Chiar dacă nu au fost împreună, la școală, prezența și energia elevilor din clasa a VIII-a s-au simțit puternic în această zi atât de importantă. Pentru că nici coronavirusul, nici măsurile de distanțare socială și restricțiile ultimelor luni nu au putut să știrbească importanța acestei zile, încununarea eforturilor depuse timp de opt ani de zile. Iar dascălii au dorit să-și arate respectul, aprecierea și dragostea pentru elevi, să-și ia rămas bun de la ei așa cum se cuvine.
Sălile de curs ale elevilor din clasa a VIII-a au fost împodobite, fiecare bancă a avut câte o floare, au fost puse mesaje și fotografii cu momente plăcute din călătoria lor de elevi. Profesoarele Mariana Someșan și Alina Moldovan, dirigintele celor două clase, le-au scris diplomele de absolvire și și-au notat gânduri, sfaturi și încurajări care, împreună cu mesajul directoarei Școlii Gimnaziale Ibănești, Ingrid Dan, au fost transmise elevilor printr-o filmare. Au pregătit un filmuleț care remorează clipele importante din viața lor de elevi, de când erau abia veniți la școală, alături de doamnele învățătoare, până la excursii, ore, serbări și festivități – amintiri care vor rămâne în sufletele tuturor. Tradiția cheii succesului a continuat și a fost transmisă elevilor de clasa a VII-a.
"Voi sunteți generația minunată care a reușit sa facă față unei situații excepționale, voi sunteți generația care a reușit să meargă mai departe cu toate piedicile și tot ce a însemnat pentru fiecare dintre voi această perioadă. Succes la examene și aveți încredere în voi!" - Ingrid Dan, directoarea Școlii Gimnaziale Ibănești.
"Ați învins! Ați învins o perioadă grea, în care ați străbătut cu un curaj luminos parte din anul școlar (…) Nu uitați niciodată unde a început educația voastră: aici, în această comună, în această școală, locul vostru de baștină, aici, unde ați învățat să fiți oameni. Vă doresc să vă bucurați părinții cu realizările voastre, să fiți sănătoși, să aveți în viață un drum lin și să fiți dăruiți în viață cu un dram de noroc. Să călătoriți cât mai mult, să vă doriți să cunoașteți cât mai multe, să vă păstrați mereu picioarele ancorate în prezent, dar să vă deschideți aripile spre viitor. Iubiți viața și tot ceea ce vă dăruiește ea. Fiți curajoși și credeți în voi!" - Alina Modovan, dirigintă
"Ați învățat, v-ați jucat, ne-am bucurat împreună de succesele voastre, ați făcut năzbâtii și poate uneori m-ați supărat. Dar apoi mi-am amintit de copilărie și de năzbâtiile pe care le-am făcut și eu, am zâmbit și eu în sinea mea și v-am iertat. Mi-am dorit să vă insuflu spirit de colegialitate, respect față de alții și față de propria voastră persoană, responsabilitatea, dorința de a vă autodepăși. Sper că am reușit măcar în parte. V-am călăuzit pe calea învățării, dar am învățat și eu de la voi. Pentru aceasta vă mulțumesc!" - Mariana Someșan, dirigintă.
"Dumneavoastră ați fost martori la transformarea noastră zi de zi. Știm că nu a fost ușor, știm că nu v-am ascultat întotdeauna, ba chiar uneori v-am și supărat, dar dumneavoastră ați avut răbdare cu noi și ați știut să ne luați pe fiecare cum suntem. Am crescut, am muncit, am greșit, dar din greșeli am învățat cu toții. Dumneavoastră ați fost cei care ne-ați ajutat să ne formăm astfel niște caractere puternice, capabile să înfrunte viața adevărată", absolventa Chirteș Dumitrița Oana, la predarea cheii succesului către clasa a șaptea.
Succes absolvenților claselor a VIII-a din Ibănești!
Ibănești Pădure
Acălinei Georgiana Iasmina
Blaga Florin Marcel
Dan Antonio Gabriel
Dan Paul Ilie
Matei Bogdan Vasile
Moldovan Nicolae Aurel
Pop Adrian Dumitru
Molnar Beatrice
Pop Antonio Vasile
Suceava Alina Ioana
Suceava Alexandru Gabriel
Todoran Alexandru Mihai
Todoran Raul Andrei
Ibănești
Chirteș Dumitrița Oana
Dan Paul Sorin
Dan Rareș David
Feier Daria Corina
Horvat Flavius Daniel
Luca Mihaela
Molnar Beatrice
Muntean Andreea Maria
Pădurean Andrei Nicolae
Petra Vlad Constantin
Râmba Sonia Anamaria
Sas Alexandra Ioana
Tinca Claudiu Antonio
Tinca Florin Samuel
Tinca Giulia Ioana
Tinca Mihai Raul
Todoran Roxana Cristina
Trâmbițaș Andreea Maria