Proiectul Activități sustenabile pentru elevii din toată lumea. O cale de a activa tineretul se desfășoară timp de un an de zile, până pe 31 august 2021, și are ca teme principale ecologia și dezvoltarea spiritului civic. În tot acest interval de timp, în cele patru școli au loc activități tematice stabilite prin proiect, după un calendar comun de acțiune, cu o permanentă colaborare și schimb de experiență între părțile implicate.
Alte obiective importante, urmărite prin activitățile desfășurate, sunt perfecționarea limbii engleze, aceasta fiind limba de comunicare între școlile din Tisno (Croația), Puy Lonchard, Cissé (Franța), Ibănești (România), Kolindros (Grecia), stimularea cooperării, a gândirii critice la elevi, cultivarea spiritului de echipă, o bună înțelegere a Uniunii Europene și a diferitelor culturi.
"Desfășurăm acest proiect împreună cu parteneri de care ne leagă activități comune, schimb de experiență și o îndelungată prietenie în cadrul Asociației Comunităților Rurale din Europa, din care comuna noastră face parte din anul 2007. Prin acesta, elevii noștri au ocazia să descopere cum învață și lucrează colegii lor din alte țări, să coopereze cu ei. Este o experiență foarte importantă, atât pentru activitatea lor școlară, cât și pentru dezvoltarea lor personală", subliniază Ingrid Dan, directoarea Școlii Gimnaziale Ibănești.
Colegi din Franța, Croația, România, Grecia
Proiectul atinge discipline precum educație civică, limba engleză, sport, dar zona de interes este mult mai largă și vor avea loc activități și pe alte teme, precum: Săptămâna matematicii (în limba engleză), Ziua Europei (9 Mai) sau Ziua Europeană a limbilor străine care a avut loc deja, cu ore similare desfășurându-se în toate cele patru școli.
La rândul lor, pe parcursul acestui an, profesorii din toate cele patru școli vor păstra permanent legătura între ei, vor colabora și vor face schimb de experiență cu colegii din alte țări. Proiectul include și o întâlnire a elevilor, cu derularea față în față de activități, în anul 2021.
Școala Gimnazială Ibănești nu este la prima acțiune cu parteneri internaționali. În anii anteriori, a colaborat cu școli cu Croația, Ungaria, Spania, Statele Unite ale Americii prin Concursul Multidisciplinar de Creație "Ion Creangă". De asemenea, Ingrid Dan, directoarea instituției, a vizitat, anul trecut școala din Tisno, parteneră în actualul proiect.
Date despre proiect
Școli partenere:
Școala Elementară din Puy Lonchard, Cissé (Franța)
Școala Primară Vjekoslava Kaleba, Tisno (Croația)
Școala Primară din Kolindros (Grecia)
Școala Gimnazială Ibănești (România)
Obiectivele proiectului:
♦ Îmbunătățirea competențelor lingvistice ale elevilor
♦ Crearea de legături durabile între elevii comunităților locale din Europa
♦ Sensibilizarea elevilor cu privire la dezvoltarea durabilă și schimbările climatice
♦ Dezvoltarea spiritului civic european
Durata proiectului: 12 luni
Data finalizării proiectului: 31.08.2021
FOTO: Cu ocazia Zilei Europene a Limbilor, elevii au desenat și scris mesaje în diferite limbi pe tricouri
Povestea de seară
Zilnic După ora 17.00Festival de pricesne, 1 martie, Ibănești
1 Martie 16.00Spectacol de Crăciun, organizat de Școala Gimnazială Ibănești
19 Decembrie 2019 16.00Aniversare Asociația Comunelor Europene
august 2019 13:00Duminică, 20 octombrie, spectacol dedicat persoanelor vârstnice - Căminul Cultural din Ibănești Pădure, de la ora 13.00
20 Octombrie 2019 13:00Festivalul Văii Gurghiului, 2019
16-18 August 2018 După ora 17.00"Sunt suflet în sufletul neamului meu" - concurs de recitare poezie patriotică, Ibănești, ediția a II-a
14 mai 2019 13:00Festivalul de pricesne și cântări bisericești, ediția 2019
10 martie 2019 16.00Festivalul de colinde și obiceiuri de iarnă 2018
26 Decembrie 2018 16:00Centenarul Marii Uniri, 1918-2018!
30 Noiembrie 2018 12:00Duminică, 14 octombrie 2018, spectacol dedicat persoanelor vârstnice
14 Octombrie 2018 13Festivalul de pricesne și cântări bisericești
18 Februarie 2018 16:00Festivalul Văii Gurghiului
17-19 August 2018 După 17.00Duminică, 1 octombrie 2017, spectacol dedicat persoanelor vârstnice
1 Octombrie 2017 14:00Festivalul de colinde și obiceiuri de iarnă 2017
26 Decembrie 2017 16:00