La întâlnirea dedicată tinerilor, organizată în localitatea Starý Poddvorov, din Republica Cehă, au participat delegații din 18 țări europene, România fiind reprezentată de comuna Ibănești, prin Suceava Alexandru și Pescăruș Ionuț.
Timp de câteva zile, cei doi au participat la activități care au avut ca temă centrală protecția mediului și dezvoltarea comunității prin inițiative ecologice.



Cei doi au descoperit o comună în care se pune mare preț pe păstrarea și transmiterea obiceiurilor populare, a tradițiilor și a folclorului. Aici, viticultura este o veche îndeletnicire, iar acest lucru se vede și pe stema comunei, pe care este reprezentat un ciorchine de strugure.
Au vizitat zone pitorești și locuri emblematice, precum o moară de vânt, din anul 1870, construită integral din lemn, care putea fi rotită astfel încât să fie așezată mereu pe direcția vântului.


Participanților le-au fost prezentate inițiative locale, având ca elemente centrale componenta eco: sisteme agrovoltaice utilizate în viticultură și o fabrică de ceai, plante aromatice și condimente, care pune în valoare aproape 400 de tipuri diferite de plante, din zonă. Au participat la ateliere de lucru, pe echipe, s-au împrietenit cu familia-gazdă și cu tineri din întreaga Europă.


“Mi-a plăcut foarte mult Starý Poddvorov, care ne-a lăsat impresia unei localități bine organizate, ordonate, moderne, cu gospodării bine întreținute și case frumoase, colorate. Iar gazdele, au fost cei mai de treabă oameni pe care îi puteam întâlni”, a spus Alexandru, care a fost voluntar și gazdă la întâlnirea mare a asociației, din vara anului 2023, organizată în Ibănești.
Ionuț a fost impresionat de expriența multiculturală pe care i-a oferit-o întâlnirea din Starý Poddvorov. “Mi-a plăcut să locuiesc la localnici, să mănânc cu ei, să ascult muzica din atâtea țări, să aud vorbite atâtea limbi străine și saluturi din Europa. Am fost impresionat să văd un loc în care se produce mult ecologic”.

“Vă mulțumim pentru experiențele de neuitat pe care le-am împărtășit în aceste patru zile minunate. Printr-un program divers, am avut ocazia să ne cunoaștem mai bine și să legăm prietenii adevărate, exact așa cum spune și mottoul asociației noastre, Oamenii întâlnesc oameni”, a fost mesajul de final al lui Tomáš Kuchař, organizator, membru al prezidiului asociației europene și un vechi prieten al comunei noastre.
Foto 📷 : Charter of European Rural Communities
Text 🖋️: Adina Brânciulescu