Punctul gastronomic local reprezintă bucătăria din gospodăria locală, unde proprietarul are posibilitatea să prepare și să furnizeze mâncare turiștilor care trec prin zonă, folosind doar ingrediente și produse din gospodăria proprie sau din zonă (locale). Astfel, turiștilor le vor fi servite preparate tradiționale, locale, direct de către membrii familiei în propria gospodărie, cu respectarea cerințelor legale de igienă.
"Pentru înființarea unui PGL este nevoie de formă de organizare juridică (este suficient P.F.A.), iar bucătăria în care se prepară trebuie să fie în gospodăria de domiciliu. În cadrul unui P.G.L. se pot servi maxim 12 persoane/ tură și pentru fiecare fel vor fi nu mai mult de două alternative de mâncare care să fie oferite turiștilor", explică Dora Aurelia Mihai, consilier superior, reprezentant al Oficiului de Dezvoltare Montană Ibănești
Datele cursului
► Perioada de desfășurare a cursului de formare profesională: 02-05 august 2021, începând de la ora 10.00.
► Durată: 4 zile x 6 ore =24 ore.
► La finalul cursului se eliberează un atestat de participare.
► Actele necesare înscrierii la curs sunt următoarele:
- copie carte de identitate (buletin) al beneficiarului;
- cerere tip;
- fișa beneficiarului.
► Cererea tip și fișa beneficiarului pot fi descărcate de pe site-ul ANZM la următoarea adresă: http://azm.gov.ro/informatii-de-interes-public/formulare-tip-inscriere-cursuri-de-formare-profesionala/
► Înscrieri: dora.mihai@azm.gov.ro.
► Pentru detalii: Dora Mihai (Oficiul De Dezvoltare Montană Ibănești) - 0743149577
Cursul este necesar obținerii autorizației Direcției Sanitar Veternicare (DSV). Obținerea autorizației DSP este condiționată de urmarea unor cursuri de igienă (informații: Dora Mihai - 0743149577).
"Punctul Gastronomic Local este un concept care se potrivește foarte bine inclusiv cu traseul Via Transilvanica, ce străbate începând de anul trecut și comuna Ibănești. Turiștii care vin pe acest traseu caută experiențe locale, autentice, mâncarea tradițională, lucruri pe care le pot descoperi într-un Punct Gastronomic Local", spune Dan Vasile-Dumitru, primarul comunei Ibănești.
Povestea de seară
Zilnic După ora 17.00Festival de pricesne, 1 martie, Ibănești
1 Martie 16.00Spectacol de Crăciun, organizat de Școala Gimnazială Ibănești
19 Decembrie 2019 16.00Aniversare Asociația Comunelor Europene
august 2019 13:00Duminică, 20 octombrie, spectacol dedicat persoanelor vârstnice - Căminul Cultural din Ibănești Pădure, de la ora 13.00
20 Octombrie 2019 13:00Festivalul Văii Gurghiului, 2019
16-18 August 2018 După ora 17.00"Sunt suflet în sufletul neamului meu" - concurs de recitare poezie patriotică, Ibănești, ediția a II-a
14 mai 2019 13:00Festivalul de pricesne și cântări bisericești, ediția 2019
10 martie 2019 16.00Festivalul de colinde și obiceiuri de iarnă 2018
26 Decembrie 2018 16:00Centenarul Marii Uniri, 1918-2018!
30 Noiembrie 2018 12:00Duminică, 14 octombrie 2018, spectacol dedicat persoanelor vârstnice
14 Octombrie 2018 13Festivalul de pricesne și cântări bisericești
18 Februarie 2018 16:00Festivalul Văii Gurghiului
17-19 August 2018 După 17.00Duminică, 1 octombrie 2017, spectacol dedicat persoanelor vârstnice
1 Octombrie 2017 14:00Festivalul de colinde și obiceiuri de iarnă 2017
26 Decembrie 2017 16:00