"Te informezi, te formezi, te luminezi" este viziunea Școlii Gimnaziale Ibănești - o viziune și o misiune de care dascălii nu au uitat, chiar dacă în aceste luni sălile de clasă sunt goale: școala din Ibănești a depus în ultima perioadă patru proiecte europene, dintre care trei pentru schimb școlar și un proiect pentru finanțare, așteptând în acest moment rezultatele aplicărilor.
Școala Gimnazială Ibănești este partener în două dintre proiectele de schimb școlar internațional Erasmus+, respectiv Activități sustenabile pentru elevi și Experimente ale democrației în familia mea, și coordonator direct al proiectului Respectă Natura! În cadrul acestor proiecte, elevi din școlile din Ibănești ar urma să participe la schimburi de experiență cu școli din alte țări europene și la activități și acțiuni care se înscriu în aceste teme, care se vor organiza, pe rând, în toate școlile care fac parte din aceste programe.
Pe lângă cooperarea la nivel european dintre școli și schimbul de experiență inerent, proiectele sunt o ocazie pentru elevi pentru a derula activități cu colegi din alte țări, de a intra în contact cu noi realități, abordări, de a le stimula curiozitatea și dorința de a avea grijă de mediu, aspecte foarte importante pentru dezvoltarea lor personală. "De mult timp urmărim programele Erasmus și dorim să facem parte din ele, dar temele erau destul de stricte și nu ne puteam înscrie. Acum, lucrurile s-au schimbat și, imediat cum am identificat aceste linii, am aplicat", spune Ingrid Dan, directoarea Școlii Gimnaziale Ibănești.
Un alt proiect, depus de această dată pentru finanțare europeană prin CEI (Central European Initiative), are ca obiectiv continuarea dotării școlilor din Ibănești cu 8 table interactive, 150 de tablete și 8 laptopuri, fiind vorba despre un proiect pentru care aplică 7.000 de școli din Europa. Până în acest moment, Școala Gimnazială Ibănești a întocmit și depus documentația necesară, primind confirmarea înscrierii.
Școala Gimnazială Ibănești, școală europeană
Școala Gimnazială Ibănești derulează deja de mai mulți ani un proiect internațional de anvergură - Concursul multidisciplinar de creație "Ion Creangă", cu participare internațională, care anul trecut a avut participanți din Lituania, Croația, SUA și Spania. Ediția din acest an, ediția a IX-a, programată pentru luna aprilie, a fost amânată pentru perioada octombrie - noiembrie.
Povestea de seară
Zilnic După ora 17.00Festival de pricesne, 1 martie, Ibănești
1 Martie 16.00Spectacol de Crăciun, organizat de Școala Gimnazială Ibănești
19 Decembrie 2019 16.00Aniversare Asociația Comunelor Europene
august 2019 13:00Duminică, 20 octombrie, spectacol dedicat persoanelor vârstnice - Căminul Cultural din Ibănești Pădure, de la ora 13.00
20 Octombrie 2019 13:00Festivalul Văii Gurghiului, 2019
16-18 August 2018 După ora 17.00"Sunt suflet în sufletul neamului meu" - concurs de recitare poezie patriotică, Ibănești, ediția a II-a
14 mai 2019 13:00Festivalul de pricesne și cântări bisericești, ediția 2019
10 martie 2019 16.00Festivalul de colinde și obiceiuri de iarnă 2018
26 Decembrie 2018 16:00Centenarul Marii Uniri, 1918-2018!
30 Noiembrie 2018 12:00Duminică, 14 octombrie 2018, spectacol dedicat persoanelor vârstnice
14 Octombrie 2018 13Festivalul de pricesne și cântări bisericești
18 Februarie 2018 16:00Festivalul Văii Gurghiului
17-19 August 2018 După 17.00Duminică, 1 octombrie 2017, spectacol dedicat persoanelor vârstnice
1 Octombrie 2017 14:00Festivalul de colinde și obiceiuri de iarnă 2017
26 Decembrie 2017 16:00