoanelor aflate în izolare la domiciliu în Ibănești s-a scurtat și începem săptămâna cu 24 de persoane în izolare.

În prezent, 31 de persoane sunt în izolare la domiciliu, mâine urmând ca șapte dintre ele să încheie această perioadă, informează președintele Comitetului Local Pentru Situații de Urgență, Dan Vasile Dumitru - primarul comunei Ibănești.

Lista persoanelor aflate în izolare la domiciliu:

- 3 persoane de la Fâncel, venite din Franța (La Barque)

- 1 persoană de Pe Gropi, venită din Austria

- 3 persoane, în Zimți, venite din Anglia

- 1 persoană de la Fătăciunița, venită din Olanda

- 5 persoane, Lăpușna, venite din Anglia

- 2 persoane din Ibănești - Pietroasa, venite din Olanda

- 4 persoane Ibănești, Solomon, venite din Danemarca

- 1 persoană, din Blidireasa - Lângă Vale, venită din Germania

- 1 persoană Tireu - jos, venită din Bulgaria

- 3 persoane, Pe Deal, în Rogini, venite din Anglia

- 2 persoane de pe Tireu - Sus, venite din Germania - mâine ies din izolare

- 5 persoane, După Gloduri, venite din Franța (Nimes) - mâine ies din izolare

» Primăria Ibănești se ocupă în continuare de persoanele aflate în izolare și le distribuie zilnic alimente, mese calde și alte bunuri de strictă necesitate.

» Toate persoanele aflate în izolare sunt monitorizate zilnic și respectă izolarea la domiciliu. Niciuna dintre persoanele care se află în prezent în izolare nu prezintă simptome de îmbolnăvire!

 Date la nivel de județ

La nivel de județ, potrivit datelor furnizate de Instituția Prefectului Mureș, până astăzi au fost confirmate 57 de cazuri de persoane infectate cu coronavirus, 8.560 de persoane sunt autoizolate la domiciliu și alte 478 persoane se află în spațiile de carantină. În ultimele 24 de ore, 295 persoane au ieșit din autoizolarea la domiciliu. De asemenea, 97 de persoane sunt internate cu suspiciune de infecție cu Coronavirus.

În ultimele 24 de ore, peste 220 de polițiști au executat peste 340 de misiuni specifice, în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID – 19. A fost verificat modul de respectare a măsurii de izolare în cazul a peste 2030 de persoane, în peste 500 de locații și au fost supuse controalelor peste 200 de societăți comerciale pentru a se asigura suspendarea activității. În urma activităților desfășurate, au fost aplicate 269 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 658.000 de lei, pentru nerespectarea interdicțiilor impuse pe timpul stării de urgență.

Totodată, o persoană a fost mutată din izolare la domiciliu în carantină instituționalizată, ca urmare a nerespectării prevederilor legale incidente. Au fost controlate în trafic peste 1990 de autovehicule și legitimate peste 3100 de persoane. 
Dacă apar sesizări ale persoanelor aflate în autoizolare la domiciliu sau în carantină, acestea pot apela numerele Centrului Județean de Conducere și Coordonare a Intervenției: 0265 208 000 / 0265 233 652 sau numerele DSP Mureș: 0265 261152 (permanență) și mobil: 0731 338 057, 0731 338 064, 0790011872, 0790011874, 0790011873 (în intervalul orar 8-20).